Connect with us

Clujul de altădată

FOTODOCUMENT. Aşa a murit Octavian Goga. Boala care l-a omorât. Azi s-a îmbolnăvit, poimâine a murit

Publicat


Într-o zi ca aceasta, în urmă cu 82 de ani, Octavian Goga s-a îmbolnăvit brusc. Era la Castelul din Ciucea, pe care îl cumpărase de la văduva bunului său prieten, Ady Endre.

Pe 5 mai 1938, Octavian Goga a suferit un atac vascular cerebral. Două zile mai târziu, pe 7 mai, a murit.

 

Mort de supărare

Cu o zi înainte de atacul cerebral, pe 4 mai, el părea vesel, dar era încă, totuşi, foarte trist după ce a fost demis din funcţia de premier de către Carol al II-lea. Părea că-şi mai revenise din zbucium, vorbea şi râdea cu sătenii din Ciucea.

Cu doar câteva luni înainte, în decembrie 1937, Octavian Goga devenea prim-ministru al României. Dar pe 11 februarie 1938, Carol al II-lea decretează că din necesitatea de a apăra liniștea publică și ordinea în stat, se declară stare de asediu în toată țara. Începea dictatura regală, iar Octavian Goga a fost demis.

A suferit mult, au urmat nopți de zbucium, agitație şi o mare decepţie. Drept urmare, starea de sănătate i se deteriorează. Apoi, Octavian Goga pleacă la Viena şi, la începutul lunii mai, se întoarce la Cluj.

Părea că își mai revenise. Şi-a vizitat prietenii, s-a plimbat pe domeniul său, l-a vizitat şi a luat masa cu prietenul său Laurian Gabor, care tocmai fusese, pentru scurt timp, primar al Clujului. În după masa zilei de 5 mai se întoarce cu maşina la Ciucea, iar în seara aceleiaşi zile face atacul cerebral.

 

Ultimul cuvânt scris de Goga: „Dragă”

Se spune că după atacul cerebral şi-a revenit şi a cerut o coală de hârtie, ca să-i scrie soției sale, Veturia, care era la București. A vrut să scrie cuvântul ”Dragă”, dar după primele două litere a scăpat condeiul din mână pentru totdeauna. Era ultimul manuscris al lui Octavian Goga.

În seara zilei de 6 mai, starea lui sănătate se agravează din cauza unei bronho-pneumonii, iar Octavian Goga nu mai recunoaște pe nimeni. Pe 7 mai 1938, la ora 14:06, Octavian Goga se stingea, la 57 de ani. Din aceeaşi cauză murise şi tatăl său.

 

Documente

*în imagini, din arhiva www.cluj24.ro:

-unul dintre documentele semnate de Octavian Goga în una dintre cele 44 de zile cât a fost premier, document semnat cu mai puţin de o lună înainte de demitere şi cu vreo trei luni înainte de moarte

-două ediţii princeps a două dintre cele 5 volume de poezii ale sale, unul (Cântece fără ţară, 1916) fiind ultimul volum de poezie din timpul vieţii, iar celălalt (Din larg, 1939) fiind primul după trecerea sa în eternitate

*Octavian Goga (1 aprilie 1881, Rășinari, 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, premier al României şi ministru de Interne, membru al Academiei Române.

(M. Avram)




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate