ACTUALITATE
GALERIE FOTO. Turnul Pompierilor, primele POZE din interior. S-au făcut și primele SELFIEURI. De azi e deschis publicului
Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca e deschis, oficial, publicului, începând de astăzi, marți, 21 martie. Cel mai nou loc de belvedere din Cluj-Napoca a fost „inaugurat” luni seara chiar de primarul Emil Boc.
Primii care au urcat în Turnul Pompierilor complet renovat sunt cei care au participat luni seara la deschiderea noului obiectiv turistic din Cluj-Napoca. Iar primele poze, cu turnul din interior au fost făcute publice pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc.
El a urcat pe scări, până în vârf, s-a uitat la exponatele amplasate în interior, echipamente vechi și foarte vechi din muzeul pompierilor clujeni, a făcut comentarii, și a pus mâna pe receptorul unui telefon fix, spunându-le, în glumă, celor mai tineri care îl însoțeau, „voi nu mai știți ce înseamnă asta, să formați așa un număr de telefon”.
Citește și: VIDEO. Turnul Pompierilor, noul punct de BELVEDERE al Clujului, deschis pentru public. Emil Boc, maestru de ceremonii
Numit și „Turnul celor 3 vârste”, vechiul turn a fost consolidat și modernizat cu fonduri europene, iar accesul pentru vizitare este gratuit.
Turnul Pompierilor, primele POZE din interior. S-au făcut și primele SELFIEURI. De azi e deschis publicului
Proiectul câștigător pentru reabilitarea monumentului istoric a fost selectat în urma concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.
La nivel local, Turnul Pompierilor devine cel de-al șaselea obiectiv al Centrului de Cultură Urbană al Primăriei Cluj-Napoca, alături de Clădirea Casino din Parcul Central, Turnul Croitorilor, Centrul pentru Tineret și cinematografele Dacia și Mărăști.
Turnul Pompierilor poate fi vizitat zilnic, inclusiv în weekenduri între orele 09:00-17:00.
„Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul scării interioare, parcurgându-se în acest fel etapele istorice ale turnului”, potrivit primarului Emil Boc.
Scara interioară a turnului dispune de un spațiu expozițional care poate găzdui mici expoziții de artă (în casete special amenajate) sau de artă digitală (video-proiecție).
Astfel, artiștii, asociațiile de artiști plastici sau instituțiile culturale vor putea propune – prin parteneriate sau convenții de colaborare – idei de expoziții și manifestări artistice, prin intermediul funcționarului public Antonia.
Puteți accesa acest LINK pentru solicitare organizare expoziție
În cadrul monumentului istoric sunt acum etalate următoarele expoziții:
- Expoziția “Turnul Croitorilor, Turnul celor trei vârste”, organizată de Departamentul de grafică al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca (fotografii și gravuri de arhivă, planșe cu procesul de reabilitare)
- Expoziția cu obiecte vechi specifice activității de stingere a incendiilor din colecția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (ISU Cluj)
- Expoziția digitală cu fotografii de arhivă care îi prezintă pe salvatorii clujeni de-a lungul timpului, realizată cu sprijinul ISU Cluj.
De asemenea, cu ocazia deschiderii Turnului, pe strada Tipografiei au fost amplasate două hipo-pompe de mari dimensiuni (instalații de stingere a incendiilor) cu o vechime de aproximativ un secol.
Valoarea totală a investiției a fost de peste 11,1 milioane de lei.
„Poarta mică din ulița Săpunului”
Turnul Pompierilor, denumit pe vremuri Turnul Lăcătușilor, se află pe strada Tipografiei din Cluj-Napoca.
A fost construit în anul 1574 în cadrul celei de-a doua incinte medievale de apărare a orașului. Inițial a purtat denumirea de „Poarta Mică din ulița Săpunului” (în maghiară Szappany utcai kis kapu).
Turnul Pompierilor împreună cu o porține de zid este unul din puținele fragmente din a doua incintă medievală de apărare a Clujului care se mai păstrează și astăzi.
Această poartă a supraviețuit deoarece în secolul al XIX-lea a fost înălțată și folosită până la începutul secolului al XX-lea de pompieri pentru supravegherea orașului, de aici provenind și numele actual, Turnul Pompierilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






