EVENIMENT
Handbalistele de la Universitatea Cluj sunt gata de primul meci din noul sezon împotriva celor de la Dacia Mioveni
Sportivele de la Universitatea Cluj sunt gata să debuteze în noul sezon al Ligii Florilor MOL de handbal feminin. Fetele vor pleca astăzi spre Sfântu Gheorghe pentru duelul cu Dacia Mioveni.
În contextul pandemiei de coronavirus, toate meciurile din Liga Florilor MOL de handbal feminin se vor disputa pe teren neutru, la Sfântu Gheorghe. ,,Studentele” vor deschide noul sezon cu nou promovata Dacia Mioveni, joi, 29 octombrie, de la ora 11,00.
„După cinci luni de antrenamente intense a venit momentul să debutăm și noi în Liga Florilor într-un meci oficial. Avem câteva probleme de lot, unele dintre ele sperăm să le putem rezolva pentru ultimele partide din cadrul turneului, însă chiar și așa, sperăm să obținem minim trei victorii. Sunt mândru de cum s-au pregătit fetele de când au început antrenamentele și sunt sigur că vor demonstra că merită să poarte acest tricou”, a declarat Sergiu Cacoveanu, directorul sportiv al handbalistelor universitare pentru u-cluj.ro.
Program Universitatea Cluj la Sfântu Gheorghe:
- Universitatea Cluj – Dacia Mioveni (29 octombrie, ora 11,00);
- Universitatea Cluj – Gloria Buzău (30 octombrie, ora 11,00);
- Universitatea Cluj – Activ Ploiești (1 noiembrie, ora 13,45;
- Universitatea Cluj – CSM Galați (3 noiembrie, ora 19,15).
Partidele vor putea fi urmărite pe tv.frh.ro sau pe canalul de YouTube al Federației Române de Handbal.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






