Deoarece sindicatele din învățământ nu au ajuns la niciun rezultat în urma negocierilor purtate la nivel guvernamental, acestea vor declanșa o grevă generală, luni, 22 mai...
Va fi grevă generală, de luni. Negocierile Guvernului cu sindicatele din învățământ au eșuat, scrie Alba24.ro. Peste 100.000 de profesori intră luni în grevă, în urma...
Cosmin Contra, fostul selecționer al României, negociază preluarea postului de antrenor principal la CFR Cluj. Negocierile dintre Cosmin Contra și Nelu Varga se desfășoară anevoios. Din...
Negociatorul rus Vladimir Medinski a declarat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina şi a dat asigurări că acestea au fost suspendate...
Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de cotidianul Le Figaro. „Continuăm negocierile prin videoconferinţă....
Cancelarul german, Olaf Scholz, preşedintele SUA, Joseph Biden, şi liderii Franţei, Italiei şi Marii Britanii au cerut Rusiei să oprească operaţiunile militare din Ucraina şi să...
Marți au loc primele discuții față în față dintre delegația Rusiei și cea a Ucrainei, în Turcia, după două săptămâni. Rușii au aterizat la Istanbul luni...
O nouă serie de negocieri între Rusia și Ucraina va începe luni. Reprezentanții celor două țări au decis să se întâlnească în Turcia. Până în prezent,...
Discuțiile Rusia-Ucraina de marți s-au încheiat și vor fi reluate miercuri, anunță unul dintre negociatorii ucraineni, potrivit CNN. Negocierile sunt dificile, dar este loc pentru compromis,...
Un membru al delegaţiei ruse a declarat că există „progrese semnificative” în negocierile cu Ucraina, notează CNN. Leonid Slutsky, membru al delegaţiei ruse pentru discuţiile dintre...
A treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc luni, a anunţat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, un...
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de...
Sâmbătă dimineața, sirenele au alertat din nou oamenii din Kiev, după ce vineri trupele rusești au pătruns în cartierul Obolon din nordul capitalei. Președintele Ucrainei, Volodimir...
Lupte intense între armata ucraineană şi trupele ruse au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă la periferia estică a oraşului Kiev, anunţă Comisia pentru...
Rusia este pregătită să accepte negocieri cu Ucraina, dacă armata ucraineană încetează să opună rezistenţă, a afirmat vineri ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov....
Kai Brand-Jacobsen este privit drept unul dintre liderii și inovatorii de talie mondială în domeniul consolidării păcii. Are o experiență de peste 25 de ani în...
Primăria Cluj-Napoca va finaliza în acest an negocierile cu proprietarii de terenuri din Sopor astfel încât să poată demara lucrările la cel mai modern cartier al...
Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, consideră că schimbarea prefectului Tasnadi Szilard (UDMR), cu un reprezentant al liberalilor, reprezintă o apreciere corectă a organizației PNL Cluj, care...
PSD vrea să obțină postul de prefect de Cluj, funcție care a revenit UDMR odată cu formarea coaliției PNL-USRPLUS-UDMR, postul fiind ocupat, în prezent, de Tasnadi...
„Dacă este nevoie de noi în această coaliție, colegii noștri din PNL vor trebui să accepte că UDMR își păstrează actualii miniștri”, scrie Kelemen Hunor. Președintele...