IMAGINI vechi. 440 de ANI. Cea mai VECHE şi mai MARE universitate din ŢARĂ e la Cluj

Universitatea clujeană împlineşte 440 de ani. E cea mai mare şi mai veche universitate de pe teritoriul actual al României. Pe 12 mai 1581, Ştefan Báthory a emis diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu), precorsorul actualei universităţi.

 1578, primii paşi

Începuturile vieții universitare din Cluj, 1578. Principele Transilvaniei Ştefan Báthory a solicitat acordul Papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării unui colegiu iezuit la Cluj. Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu) a fost emisă de Ştefan Báthory în 12 mai 1581, potrivit site-ului UBB.

Carte poştală din 1929 (arhiva Cluj24)

Dorinţa întemeietorului era ca acest Colegiu Major (Academie) să fie o instituţie similară universităţilor consacrate ale epocii. Adică, să aibă cursuri de gramatică, umaniste, retorică, filosofie și teologie. În acest colegiu urmau să fie studiate limbile latină, ebraică şi greacă. Iar titlurile universitare obţinute puteau fi de baccalaureus, magister şi doctor.

În anul 1583, alături de Colegiul Major Iezuit, a început să funcţioneze şi Seminarul Pontifical şi Regal (Seminarium Pontificium ac Regium) pentru preoţii catolici.

Din toamna lui 1698, activitatea didactică iezuită a fost reluată de Academia Iezuită (cunoscută în documentele epocii drept Collegium Claudiopolitanum  sau Academia Claudiopolitana sau „Universitas Catholică”), instituție considerată continuatoarea/moştenitoarea de drept a Colegiului Major Iezuit/Academiei.

Carte poştală din 1913 (arhiva Cluj24)

În anul 1753, împărăteasa Maria Terezia a reorganizat Academia/Universitas Claudiopolitana într-o universitate imperială.

În 1784/1786, ca urmare a deciziei împăratului Iosif al II-lea, Universitas Claudiopolitana a devenit Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum), cu statut semiuniversitar (ex. se făcea legătura între învățământul secundar și cel universitar, pregătirea fiind la nivel de baccalaureus/magister, dar nu doctor).

Două instituţii

După reorganizarea liceului în 1850, se separă două instituții de învățământ semiuniversitar – Institutul Medico-Chirurgical și Academia de Drept (fondată în 1863) -, care vor fi apoi înglobate în noua universitate maghiară fondată în 1872.

Carte poştală din 1959 (arhiva Cluj24)

În perioada 1872-1918 e cu predare în limba maghiară (Universitatea din Cluj, apoi din 1881 Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif).

Clădirea centrală a universității a fost edificată în trei etape, în perioada 1893-1902.

Carte poştală din 1957 (arhiva Cluj24)

Clădirea Bibliotecii Universitare, construită între 1906-1909, după modelul bibliotecii Universităţii din Basel (Elveția).

Complexul de clădiri al clinicilor universitare, care a însumat un total de 10 049 m2 de construcții, finalizate în anul 1903.

Carte poştală din anii 1990 (arhiva Cluj24)

Universitatea după Unirea din 1918

La sfârșitul Primului Război Mondial, după unirea Transilvaniei cu România și crearea României Mari, prin decretul nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit  „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”. Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Proaspăta comunitate academică a ales şi profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector , Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină şi Vasile Dimitriu – decan la Drept.

Refugiul din 1940

La 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. În septembrie 1940, profesorii și studenții au fost siliți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi continue activitatea didactică şi de cercetare.

După discutarea mai multor variante, s-a hotărât scindarea universităţii clujene: Facultăţile de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara.

Cât timp Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu și la Timișoara, în Cluj a reînceput să funcționeze Universitatea „Francisc Iosif”, cu predare în limba maghiară, revenită de la Seghedin.

Reîntoarcerea la România

În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei românești asupra Transilvaniei, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj.

Anii 1946-1947 au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni politico-ideologice.

În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înființat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj.

În decembrie 1945, universitatea maghiară din Cluj a primit numele de ,,Universitatea Bolyai”, drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi János Bolyai.

Două universităţi paralele

Perioada 1948-1959 – universităţi paralele: Universitatea ,,Victor Babeş” şi Universitatea ,,Bolyai”.

Începând din luna mai 1948, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în ,,Universitatea Victor Babeş”.

UBB din 1959

Ca urmare a deciziilor conducerii de stat şi de partid a României, în perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară.

Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai”. Şi avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu.

(MaAv)