EVENIMENT
FOTO/VIDEO Ioan Filip este noul jucător al Universității Cluj! A jucat în Liga Campionilor alături de Oțelul Galați
„Studenții” își întăresc linia de mijloc după ce Ioan Filip a semnat un contract pe durata unui an de zile cu formația clujeană. Venirea jucătorului a fost anunțată în cadrul conferinței de presă ce a avut loc în cursul zilei de joi, în incinta stadionului Cluj Arena. În vârstă de 31 de ani, fotbalistul originar din Ștei a cucerit titlul de campion al României în două rânduri atât cu Oțelul Galați (2010-2011), cât și cu Viitorul Constanța (2016-2017). De asemenea, Ioan Filip a fost titular incontestabil pentru Oțelul Galați în cele șase meciuri din grupele UEFA Champions League în sezonul 2011-2012.
„Am ales U Cluj pentru proiect, acela de a promova și de a face o echipă competitivă, pentru Daniel Stanciu, știu cât de bun e și că vrea performanță și sper să reușim să ducem U in Liga 1. Obiectivele mele sunt acelea de a juca cât mai mult, de a crește nivelul atât la antrenamente, cât și la meciuri. Suporterii să fie alături de noi, pentru că doar împreună putem reuși . Haide U !” a declarat Ioan Filip, conform site-ului formației clujene.
Sursa foto: fcucluj.ro
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






