EDUCATIE
FSEGA se alătură parteneriatului UBB Cluj cu mediul de business local. Beneficari vor fi 200 de studenți de la linia germană

Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai și cei ai companiilor NTT DATA Romania, MHP Consulting Romania și Porsche AG au semnatactul de prelungire a acordului de sponsorizare a specializării Informatică în limba germană, nivel licență și master, Sisteme Informatice Avansate: proiectare, modelare, dezvoltare.
Evenimentul a avut loc în sala de consiliu a clădirii centrale UBB și l-a avut ca invitat special pe Ambasadorul Germaniei, Excelența Sa domnul dr. Peer Gebauer.
FSEGA intră în parteneriatul cu mediul de business local
Parteneriatul demarat în 2014 a fost prelungit și completat cu o perspectivă nouă, multidisciplinară, care vizează studiul ariei tehnologice, în paralel cu managementul afacerilor, arată reprezentanții UBB Cluj.
Astfel, începând cu acest an universitar, FSEGA se alătură parteneriatului dintre mediul de business și cel academic, continuând astfel angajamentul mediului privat de a contribui la formarea de specialiști care să răspundă nevoilor actuale din piață.
Specializarea „Administrarea Afacerilor în Limba Germană” este orientată înspre formarea de competențe recunoscute la nivel internațional și oferă cele mai recente aspecte ale cunoștințelor în domeniul managementului și controlului în afaceri.
Noua abordare își propune să ofere studenților ambelor facultăți – Facultatea de Matematică și Informatică și FSEGA – atât aptitudinile tehnice pentru a fi promotori ai inovației și digitalizării, dar și abilitățile necesare pentru a putea conduce cu succes echipe și proiecte în industria IT și pentru a face față unui mediu de afaceri digitalizat și inovator.
„Cooptarea Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor în acest proiect este o reușită și o oportunitate atât pentru noi, companiile implicate, cât și pentru studenți, de a forma profesioniștii de mâine: lideri vizionari, cu țeluri clare și care urmăresc să aibă, prin munca lor, un impact pozitiv asupra lumii înconjurătoare.
Prin această implicare rămânem fideli motto-ului nostru <<Enabling you to shape a better tomorrow>>, oferind cât mai multor studenți pasionați de informatică și business, vorbitori de limba germană, acces către proiecte reale din sectorul automotive și șansa de a fi îndrumați de mentori din industrie”, arată reprezentanții UBB Cluj.
„Fiind absolventă a FSEGA, într-o poziție de CFO al unei companii de IT, extinderea parteneriatului înspre studenții din cadrul FSEGA este un prilej de mare entuziasm pentru mine. Din propria experiență înțeleg beneficiile pe care le are mentalitatea de business coroborată cu abilitățile tehnice și invers, pentru a avea succes în acest domeniu.
Digitalizarea are un rol esențial în management, iar implicarea noastră în formarea studenților ne garantează că vom avea de-a face cu viitori profesioniști calificați pentru a recunoaște, găsi și implementa soluții inovatoare în fața provocărilor unei industrii dinamice și competitive”, declară Monica Potop, CFO MHP Romania.
200 de studenți și masteranți vor fi beneficiarii noului parteneriat
Până în prezent, în cadrul celor două programe de studii în limba germană au fost înmatriculați, la nivel licență 502 studenți la Informatică, respectiv 1.456 de studenți la Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. De asemenea, la nivel de masterat au fost 104 stidenți la Informatică, respectiv 604 la Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
Ca urmare a extinderii parteneriatului către FSEGA, un număr de 150 studenți de la specializarea Administrarea Afacerilor în limba germană, respectiv 50 studenți master Afaceri Internaționale vor beneficia de acest proiect în anul 2022-2023.
„Apreciem în mod deosebit demersurile realizate de companiile MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG și NTT DATA Romania S.A. în calitate de parteneri privind formarea profesională în cadrul facultății noastre, mai precis la programele de studii Administrarea Afacerilor în limba germană, nivel licență și Management internațional în limba germană, nivel masterat, oferindu-le studenților noștri capacitatea de a se adapta cerințelor mediului economic aflat într-o continuă schimbare”, a precizat și prof. univ. dr. Mihaela Drăgan, director al Departamentului de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor în Limba Germană.
Curicule similare cu cele ale universităţilor din Germania
Studenții înscriși la cele două programe de studii beneficiază de programe de mentorat, internship-uri și competiții organizate de companiile partener. Toate acestea vin ca o completare cu aplicabilitate practică a cursurilor teoretice susținute de cadrele didactice din Universitatea Babeș-Bolyai, dar și din universități din Germania și Austria, precum și de specialiști din companiile partenere.
Curiculele celor două programe de studii sunt sincronizate cu cele similare ale universităţilor din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate, cursurile fiind predate de cadre didactice din UBB vorbitoare de limba germană, precum şi specialişti în informatică din Germania.
„Colaborarea dintre mediul privat și mediul academic este esențială, dat fiind faptul că, în fond, studenții de azi sunt angajații de mâine. Continuarea și extinderea acestui parteneriat este o dovadă a faptului că angajamentul pe care l-am luat acum 8 ani este o construcție solidă și durabilă, cu impact pozitiv asupra mediului academic și de business.
Sectorul privat, fiind dinamic și prin urmare foarte competitiv, are o nevoie constantă de specialiști care să aducă un plus de valoare companiilor, iar universitățile joacă un rol decisiv în pregătirea unei forțe de muncă performante. Astfel, dorim să creăm o simbioză între cele două sfere, care să contribuie la bunăstarea întregii societăți”, a declarat Maria Metz, CEO NTT DATA Romania.
În urmă cu 8 ani, NTT DATA Romania, alături de MHP Romania și Porsche AG, au devenit co-fondatorii programului de Studiu în Limba Germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai, primul program de studiu de acest gen din România.
Demersul a fost completat ulterior, în 2018, și cu programul de masterat, devenind astfel primul program complet de studii în limba germană din domeniul Informaticii.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ECONOMIE
OPINIE. Dragoș Damian: În următoarele două săptămâni, de sărbători și vacanțe, cumpărați ceva fabricat în România

În cei 15 ani de când am lansat campania „Cumpără Fabricat în România”, pe cont propriu, pe banii mei, pe riscurile mele, fără nici un fel de ajutor de la autorități, s-a pornit o furtună de observații, critici și înjurături.
La început, cel mai dureros de altfel, predominau observațiile, criticile și înjurăturile că ceea ce se fabrică în România este de slabă calitate.
15 ani de „Cumpără Fabricat în România”
Apoi, după ce am inervat pe cineva, au intervenit observațiile, criticile și înjurăturile că fabricile, uzinele și combinatele din România trebuiau oricum închise pentru că nu erau competitive. Fabricile, uzinele și combinatele din Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia nu au fost închise, deși erau contemporane cu ale noastre.
Apoi, între timp, au intervenit observațiile, criticile și înjurăturile care, nu contest, sunt într-o măsură adevărate, anume că nu se mai fabrică mai nimic în România. Internaționalizarea a făcut ca fabricile, uzinele și combinatele care aduc valoare adăugată să se mute în Asia iar lanțurile de aprovizionare cu materii prime și materiale pentru fabricile, uzinele și combinatele care aduc valoare adăugată rămase pe bătrânul continent să devină lungi, costisitoare și primejdioase.
Deși s-a amplificat naționalismul, tot nu s-a cumpărat mai mult fabricat în România
Și, în cele din urmă, în ultimii 5 ani cu pandemie, inflație, război și, mai nou, tarife vamale, chiar că observațiile, criticile și înjurăturile că nu se mai fabrică nimic în România sunt adevărate. Și, paradoxal, deși în aceștia ultimi 5 ani s-au amplificat suveranismul, naționalismul și patriotismul, tot nu s-a cumpărat mai mult fabricat în România.
O țară industrializată este o țară puternică și respectată.
O țară nu poate fi puternică și respectată dacă a rămas fără fabrici, uzine și combinate, oricâte IMM-uri și MÎ ar avea.
O țară nu poate fi puternică și respectată dacă ea creste din inflație și consum de importuri, imobiliare și divertisment.
O țară nu poate fi puternică și respectată atunci când se afla în top 10 țări cu cel mai mare deficit de balanță comercială.
O țară nu poate fi puternică și respectată dacă nu investește în educație, în cercetare, în inovație, în tehnologie, în resursă umana calificată și specializată.
Să cumpăram ceva fabricat în România
Noua ordine mondială economică care a început în aprilie 2025 va arăta dacă merita sau nu să fi o țară industrializată, cu fabrici, uzine și combinate.
Până una-alta, până ce mai-marii planetei se hotărăsc ce vor să facă, românii intră în două săptămâni de sărbători și vacanțe. Și, dacă avem încredere în România, s-o demonstram. În cele două săptămâni care vor urma, de sărbători și vacanțe, să cumpăram ceva fabricat în România.

„În Ungaria, guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida”, spune premierul Viktor Orbán, criticând politicile electorale de la București.
Într-un podcast difuzat recent, liderul de la Budapesta a respins categoric ideea ca guvernul ungar să poată elimina partide sau candidați din alegeri, așa cum – susține el – se întâmplă în România.
Partidul Tisza, „condus de la Bruxelles”
Premierul ungar Viktor Orbán a participat recent la un podcast alături de publicistul András Hont, unde a discutat despre contextul politic intern, despre opoziția condusă de Péter Magyar și despre poziția sa față de Uniunea Europeană, relatează hirado.hu.
Întrebat despre ascensiunea Partidului Tisza, aflat pe val în sondaje, Orbán a recunoscut că este un adversar redutabil, dar a susținut că este „finanțat și susținut din străinătate”. „Este un rival serios Partidul Tisza, dar e o chestie finanțată și susținută din străinătate. Deci este condus de la Bruxelles, unde sunt stăpânii. Ei fac ce li se spune acolo”, a comentat Orbán.
„Guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida”
Întrebat dacă, „la fel ca în România”, Partidul Tisza, de exemplu, ar putea fi exclus din alegeri din „anumite motive”, el a spus că acest lucru nu este de competența guvernului, ci a sistemului judiciar. El a adăugat că este convins că există condițiile economice pentru ca partidul său de guvernământ (FIDESZ) să câștige alegerile parlamentare.
„În Ungaria, guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida în alegeri și nu vreau să aud nimic despre asta”, a mai spus Orbán.
Orbán mizează pe economie
Premierul ungar a vorbit și despre alegerile parlamentare viitoare, exprimându-și încrederea că partidul său, FIDESZ, are suficiente condiții economice pentru a câștiga. Totodată, a punctat o temă-cheie în retorica sa recentă: opoziția față de aderarea Ucrainei la UE.
„Nu este nevoie de stimularea artificială a economiei. (…) Cel mai important lucru este dacă putem împiedica Ucraina să fie admisă în Uniunea Europeană. Dacă acest lucru va reuși,”atunci vom fi salvat perspectivele de dezvoltare ale maghiarilor pentru cel puțin un deceniu. Dacă ucrainenii sunt admiși, iar războiul continuă, vom avea pe cap probleme următorii 10-15 ani”, a mai spus premierul maghiar.
EVENIMENT
FOTO. Un suflet mare într-o mână de femeie. Povestea de viață a Mariei, florăreasa din Mănăștur

Cine trece prin Mănăștur, pe strada Primăverii, la colțul unui bloc mare, ar putea să observe o florăreasă mai deosebită. Puțin mai mare decât un buchet de flori, Maria își ajută soțul zi de zi, să vândă mai multe plante.
E micuță dar, după ce povestești câteva clipe cu ea, uiți că stai de vorbă cu un om mic de înălțime, care ar avea motive să stea supărată, să fie depresivă, să se supere pe Dumnezeu și pe toată lumea.
Bullying-ul despre care se vorbește astăzi, ea l-a trăit toată viața, la un nivel care nici măcar nu merită să fie povestit. Și astăzi, Maria observă cum oamenii se uită după ea cu ochi mari, dar nu o mai interesează, spune că s-a călit cu trecerea timpului. Ba mai mult, se trezește zilnic cu poftă de viață, cu o energie pe care de mai multă vreme e dispusă să o împartă cu ceilalți, fie ei prieteni, cunoscuți sau dușmani.
Să trăiești viața așa cum e
”De curând am întâlnit o doamnă care era foarte supărată și i-am zis…<<haideți să stăm puțin de vorbă dacă doriți>>. A început să-mi spună că nu mai iese din casă, că nu vede motivul pentru care ar continua să trăiască, e singură, nimeni nu se interesează de ea, nimeni nu o ascultă.
Nu vă spun ce i-am zis, dar după cinci-zece minute a ieșit din florărie spunându-mi că am dreptate.
Mai bine să trăiești viața așa cum e, în loc să stai să admiri ce li se întâmplă altora!”, povestește Maria, adăugând că are nenumărate exemple de acest fel.
O poveste de viață, dar una mai specială
Maria s-a născut într-un sat, situat aproape de Coloana Infinitului a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, undeva lângă Târgu Jiu.
Pe când avea trei ani, părinții au realizat că Maria e diferită de ceilalți copii ai lor sau de ceea ce văzuseră până atunci. Un diagnostic crud a căzut peste familia Cărăvan, nanism hipofizic. De unde? Ar putea fi de la vreun vaccin? Acestea au fost întrebările care i-au însoțit vreme îndelungată.
Puțin mai târziu, au decis că Maria nu putea să meargă la școală, picioarele ei micuțe neputând străbate distanța mare până la școală. Așa că Maria a învățat să scrie și să citească acasă, ajutată de oricine se afla pe lângă ea.
Timpul a trecut, iar ea s-a trezit domnișoară, moment în care au intervenit grijile de adult, cu întrebări legate de modul în care o să se descurce în viață, simțind că pensia de handicap nu o să-i ajungă să ducă un trai decent.
A început să vândă flori, pe străzi, ori pe unde credea că oamenii sunt mai deschiși la pungă. În paralel, s-a înscris la școală, iar la 32 de ani a obținut o diplomă de absolvire a 8 clase. Își completa bugetul mai bine sau mai rău, dar a devenit mai încrezătoare!
I s-a schimbat destinul în bine
O excursie la Felix, o adevărată aventură pentru tânăra Maria, i-a schimbat destinul, deși inițial nimic nu prevedea acest lucru. Într-o seară, un artist cânta la terasa unde ieșise Maria. S-a dus la el și l-a felicitat, a primit un CD cu muzică și cam atât.
I-a scris pe mail și i-a răspuns, spre surprinderea ei. Au tot discutat, au aflat că au multe în comun și au decis să se mute împreună la Cluj-Napoca, cumva la o distanță egală față de localitățile unde stăteau atunci.
Aici li s-a născut curând un băiețel, care acum are șase ani și e perfect. Nu doar că zice mama lui, ca orice mamă, dar chiar e, adică crește ca un voinic, e cuminte și foarte iubit de părinții lui.
Sarcină ușoară
”Am avut o sarcină ușoară, am fost monitorizată de domnul doctor Florin Stamatian cu mare atenție, îi mulțumesc! La 37 de săptămâni mi-a făcut cezariană, deja sarcina putea să prezinte riscuri, cam așa am înțeles eu.
A fost monitorizat doar două zile, apoi am mai stat puțin în spital și am venit acasă. Sunt alături de el, minut de minut, încă de la primele ore. Eu îl duc la grădiniță în fiecare zi, mergem la cumpărături, povestim foarte mult. Eu și soțul l-am îngrijit ca pe ochii din cap!”, spune ea.
”Fiecare lucru, sentiment, prietenie sau relație are frumusețea ei, noi doar trebuie să o vedem. Dacă știm să jonglăm cu viața, totul devine mai frumos!”, povestește Maria despre lucruri care pot părea clișee, dar ea le crede cu adevărat.
A mai adăugat că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și trebuie să fim curioși să vedem care e acela, iar dacă ”pici de sus”, cum se spune, trebuie să înveți, totuși, să te ridici singur, de aceea sunt bune și experiențele rele din viața asta.
Cristina Pintilie Șendrea
EVENIMENT
VIDEO. Pasager întins pe 4 scaune, cu picioarele pe tapițerie, într-un autobuz CTP Cluj. S-a enervat când i s-a atras atenția

Un cititor Cluj24 a surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, pe linia 24, un pasager care ocupă patru scaune, stând întins de-a lungul banchetei, cu picioarele sprijinite direct pe tapițerie.
„Din păcate, așa se circulă la Cluj, pe linia 24”, ne transmite cititorul. Acesta a încercat să-i atragă atenția bărbatului, moment în care, spune el, a fost apostrofat: „După ce i-am atras atenția, individul m-a întrebat «dacă mă doare capul »”.
Mai mult, autorul filmării relatează că pasagerul a devenit recalcitrant: „I-am zis că nu mă tem de el, iar el a zis că la următoarea stație coboară. Trebuie să ai grijă cui îi atragi atenția… Poate te trezești și cu o bătaie.”