Connect with us
Advertisement
Advertisement

EVENIMENT

FOTO. Venit-am nouă la ”U” Cluj. Ce spun jucătorii transferați în această vară

Publicat


muisti

Înainte de debutul în noul sezon din SuperLiga României, FC Universitatea Cluj a prezentat jucătorii care au ajuns în acestă vară pe Cluj Arena în cadrul unei conferințe de presă. 

Cei nouă jucători transferați de ”U” în această vară și au expus impresiile după primele săptămâni alături de clubul clujean.

Andrei Pițian: „Mă bucur că suntem cu toții aici. Mă bucur că sunt la Universitatea Cluj și sper ca împreună cu colegii mei să facem un sezon cât mai bun și să ne îndeplinim obiectivele. Mi-am dorit mult mult să ajung la acest club, au mai fost câteva tentative și în anii precedenți, însă mă bucur că de data aceasta am reușit să ajung aici și sper să contribui cât mai mult la obiectivele echipei.”

muisti

Adrian Bălan: „Sunt fericit că am ajuns la ”U” Cluj, sper ca la fiecare meci să facem fericiți acești suporteri și să câștigăm cât mai multe meciuri. Despre obiective deocamdată este devreme să vorbim, dar vom lua fiecare meci în parte și sperăm să obținem cât mai multe puncte.”

Marius Briceag: „Mă bucăr că am ales ”U” Cluj, un club mare, un club cu tradiție și cu suporteri minunați. Sper să începem cât mai bine campionatul.”

Club de tradiție

Ovidiu Bic: „Sunt fericit că am ajuns la un club de tradiție cu suporteri extraordinari. Sper să reușim să facem cât mai multe lucruri frumoase împreună și să avem cât mai multe bucurii. Încă de când eram mic îmi doream să ajung la „U”. Încercăm să obținem maximum din fiecare meci. Nu trebuie să ne gândim la retrogradare, trebuie să o luăm pas cu pas. Avem o echipă cu experiență și sperăm să avem un campionat bun.”

Rolandas Baravykas: „Universitatea Cluj e un club mare și voi încerca să ajut echipa să își îndeplinească toate obiectivele. Sunt aici de o lună, am avut parte de un cantonament bun și cred că avem calitate. Suntem cu gândul la primul meci.”

Florin Purece: „Sunt fericit să mă aflu aici. Trebuie să jucăm fiecare meci cu multă dăruire și cred că vom face un sezon bun. Am încredere în echipă și avem mulți jucători cu experiență. „U” Cluj a fost prima echipă care m-a contactat, cunosc oamenii de aici. Cred că vom face un sezon bun.

Avem o echipă experimentată și din această cauză nu trebuie să avem emoții cu retrogradarea. Trebuie să ne propunem cât mai mult. O luăm pas cu pas, sperăm să obținem rezultate bune și să atragem suporterii alături de noi. Văd această echipă undeva la jumătatea clasamentului.”

Primit diferit decât la CFR

Alex Chipciu: „Mă simt foarte bine aici, am fost primit foarte bine, chiar diferit față de cum am fost primit la CFR. Îmi place acest entuziasm, e ceva frumos în jurul echipei. Asta motivează jucătorul să aibă o altă stare de spirit.”

Laurențiu Brănescu: „Sunt foarte fericit că am ales „U” Cluj. Având în vedere că sunt printre ultimii sosiți am avut șansa să văd ce jucători au venit înaintea mea și asta cu siguranță a cântărit în decizia mea. Știu că ne așteaptă un sezon greu și va trebui să luăm maximum la fiecare meci. Echipele s-au întărit, dar dacă vom fi un grup unit vom reuși să avem rezultate pozitive. Chiar dacă jucăm la Mediaș, cu siguranță suporterii vor fi alături de noi. Vom trece peste această perioadă și sperăm să avem cât mai multe puncte când revenim.”

Cătălin Hlistei: „Mă bucur să fiu alături de acești băieți la Universitatea Cluj. Sperăm să facem cât mai multe rezultate bune și să îi facem fericiți pe suporteri. E o atmosferă foarte bună în vestiar. Îmi place să joc la echipe cu suporteri”.

Sursa: FC Universitatea Cluj



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Florin Piersic, externat de la Spitalul Militar Cluj-Napoca

Publicat

De

Piersic

Actorul Florin Piersic a fost externat, marți, de la Spitalul Militar Cluj-Napoca unde a fost internat în urmă cu 2 săptămâni pentru o intervenție la un genunchi.

Surse medicale au declarat pentru Cluj24 că actorul a fost externat, urmând să continue recuperarea mai departe.

Piersic își va petrece Paștile acasă, starea sa de sănătate fiind bună, iar în perioada următoare va relua pe scenă piesa ”Străini în noapte” alături de Medeea Marinescu.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Aproape 2.000 de persoane într-un proiect de screening hepatic lansat la Cluj. Concluziile analizelor

Publicat

De

hepatic

Aproape 2.000 de persoane din 16 județe ale Transilvaniei și Moldovei au fost incluse într-un proiect – pilot de screening hepatic derulat în ultimii 2 ani, finanțat din fonduri norvegiene și islandeze de un milion de euro.

Proiectul ”He-Ro-i: State-of-the-art colaborativ România-Islanda în managementul Hepatopatiilor cronice și al complicațiilor acestora, ciroza hepatică și cancerului hepatic, destinat grupurilor vulnerabile din România, inclusiv Romi” a fost finanțat prin mecanismul EEA Grants 2014-2021 cu o sumă de 998.582.54 euro și a fost implementat prin Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Landspítali Islanda și cu Asociația Caravana cu Medici, filiala Cluj.

Mortalitate ridicată

Directorul proiectului, Horia Ștefănescu, a declarat că este nevoie de astfel de proiecte ținând cont de incidența bolilor de ficat și mortalitatea din această cauză.

”Lucrurile au o explicație simplă, ținând cont că România are cel mai mic nivel de finanțare din PIB pentru sănătate, având și un număr redus de medici și asistente.

Avem multe de făcut pentru a îndrepta aceste realități.

Scopul de a oferi condiții de calitate în sănătate”, a spus Ștefănescu.

Rezultatele analizelor

Ca rezultate în urma analizelor de sânge ale celor aproape 2000 de persoane testate, proiectul a relevant faptul că fiecare persoană are supragreutate, valoarea colesterolului este peste 250, iar o treime prezintă steatoză hepatică, adică au boala ficatului gras.

”Pacienții în grad de risc au fost invitați la IRGH pentru consultații. De asemenea, s-a creat și un registru al pacienților”, a precizat Horia Ștefănescu.

Acesta a explicat că dacă s-ar implementa măsuri de sănătate publică în ceea ce privește combaterea consumului de alcool și anti-obezitate, s-ar reduce considerabil internările în spitale și incidența cancerului hepatic.

Medici la sate

Managerul Institului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Prof. dr. Ocatvian Fodor”, Mihai Mleșnițe, a declarat că proiectul a fost important prin faptul că în diverse cătune și sate au ajuns cadre medicale, scopul fiind ca acestea să ajungă cât mai aproape de pacienți.

17 caravane medicale în 10 luni

Președintele ”Caravanei cu medici”, Ana Bilegan, a precizat că au fost desfășurate 17 caravane cu medici într-un interval de 10 luni, ceea ce a reprezentat o muncă foarte mare.

”A fost o călătorie grea, dar foarte frumoasă”, a menționat Bilegan.

Analize de sânge și consultații

Proiectul ”He-Ro-I” a testat o abordare sustenabilă și integrată a bolilor hepatice cronice, pornind de la prevenție și creșterea accesului la servicii medicale moderne și continue, cu accent pe grupurile vulnerabile.

Astfel, au fost efectuate 17 caravane de screening, incluzând în registrul regional aproape 2000 de persoane care au beneficiat de analize de sânge, imagistică specifică screeningului hepatic, consultații și recomandări de tratament, inclusiv preluarea pentru investigații și tratament a celor depistați cu hepatite, ciroză sau cancer hepatic.

În județele incluse au fost donate 16 pachete de screening formate din ecografe și teste de screening, sprijinind personalul medical din teritoriu în depistarea precoce a bolilor hepatice, iar concluziile implementării proiectului au fost translatate în recomandări pentru politici de sănătate publică.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Emil Boc, despre contracandidații la funcția de primar: Nu știu să deschidă o ușă ca să întrebe de centura metropolitană

Publicat

De

Emil Boc, candidat la Primăria Cluj-Napoca

Emil Boc, care va candida din nou la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, spune că în ceea ce îi privește pe contracandidații săi, aceștia nu fac decât să reformuleze idei care au fost puse în prctică sau vor fi puse în practică de actuala administrație.

„E părerea mea. Vă rog să vă uitați ce spun toți. Nu fac altceva decât să reformuleze cu alte cuvinte ceea ce s-a făcut, ceea ce se face, sau ceea ce se propune să se facă în Cluj-Napoca de către administrația pe care o reprezint”, a spus Emil Boc la Ziua Live.

Emil Boc, despre contracandidații la funcția de primar: Nu știu să deschidă o ușă ca să întrebe de centura metropolitană

Primarul a mai spus că proiectul Clujului nu este proiectul lui, ci este proiectul clujenilor și că de la ei a adunat toate ideile bune pe care administrația le-a pus pe o linie coerentă.

„Oamenii aștia nici macar nu știu să deschisă o ușă ca să poata intre ca să întrebe de centura metroplitană cum se face. Habar nu au. Nu au pus o cărămidă în viața lor ca să constuiască un pod, darămite o centură metropolitană”, a mai declarat Boc, care spune că în spatele echipei pe care o reprezintă se află proiecte ca autostrada Transilvania, centura Vâlcele Apahida sau demararea construcției Spitalului Regional de Urgență.

Cine candidează la funcția de primar la Cluj-Napoca

Contracandidații lui Emil Boc la funcția de primar sunt Aurelia Cristea – PSD, Viorel Băltărețu – Alianța Dreapta Unită, Olah Emese – UDMR, Călin Cozma – AUR, Sorin Naș – SOS, Ramona Strugariu – Reper, Sabin Sărmaș – independent și Sorin Vamoș – independent.

30 aprilie este ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Municipal Cluj-Napoca.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Emil Boc: Pentru mine nu există nu se poate. Proiectul centurii metropolitane va merge mai departe

Publicat

De

centura metropolitana milioane

Primarul Emil Boc a declarat, marți, că nu se pune problema ca proiectul centurii metropolitane să nu mergă mai departe, asta după ce oferta pentru tronsonul 2 al acesteia a fost declarată neconformă.

Emil Boc a precizat că în funcție de ceea ce se va decide, dacă firma care a depus oferta face contestație, Primăria este pregătită fie să semneze contractul, fie să demareze imediat o nouă licitație.

Emil Boc: Pentru mine nu există nu se poate. Proiectul centurii metropolitane va merge mai departe

Primarul Clujului a detaliat luni problema care a apărut cu privire la singura ofertă depusă pentru construcția celui de al doilea tronson al centurii metropolitane.

Pe scurt, asociația câștigătoatre a depus o ofertă care prevede o sumă cu 30% mai mare decât evaluarea făcută, iar singura creștere permisă de lege, dacă sunt bani, este de 15%.

Boc a precizat la Ziua Live că tronsonul 2 al centurii metropolitane de la Cluj este una dintre cele mai complexe lucrări din România și că, din acest notiv, nu s-au „înghesuit” foarte mulți constructori.

„Sigur, construcul a spus că gresit la calcule, că a fost o eroare tehnică, iar noi am pus în raport această observație a firmei, dar ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice) nu a acceptat”, a spus Emil Boc.

9 mai, termenul până la care firma poate depune contestație

Primarul a precizat că doar la finalul zilei de 9 mai se va ști dacă firma a depus contestația.

„Apoi Comisia Națională de Soluționare Contestațiilor are la dispoziție 30 de zile. Dacă acceptă contestația, se poate încheia contractul. Dacă soluția de respingere rămâne defintivă, eu le-am spus colegilor să se pregatească să demărăm imediat următoarea licitație, în 10 mai.

Pentru mine nu există nu se poate. Pentru mine nu există nu se poate! Acest proiect va merge mai departe și vom reuși așa cum am reușit și cu autostrada Tranilvania, și cu centura Vâlcele Apahida”, a spus Emil Boc, care a mai precizat că nu este vina Comisiei de licitație de la Primărie .

Boc a mai spus că putea să amâne anunțul privind respingerea ofertei până la 25 iulie, dar a vrut să prezinte realitatea „care este dură și grea”, chiar dacă este campanie electorală.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax