Connect with us

ACTUALITATE

Graphein: Proiectele rezidențiale domină piața construcțiilor din Cluj și în anul 2021. Piața construcțiilor – 3 miliarde EURO

Publicat


Mai mult de jumătate dintre proiectele de construcție din Cluj sunt reprezentate de sectorul rezidențial, arată o analiză realizată de compania de proiectare topografică Graphein, în colaborare cu IBC Focus. Valoarea totală a pieței construcțiilor din Cluj este estimată la aproximativ 3 miliarde de euro.

„Vedem o mare deschidere din partea arhitecților și a constructorilor din Cluj pentru a folosi noile tehnologii, pentru a reduce timpii de proiectare și pentru o mai bună execuție”, declară Eugen Ursu, Managing Partner și co-fondator al Graphein.

În ciuda contextului dificil generat de criza de coronavirus, piața construcțiilor din Cluj se menține pe un trend ascendent, peste 2.000 de proiecte aflându-se în diverse etape de execuție. Potrivit unei analize realizate de compania de proiectare topografică și scanare 3D Graphein, în colaborare cu IBC Focus, lider de piață în monitorizarea șantierelor și proiectelor de construcții din România, vedeta acestui sector rămân ansamblurile rezidențiale.

Sectorul nu și-a oprit turația

„Analiza noastră, confirmată de semnalele din piață, indică faptul că mai bine de jumătate din piață este acoperită de proiectele rezidențiale. În ciuda contracției economiei, acest sector nu și-a oprit turația, o explicație fiind faptul că vorbim de un portofoliu locativ încă deficitar, mai ales la nivelul locuințelor noi. Asta face ca cererea să se mențină la un nivel suficient de înalt pentru a alimenta noi proiecte imobiliare la nivelul Clujului”, declară Eugen Ursu, Managing Partner și co-fondator al Graphein.

Datele din analiza Graphein și IBC Focus au fost colectate în ultimele 12 luni și cuprinde proiectele în toate stadiile de execuție: finalizat, construire, amenajare, proiectare, autorizare, demolare, înainte de execuție, intenție. Cifrele arată că, din totalul de 2.042 de proiecte, 1.158 erau reprezentate de apartamente, vile sau alte tipuri de construcții rezidențiale. Sumele investite în proiectele imobiliare private se ridică la aproximativ 777,5 milioane de euro.

Pe locul doi se situează proiectele de birouri și cele comerciale. În perioada analizată, au fost identificate 279 de proiecte în această arie, valoare cumulată a investițiilor în aceste obiective fiind de 830 milioane de euro. În aceeași perioadă în Cluj erau în proiect 153 de hoteluri și obiective de relaxare, 145 de construcții sociale și comunitare, precum și 126 de proiecte în zona industrială.

Peste 450 de proiecte depășesc valoare de un milion de euro

Radiografia pieței arată că sectorul este unul matur, în care majoritatea proiectelor (aproximativ 1.433) se află în fază avansată de execuție (construcție, amenajare sau finalizate). Alte 609 de proiecte se află în fază incipientă (autorizare, proiectare, înainte de execuție sau chiar intenție).

Din punct de vedere a dimensiunii proiectelor, cele mai multe au o valoare mică (sub 200.000 de euro, fiind vorba cel mai probabil de locuințe construite în regie proprie), în timp ce 457 de investiții depășesc valoarea de un milion de euro, fiind încadrate la proiecte mari. Peste 570 de proiecte sunt încadrate la categoria medii (între 200.000 și un milion de euro).

Birou Graphein deschis la Cluj

Cifrele arată încă o dată că sectorul construcțiilor din Cluj este consolidat și bine structurat și că mai este mult de investit atât în infrastructura locativă, cât și în cea publică, a statului, unde semnalele sunt de asemenea foarte bune.

„În plus, am sesizat o mare deschidere a arhitecților din Cluj de a folosi noile tehnologii de scanare 3D și de a implementa proiecte în BIM (Building Information Modelling – n.r). Este și motivul pentru care am luat decizia de a deschide un birou la Cluj. Acest nou mod de lucru pe care noi îl propunem permite reducerea timpului de proiectare și execuție, diminuarea erorilor și a pierderilor de materiale pe șantier”, a adăugat Eugen Ursu, managing director Graphein.

„Noi suntem promotori ai sistemului BIM în Romania. Vedem deschiderea majorității arhitecților de a proiecta clădirile în 3D, dar va mai dura între 5 și 10 ani până la folosirea BIM la nivel de execuție în șantier”.

Prin același sistem se eficientizează și procesul de ofertare – aprovizionare – planificare, toate acestea reducând timpul, costurile și micșorând amprenta CO2 a clădirii.

Despre Graphein

Graphein este o companie fondată de Eugen Ursu și Andrei Șueran, care oferă servicii de topografie inginerească, asistență topografică pentru infrastructură, cadastru și intabulare, scanare 3D, măsurători BOMA și pentru urmărirea comportării în timp a construcțiilor.

Crescută organic, după înființarea în anul 2014, Graphein a lansat recent și opțiunea de francizare pentru parteneri locali. Sediul central al companiei este la București, unde a fost consolidată o echipă de 30 de profesioniști, dar recent compania s-a extins teritorial la Iași și Cluj.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate