O inscripție de pe fațada Institutului de Oncologie Cluj-Napoca (IOCN) și un bust așezat în fața acestei instituții amintesc de o mare personalitate a medicinii românești: profesor dr. Ion Chiricuță.

Probabil că mulți clujeni, și nu numai, s-au întrebat de-a lungul vremii cine a fost și ce a făcut omul acesta de a ajuns să dea numele unui institut atât de cunoscut și de apreciat în țară: Ion Chiricuță. Deși nu e născut în Cluj, profesorul Ion Chiricuță a devenit, prin adopție, un clujean neaoș. Timp de 30 de ani, între 1958 și 1988, a condus Institutul de Oncologie din Cluj. Inițial, ca medic primar, apoi ca director. E cel care, efectiv, a pus bazele institutului și oncologiei clujene și care a format și modelat generații de medici de specialități diferite.

Pe nedrept uitat, Cluj24.ro își face o datorie de onoare și aduce în actualitate personalitatea acestui mare om. Și pentru asta, reporterul Cluj24 a stat de vorbă cu conf. univ. dr. Valentin Cernea, unul dintre colaboratorii săi apropiați.

Clujeanul Valentin Cernea este medic specialist în Radioterapie, cu studii în țară și străinătate, și a lucrat alături de profesorul Ion Chiricuță în perioada martie 1982 – noiembrie 1988. 

Din 1990, Institutul Oncologic din Cluj poartă numele profesorului Ion Chiricuță. Foto: rohealthreview

Rep: Domnule Valentin Cernea, ați lucrat alături de profesorul Ion Chiricuță timp de aproape șapte ani. Cum l-ați caracteriza?

Un vizionar, un om plin de har în multe domenii, un om luminat și un excepțional iubitor și cunoscător de artă. 

S-a spus despre profesorul Chiricuță că era dedicat cu tot sufletul profesiei sale și, implicit, muncii de la Institutul Oncologic din Cluj. Cât timp petrecea în spital?

Tot timpul. Doar cât dormea acasă. Să zic așa, profesorul nu avea viață în afara spitalului. Venea dimineața la raportul de gardă, care era regulă în vremea aceea, și pleca ultimul din blocul operator, spre insatisfacția unor colegi anesteziști care se vedeau nevoiți să lucreze peste program. Dar nimeni nu contabiliza lucrurile ăstea. 

Prof. dr. Ion Chiricuță. Foto: Arhivă turismbarlad.ro

Ce atitudine avea domnul profesor în relația cu personalul medical din institut? Era un lider autoritar?

Nu. Profesorul Chiricuță a avut cea mai mare calitate a unui lider, în niște vremuri, le știm, foarte tulburi: le permitea tuturor să se exprime liber. Eu sunt format în mai multe instituții medicale din țară și, după 1990, din străinătate, dar n-am mai întâlnit un asemenea om. La puterea și personalitatea pe care le avea, te așteptai să-și impună punctul de vedere, dar el rareori a făcut-o. Și asta în peisajul medical românesc al acelor ani dominați de mari patroni medicali șefi de clinici, lucru care se-ntâmplă și acum. Profesorul Ion Chiricuță făcea notă discordantă în favoarea noastră și a institutului. 

Totuși, ce avea special acest om?

Cum spuneam, permitea opinii divergente și accepta dezbaterea ori de care parte ai fi fost. O încuraja chiar! Punea întrebări de o simplitate extraordinară, pentru ca lucrurile să se clarifice și să fie înțelese cât mai ușor.

Avea o extraordinară deschidere spre ideile noi, dar nu în sensul că le împrumuta și le punea imediat în practică doar pentru că așa era modern. Ne încuraja tot timpul să trecem informația nouă prin filtrul gândirii personale.

Sintetizând: într-o vreme în care delictul de opinie era regula, profesorul Ion Chiricuță nu practica delictul de opinie. Și asta a și asigurat creșterea și formarea noastră, nu numai ca personalități medicale, ci și ca oameni, într-o atmosferă de confruntări și dezbateri cu argumente.

Sigur, eram tineri, mai făceam greșeli, dar profesorul niciodată nu ne-a spus: „Stai jos, n-ai dreptate!”. Dacă făceai greșeli flagrante, riscai o elegantă ironizare din partea dumnealui. 

Profesorul Ion Chiricuță, în anii tinereții. Foto: Arhiva personală

Ați avut vreo temere când ați ajuns aici, la Institutul Oncologic din Cluj? În sensul în care să vă fie teamă de profesorul Chiricuță?

Eu am venit la IOCN pe 1 martie 1982, dar nu, n-am avut. Îmi amintesc că profesorul avea obiceiul de a da spre documentare tot felul de situații după care ne punea întrebări. Așa ne stimula să ne formăm.

De aceea ne era cumva groază să ne întâlnim cu el și să ne întrebe: „Ai terminat chestia aia? Ce-ai înțeles din ea?”. Ne mai trăgeam pe după un stâlp, dar, cu timpul, îi căutam prezența. Prezentarea acelor referate la raportul de gardă era o adevărată provocare.

Eram acolo vreo 70 de doctori, oncologi, chirurgi, radioterapeuți. Acolo aveai ocazia să-ți arăți personalitatea. Cu timpul, ne obișnuiserăm și ne plăcea lucrul ăsta! Și mai avea o calitate: era un om extrem de meticulos. Și ne învăța și pe noi să fim meticuloși și riguroși. 

Conferențiarul universitar dr. Valentin Cernea. Arhiva personală

Puteți să detaliați?

În perioada 2003 – 2011, cât am fost directorul medical al IOCN, am pus în ordine arhiva profesorului Ion Chiricuță. Este foarte interesantă! Era genul de om care răspundea și la scrisorile pacienților.

Nu mai spun de scrisorile primite de la tot felul de personalități din țară și din străinătate. Un om foarte interesant! Dacă ar fi să „sistematizez” munca profesorului Chiricuță, aș putea spune că a fost un chirurg extrem de inovator. Avea o metodă chirurgicală originală, prezentă în toate tratatele de chirurgie plastică din lume.

Metoda se referea la utilizarea marelui epiploon în tratamentul fistulelor vezico-vaginale, recto-vezicale și în cistoplastii. Ca să înțelegeți, epiploonul ăsta e ca un fel de prapore, pe care profesorul Chiricuță l-a folosit în diverse intervenții chirurgicale. Dincolo de asta, cred că cea mai mare calitate a profesorului Chiricuță a fost aceea că a intuit foarte repede caracterul multidisciplinar al Oncologiei.

El a înțeles, înaintea unor mari școli de medicină din Occident, nu mai vorbim de cele din România, că Oncologia nu e o problemă de o singură specialitate, nici chirurgicală, nici de radioterapie, nici de chimioterapie, ci de multidisciplinaritate.

Și toată construcția institutului servește acestui concept. Să știți că nu e un lucru simplu să pui specialiști atât de diferiți la un loc și să-i faci să comunice. Iar profesorul a ajuns să facă asta înainte de a ajunge eu în institut, în martie 1982.  

Prof. Ion Chiricuță (foto dreapta) și echipa sa, în timpul unei intervenții chirurgicale. În stânga, echipa condusă de medicul ieșean Chipail. Foto: Arhiva Richard Constantinescu

Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune că profesorul Ion Chiricuță a fost un vizionar, un om plin de har, foarte meticulos, înțelegător …

Eeee, nu era chiar blândețea întruchipată! Era permeabil la orice idee nouă și dispus să o dezbată. În institut au crescut personalități excepționale. Și asta datorită lui.

Lumea oncologică descoperă acum ceea ce noi trăiam la mijlocul anilor ’80. Da, a fost un mare vizionar. Capacitatea lui de a influența pe toate căile conceptul multidisciplinarității a făcut din Institutul Oncologic din Cluj-Napoca o mare instituție a sistemului medical românesc. 

S-a spus despre profesorul Chiricuță că a fost un mare colecționar de artă. Ce știți despre asta?

Avea o colecție foarte valoroasă de lucrări de artă românească, ce se află de ani buni la muzeul din Bârlad, orașul său natal. Pot spune că profesorul nu cheltuia mulți bani pe viața de zi cu zi. Cred că tot ce a câștigat a investit în artă.

Și asta nu numai de când a devenit directorul IOCN. El provenea din lumea aceea bucureșteană a sfârșitului României Vechi, cea de până în 1947. Cunoștea mulți colecționari de artă, nu era un cumpărător care voia doar să aibă. Era un om cu solide cunoștințe de artă.

Toată viața lui a făcut asta. La sfârșitul anilor ’70 – începutul anilor ’80, el a vrut să doneze colecția Muzeului de Artă din Cluj, având o mică pretenție: colecția să poarte numele „Ion și Rita Chiricuță”. Rita era soția sa, artist plastic.

Însă autoritățile comuniste de la acea vreme din Cluj n-au fost de acord, așa încât profesorul a donat-o muzeului din Bârlad. E o colecție foarte valoroasă, estimată la foarte, foarte mulți bani.

Ce știți, a iubit Clujul? Era legat de orașul acesta în afara devotamentului arătat timp de 30 de ani cât a condus Institutul Oncologic din Cluj?

Da, cred că l-a iubit. Deși s-a născut în Bârlad, a devenit clujean prin adopție. Doar a trăit și a lucrat aici timp de 30 de ani! Trebuie, totuși, să vă mai spun ceva: Ion Chiricuță l-a venerat pe profesorul Iacob Iacobovici (1879 – 1959 – n.r.) , care nu era un nume oarecare în medicina românească.

Din contră, era un eminent chirurg. I-a fost profesor și mentor lui Ion Chiricuță la București și Cluj, fiind, totodată, unul din fondatorii Facultății de Medicină din Cluj, unde a trăit 12 ani. Doctorul Iacobovici a pus bazele chirurgiei la Cluj, iar profesorul Ion Chiricuță i-a fost student și discipol.

Atât de mult l-a respectat, încât i-a dedicat o carte, o excepțională descriere bazată pe documente referitoare la școala medicală din Cluj, în anii ăia dintre cele două războaie. Și pe un plan mai larg, despre sistemul medical românesc din acea perioadă. Cartea asta e un omagiu adus mentorului său, Iacob Iacobovici.

Autorul Ion Chiricuță spune așa în prefața cărții: „Profesorul Iacob Iacobovici a avut asupra medicilor generației mele efectul pe care îl are un magnet asupra piliturii de fier sub acțiunea câmpului magentic: granulele dezordonate ale metalului se așază pe linii de forță stabilite care nu mai pot fi tulburate de forțe exterioare”.

Dacă ar fi să mai spun ceva despre profesorul Chiricuță, l-aș cita cu paragraful ăsta atât de frumos, pe care el l-a dedicat mentorului său, profesorul Iacob Iacobovici. Și-ar mai fi unul, tot din această carte: „Aș putea fi acuzat că am prezentat o imagine idealizată a profesorului Iacob Iacobovici. Am scris așa cum l-am cunoscut, cu calități și defecte, în decursul unui deceniu cât i-am stat în preajmă. Sunt convins că nu numai piscurile însoțite fac măreția unui munte, ci și prăpăstiile lui cu stânci răscolitoare, peșteri adânci și negre poieni”.

Așa era și profesorul Ion Chiricuță: nu numai cu piscuri răscolitoare, ci și cu ape adânci și negre poieni. Așa cum e personalitatea oricărui lider. A fost un om care a construit enorm, în vremea în care alții demolau. 

A făcut atac cerebral într-o mercerie

În noiembrie 1988, la 70 de ani și opt luni, profesorul Ion Chiricuță s-a stins din viață. A murit, poate, așa cum ar fi vrut. Plecase din blocul operator destul de târziu. Era o zi de noiembrie rece, urâtă și apăsătoare. I-a spus șoferului să oprească în fața unei mercerii de pe fosta stradă Petru Groza.

Voia să cumpere un material textil și să-i facă niște ciorăpei câinelui său iubit, Fifiduță, un Chiuhauha. N-a mai apucat. A făcut un accident cerebral vascular. Deși a fost transportat imediat la spital, medicii n-au mai putut face nimic.

Părintele Oncologiei clujene s-a stins din viață și a lăsat în urma sa două mari întrebări, care au stăruit mult timp: „Cine va conduce mai departe Institutul Oncologic din Cluj? Cine va îndruma viitoarele generații de medici?”. 

CV: Cine a fost Ion Chiricuță

Născut în 7 ianuarie 1918, la Bârlad (raionul Tutova, acum județul Vaslui – n.r.), Ion Chiricuță a absolvit cursurile Facultății de Medicină și Chirurgie din București începute în 1936, devenind doctor în medicină și chirurgie în 1942.

• A ocupat prin concurs posturile de extern și intern, apoi secundar de chirurgie la Clinica Chirurgicală a Spitalului Brâncovenesc sub tutela profesorului Iacob Iacobovici, al cărui elev apropiat și asistent a fost.
• În continuare a lucrat la Institul Oncologic din București.
• În 1958, a preluat conducerea Institutului Oncologic din Cluj, devenită vacantă.
• La preluare, Institutul Oncologic din Cluj, unul dintre cele mai vechi din țară, înființat în 1929, avea un local impropriu, o bază materială precară, personal redus și o activitate științifică modestă.
• Ion Chiricuță a început treptat modernizarea Institutului până când, în 1962, ajutat de ministrul Sănătății de la acea vreme, a început construcția unui nou sediu pentru Institutul Oncologic, terminat în 1965.
• Activitatea organizatorică a fost dublată de cea profesională și științifică, Institutul Oncologic prezentându-și prestigioasele realizări prin publicații în țară și peste hotare sau prezentate în cadrul unor importante sesiuni, devenite tradiționale și recunoscute.

Ion Chiricuță a devenit profesor de Oncologie în 1971. A fost membru a numeroase societăți științifice internaționale, între care Societatea Internațională de Chirurgie, de Oncologie, de Senologie (Société Internationale de Sénologie (S.I.S.), expert OMS, membru al Uniunii Medicale Balcanice (Union Medicale Balkanique), vicepreședinte al Societății de Oncologie, membru al Societății de Chirurgie, la ale cărei ședințe lunare ale filialei din Cluj participa întotdeauna cu comunicări și lucrări substanțiale și interesante.

Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera profesorului Chiricuță a fost numirea sa ca președinte de onoare al Congresului Mondial de Chirurgie Plastică din Paris, în 1987, o recunoaștere a valorii sale profesionale.

• Activitatea științifică a profesorului Ion Chiricuță este cuprinsă în peste 20 de monografii, peste 200 de articole publicate în țară sau în străinătate și peste 300 de comunicări științifice la diferite manifestări științifice naționale și internaționale.
• A introdus numeroase tehnici chirurgicale originale: utilizarea marelui epiploon în tratamentul fistulelor vezico-vaginale, recto-vezicale și în cistoplastii; mastoplastie cu epiploon, histerectomie supraradicală etc.
• Dintre realizările științifice se pot aminti: o nouă metodă de diagnostic citologic al cancerului colului uterin prin autorecoltare; diagnosticul biochimic al tumorilor maligne prin studierea modului de eliminare a magneziului din organism; studiul modificărilor metabolice după procedeele oncologice; lucrări experimentale în domeniul grefelor de organe și altele.
• A decedat la Cluj, în 6 noiembrie 1988.
• În cinstea sa, Institutul de Oncologie din Cluj se numește, din 1990, Institutul de Oncologie „Profesor dr. Ion Chiricuță””.

Profesorul Ion Chiricuță a fost un adevărat cunoscător și colecționar de artă. Colecția sa, pe care o amplifica mereu, însumează tablouri și grafică. El și-a dăruit colecția orașului natal Bârlad, unde este expusă în  Muzeul „Vasile Pârvan”. Ion Chiricuță a scris și un volum de poezii, numit „Minunatele fântâni”.

Sursa: Wikipedia

În cinstea Profesorului Ion Chiricuţă, incepând cu 1990, Institutul poarta denumirea de Institutul Oncologic “Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca.

Text: Tudor Știrbu

Victor Babeş a fost una dintre personalităţile lumii în materie de microbiologie. Marele savant român a predat şi la Cluj.

vezi şi:

IMAGINI vechi. 440 de ANI. Cea mai VECHE şi mai MARE universitate din ŢARĂ e la Cluj

Cea mai mare şi mai veche universitate din ţară, UBB, i-a preluat numele, alături de cel al altui clujean de talie internaţională, Bolyai Janos. Victor Babeş s-a apucat de medicină după ce i-a murit sora de tuberculoză. Pe 4 iulie se împlinesc 167 de ani de la naşterea sa.

vezi şi:

CLUJENI, tată şi fiu, în ELITA geometriei LUMII. Bolyai Farkas, 246 de ani de la naştere. Gaborii şi casa naşterii fiului Janos

A fost printre primii profesori clujeni după decembrie 1918

Victor Babeș (4 iulie 1854, 19 octombrie 1926), bacteriolog și morfopatolog. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase). Prin aceasta a pus bazele moderne ale acestei științe. Este, de altfel, fondatorul școlii românești de microbiologie.

Victor Babeş a fost invitat să predea la Cluj imediat după Mare Unire, de către Iuliu Haţieganu.

Prestigiosul învăţământ clujean

“Învăţământul superior din Cluj datează din anul 1581. Viaţa universitară s-a dezvoltat treptat, conturându-se diferite domenii şi specialităţi de studiu. În rândul acestora, un loc important l-a avut medicina. Astfel, în 1775 a fost înfiinţată „Şcoala medico-chirurgicală” din Cluj. Aici a fost profesor cunoscutul oculist Ioan Piuariu-Molnar. În 1816, şcoala medico-chirurgicală s-a transformat în „Liceul medico-chirurgical”. Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenţei Universităţii „Ferencz Jozsef” din Cluj, adică în 1872.

În perioada 1888-1901 au fost construite clinicile şi institutele Facultăţii, situate pe strada Mikó – în prezent denumită strada Clinicilor. Printre profesorii cei mai importanţi ai acestei Facultăţi au fost: Zsigmond Purjesz, Miklos Jancso, Károly Lechner, Tamás Marschalko, Jozsef Brandt, Istvan Apáthy, György Hintz, Zsigmond Jakabházy.

Imediat după Marea Unire a Transilvaniei cu România, în învăţământul superior de medicină şi farmacie din Cluj a avut loc o transformare notabilă. În 1919 a fost întemeiată Facultatea românească de Medicină, ca parte componentă a Universităţii „Daciei Superioare”.

Primul decan şi organizator al Facultăţii a fost Iuliu Haţieganu, care ulterior a fost „Magnificus Rector” al acestei Universităţi. Datorită iniţiativei sale, au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia şi istoria medicinii, care au fost premiere în învăţământul medical românesc.

Prestigiul Facultăţii a fost asigurat încă de la început de remarcabilii profesori români: Victor Babeş, Constantin Levaditi, Ştefan Gh. Nicolau şi Nicolae Minovici, ca şi de celebrii profesori francezi: Jules Guiart, René Jeannel etc. Alături de maeştrii amintiţi, din prima generaţie de profesori ai Facultăţii au făcut parte profesorii de renume: Iuliu Moldovan, Victor Papilian, Titu Vasiliu, Ioan Drăgoiu, Dimitrie Negru, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Ion Minea, Cristea Grigoriu, Dumitru Michail, Coriolan Tătaru, Titu Gane, Ion Predescu-Rion”, se arată într-o prezentare a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” Cluj.

Lupta lui Babeş cu bolile infecţioase

Marele bacteriolog şi morfopatolog român, Victor Babeş, s-a luptat toată viaţa sa cu bolile infecţioase. Implicit, şi cu microorganisemele care le declanşează. El este autorul primului tratat de bacteriologie din lume. Fără cercetările sale, mulţi dintre noi şi dintre înaintaşii noştri am fi murit cu mult înainte de vreme.

Ca exemplu, în urmă cu 133 de ani, pe 6 mai 1888, el făcea primele vaccinări antirabice în Bucureşti.

În plenul Academiei Române, el a prezentat propunerile sale în ceea ce priveşte organizarea sanitară din România şi dispoziţiile legale de combatere a bolilor infecţioase. Era în şedinţa Academiei Române din 20 mai 1911 (vezi imaginile alăturate).

“Toată organizarea legii trebue să aibă înaintea ochilor lupta în contra unui duşman care ne ameninţă din toate părţile, în orice moment, în toate manifestaţiunile vieţii. E vorba deci de un răsboiu continuu contra unui duşman perfid, care ameninţă omenirea cu degenerare şi nimicire, în contra inamicului implacabil al fericirii şi progresului omenirii”, spunea Victor Babeş în discursul său.

Babeş, în elita internaţională a vremii

Ca reper al valorii de care se bucura Victor Babeş la nivel internaţional, în august 1909, el a prezentat o prelegere referitoare la studiul şi combaterea teribilei lepre. Prelegerea a susţinut-o în Norvegia, la o conferinţă internaţională care a avut loc la iniţiativa sa. (în imaginile alăturate).

Victor Babeş este fiul lui Vicenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider. A mai avut o soră, Alma, şi un frate, Aurel. A fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având cu aceasta un fiu, Mircea. A început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta. Moartea surorii sale, Alma, provocată de tuberculoză, la o vârstă tânără, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Budapesta şi Viena. Şi a luat doctoratul în medicină la Viena în 1878

*în imagine sunt patru broşuri cu studii, idei, conferinţe ale marelui medic român, una dintre ele, privind studiul şi combaterea leprei, susţinută acum 111 ani, în Norvegia, în cadrul unei conferinţe internaţionale care a avut loc la iniţiativa sa. Broşurile sunt din anii 1907, 1909, 1910 şi 1911 şi i-au apaţinut lui Titu Maiorescu (arhiva Cluj24, la fel cum e şi vederea cu UBB).

(MaAv)

Unul dintre marii actori români, clujeanul Dorel Vişan, împlineşte 84 de ani. La mulţi ani!

Dorel Vişan (n. 25 iunie 1937) este unul dintre cei mai importanţi actori români, cu o mare reputaţie internaţională. A jucat în aproape 100 de roluri în teatru şi film. Interpretarea sa din filmul Iacob (1987) a fost elogiată de The New York Times. Printre altele, a mai jucat în Moromeţii şi în Senatorul melcilor. Pentru rolul din ultimul film amintit, el a primit premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean, Montpellier-Franța.

A obţinut mai multe premii naţionale, a primit Ordinul national Serviciul Credincios. Printre altele, scrie şi poezii. A scos patru volume. Dar preocuparea sa mai importantă, cel puţin în ultimii 15-20 de ani, pare să fie autocunoaşterea, calea spre înţelepciune.

Vezi aici interviul de acum 6 luni cu marele actor:

VIDEO. Dorel VIŞAN s-a făcut VINDECĂTOR. „Trăiesc după sistemele vechii credinţe”. “Vindeci întregul, partea se vindecă singură”

(MaAv)

Să ne amintim de unde vin numele spitalelor clujene. La 45 de ani de la moartea lui Octavian Fodor, trei personalităţi medicale reunite pe o pagină şi care dau numele pentru trei unităţi: Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie “Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.

În imagine este o lucrare a lui Octavian Fodor din anul 1946, când era asistent, cu dedicaţie pentru Leon Daniello, ambii activând atunci la Clinica Medicală I, condusă de Iuliu Haţieganu (arhiva Cluj24).

Octavian Fodor

(17 octombrie 1913, 8 iunie 1976) medic, membru titular al Academiei Române, profesor universitar emerit (1969) „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră”, decorat cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră” (1970).

Leon Daniello

(2 octombrie 1898, 27 martie 1970), medic, membru corespondent al Academiei Române, descendent al unei vechi familii grănicerești, cu numele strămoșesc Dănilă. A lucrat la Spitalul „Wilhelmin” din Viena, la clinicile conduse de Ernst von Romberg și E. Sauerbruch din München, la Spitalul „Charité” și la Institutul „Pasteur” din Paris. S-a ocupat de organizarea, la Cluj, a profilaxiei antituberculoase la studenți, împreună cu dr. Iuliu Hațieganu, înființând, în 1926, primul dispensar studențesc din România și unul dintre primele din Europa. În 1928 a înființat primul dispensar TBC pentru populație, din Cluj.

Iuliu Hațieganu

(14 aprilie 1885, 4 septembrie 1959), medic internist recunoscut în mod special pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă școală de medicină internă. A pus bazele sportului clujean prin înființarea Clubului Sportiv Universitatea Cluj în toamna lui 1919.

(MaAv)