Connect with us

ACTUALITATE

Gheorghiță: Din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani

Publicat


Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, crede că din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.

„Am văzut că (…) Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12-15 ani, ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi cu siguranţă şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare”, a spus medicul militar la Digi 24.

Pe de altă parte, el a menţionat că nu au fost anulate programări pentru doza de rapel cu vaccinul AstraZeneca.

„Din 14 aprilie încep rapelurile”

„În momentul de faţă nu, (…) pe 14 este prima zi în care se face. Erau în jur de 9.000 de persoane programate. Eu sper ca oamenii să nu îşi anuleze programarea pentru că ar fi păcat să pierdem nişte beneficii”, a spus Gheorghiţă care a amintit că România are circa 750.000 de doze de vaccin AstraZeneca.

„Mâine o să facem o evaluarea a tuturor centrelor de vaccinare. În primul rând, trebuie să înţelegem că din 14 (aprilie- n.r.) încep rapelurile. Trebuie să funcţioneze pentru că oamenii au nevoie să îşi completeze schema de vaccinare.

Pe de altă parte, acolo unde activitatea este într-adevăr scăzută, avem mai multe opţiuni: prima- alocarea unui alt tip de vaccin şi ne gândim la Johnson and Johnson, unde se administrează o singură doză şi atunci nu există riscul ca la rapel să se încurce tipurile de vaccin pentru că şi aceasta a fost o problemă (…).

A doua posibilitate (…) personalul vaccinator (…) să fie inclus şi în echipele mobile care să asigure vaccinarea în diverse locaţii – operatori economici, în penitenciare, sunt foarte multe servici care au nevoie de vaccinare cu echipe mobile”, a explicat medicul militar.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Nicușor Dan: Nu se pune problema creșterii cotelor reduse de TVA, de 5% şi 9%

Publicat

De

Nicușor Dan

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat că nu se pune problema creșterii cotelor reduse de TVA, de 5% şi 9%, arată Agerpres.

El a menționat că scenariile privind o eventuală creştere a TVA sunt ‘absolut teoretice. deoarece nu iau în calcul aspecte precum creşterea evaziunii fiscale şi limitarea consumului.

Totodată a reiterat că face demersuri în aşa fel incat să nu fie luată în calcul o creştere a TVA de 19%

‘Orice creştere de taxe de consum, cum este TVA, pe de o parte generează evaziune, pe de altă parte generează o limitare a consumului. Deci, niciodată nu sunt nişte calcule absolute. (…) Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Noi avem 5% pentru energie şi încă nişte lucruri. Avem 9% pentru alimentele de bază şi încă nişte categorii. Şi 19% taxa generală. Nu se pune problema să crești de la 5 la 19 sau de la 9 la 19. Asta e ceva ce este exclus, a spus el

Pe de altă parte, în ce priveşte soluțile pentru diminuarea deficitului bugetar, Nicuşor Dan a declarat că a identificat variante. dar că nu vrea să le prezinte public până nu discută cu reprezentanții partidelor.

Asumare în Parlament

„Trebuie să fie o asumare cu care să ne ducem cu toții în Parlament şi nu vreau eu să avansez ceva ce poate el nu vor fi de acord. Eu am identificat nişte lucruri pe care le susțin. O să avem discuții, a afirmat el

Nicusor Dan a menționat că România se află in procedură de deficit excesiv, ceea ce poate duce la o talere de fonduri europene. În plus, există riscul de a nu atrage o parte din fondurile PNRR până în august 2026.

„Procedura de deficit excesiv are niste etape, in care, eventual, la un moment dat, un procent din fonduri să fie luat. Nu neapărat procentul e important, ci semnalul pe care o astfel de decizie i-ar da către plată şi în special pentru sistemul financiar şi pentru investitorii care împrumută România. Pe de altă parte, pe PNRR riscul mare este să nu atragem, adică avem un termen august 2026 si riscul mare este să avem nişte bani pe care să li avem și pe care să nu il tragem până atunci Acolo este discuția cea mai mare, a spus Nicusor Dan.

El a mai precizat că în cazul în care ţara noastră va reduce deficitul bugetar va beneficia de mai multă incredere pe piețele financiare

Dacă noi o să reusim să scădem deficitul de la 9 la 7.5. deja o să avem mai multă încredere și o să avem dobânzi mai mici Dacă peste doi ani o să ajungem să avem un deficit de 5, ratele dobânzilor vor fi si mai mici”, a explicat Nicusor Dan.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Donald Trump anunță că va impune UE taxe vamale de 50% de la 1 iunie

Publicat

Americii

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va impune UE taxe vamale de 50%. Tarifele vor fi impuse de la 1 iunie. Discuțiile noastre cu ei (cu reprezentanții UE n.r.) nu duc nicăieri, a explicat Trump, citat de Mediafax.

Mesajul a fost trimis pe rețeaua Truth Social.

„Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de avantajul Statelor Unite în COMERȚ, a fost foarte dificil de gestionat. Barierele comerciale puternice, taxele pe TVA, penalitățile corporative ridicole, barierele comerciale non-monetare, manipulările monetare, procesele nedrepte și nejustificate împotriva companiilor americane și multe altele au dus la un deficit comercial cu SUA de peste 250.000.000 de dolari pe an, o cifră total inacceptabilă”, a explicat președintele SUA.

Donald Trump a anunțat că tarifele vor intra în vigoare de pe 1 iunie.

„Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri! Prin urmare, recomand un tarif vamal direct de 50% pentru Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie 2025. Nu există niciun tarif dacă produsul este construit sau fabricat în Statele Unite. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a precizat Donald Trump.

Citește mai departe

EVENIMENT

AUR solicită Comisiilor de control ale SRI și SIE să verifice motivul vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România

Publicat

aur

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, 23 mai, prin reprezentanții săi în cele două comisii parlamentare de control a activității SIE și SRI, solicitări pentru investigarea implicării unor ingerințe străine în procesul electoral din România.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, Nicolas Lerner, directorul Direcției Generale pentru Securitate Externă (DGSE) – principalul serviciu de informații externe din Franța – ar fi efectuat o vizită la București cu doar două zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. În timpul acestei vizite, acesta ar fi avut întâlniri cu conducerea unor servicii de informații din România, ulterior deplasându-se în Republica Moldova.

Mai mult, chiar înainte de ziua votului, fondatorul platformei Telegram, Pavel Durov, a transmis un mesaj oficial tuturor utilizatorilor din România, avertizând că Guvernul Francez i-ar fi cerut să reducă la tăcere vocile conservatoare din țara noastră. Ulterior, într-o postare pe platforma X, Durov a declarat că solicitarea ar fi venit direct de la Nicolas Lerner.

Comisii de control

Având în vedere gravitatea acestor acuzații, AUR solicită celor două comisii de control a activității SRI și SIE să verifice următoarele aspecte:
•⁠ ⁠Dacă Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe au fost informate despre vizita în România a directorului DGSE, Nicolas Lerner, înainte de desfășurarea alegerilor;
•⁠ ⁠Dacă vizita acestuia a implicat întâlniri oficiale cu reprezentanți ai serviciilor române de informații;
•⁠ ⁠Dacă SRI și SIE au cunoștință despre afirmațiile fondatorului Telegram, Pavel Durov
•⁠ ⁠Dacă, în opinia SRI și SIE, aceste acțiuni pot fi considerate drept o formă de ingerință a unui stat străin în procesul electoral din România.

”AUR cere celor două Comisii un răspuns oficial și nesecret privind veridicitatea informațiilor și poziția SRI și SIE față de cele relatate, în cel mai scurt timp posibil.
Suveranitatea națională și integritatea procesului electoral nu sunt negociabile!”, arată partidul.

Citește mai departe

EVENIMENT

Altă mașină răsturnată în județul Cluj. O femeie, evaluată medical de un echipaj SMURD

Publicat

răsturnată

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit vineri seara la un accident rutier petrecut pe raza localității Șaula.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat. Nu au existat victime încarcerate, iar o femeie de aproximativ 55 de ani a fost evaluată de către paramedicii SMURD, refuzând în cele din urmă transportul la spital.

Tot vineri, în jurul orei 19, o altă mașină s-a răsturnat pe Autostrada Transilvania.

 

răsturnată

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate