Connect with us

ACTUALITATE

GREVĂ GENERALĂ în educație, de luni. Negocierile cu sindicatele din învățământ au EȘUAT

Publicat


Învățămțnt simultan Cluj

Va fi grevă generală, de luni. Negocierile Guvernului cu sindicatele din învățământ au eșuat, scrie Alba24.ro.

Peste 100.000 de profesori intră luni în grevă, în urma eșecului negocierilor dintre sindicate și Guvern, au anunțat miercuri după amiază de liderii sindicate la Palatul Victoria.

Sindicaliștii vor salarii mai mari și o corelare a veniturilor cu rata inflației. Pe 22 mai, Federația Sindicatelor din Învățământ (FSLI) a anunțat grevă generală.

„Este clar, de luni vom avea grevă generală”, au declarat liderii de sindicat după discuțiile de la guvern.

”Nu ne-am dorit să intrăm în grevă, era obligația Guvernului și a celor cu decizie să vină cu soluții mai rapide, așa cum ne-au promis.

Apare problema de credibilitate. Majoritatea colegilor vor sa vada soluții concrete în programul de guvernare.

Mandatul nostru este pentru ceva concret. Este posibil să mai avem o discuție luni”, a declarat sindicalistul Marian Nistor.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate