EVENIMENT
FOTO. Tinerii din medii defavorizate au șansa să devină însoțitori de zbor. Cum îi ajută o asociație din Cluj
Tinerii din medii defavorizate au șansa să devină însoțitori de zbor beneficiind de sprijnul Asociația Zbor din Cluj-Napoca, prima din Europa care organizează cursuri pentru această meserie.
Asociația oferă burse complete care acoperă costurile cursurilor, asigurându-se că tinerii pot accesa această formare profesională fără a fi împiedicați de barierele financiare.
Prin programe acreditate la nivel european, organizația asigură locuri de muncă pentru aceștia în parteneriat cu companii aeriene din România și UE.
Atestat recunoscut internațional
Mihai Marc, membru fondator al asociației, dar și instructor de zbor la Shell Team Aviation, a declarat, vineri, că membrii fondatori, împreună cu alți membri donatori care și-au anunțat susținerea în acest proiect sunt gata să își doneze resursele materiale, timpul și competențele lor profesionale pentru a ajuta acești copii să își îndeplinească obiectivele personale urmând programe de instruire organizate de către UE, și monitorizate în permanență de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România.
”Acești copii, la finalizarea cursurilor, vor obține un atestat de zbor care este valabil la nivelul UE și recunoscut pe plan internațional. După ce vor avea acest atestat, prin intermediul contractelor de colaborare prin care Shell Team Aviation le are cu partenerii aerieni, atât în România cât și în UE, li se vor oferi și un loc de muncă”, a spus Marc.
Meseria, un stil de viață
Potrivit acestuia, meseria de însoțitor de zbor, este un stil de viață, nu reprezintă un job.
”Acești copii, odată ce vor fi angajați, printre beneficiile pe care le primesc, se numără în primul rând, și uniformele și hrana din timpul zborului.
Vor avea de-a face cu oameni din diverse medii culturale, vor avea posibilitatea să călătorească, să fie cazați în hoteluri de 4 și 5 stele și, practic, operatorul aerian le va pune la dispoziție tot ce au nevoie pentru a continua această muncă”, a adaugat Mihai Marc.
Georgiana Vlădescu, președinta asociației, a declarat la rândul său că proiectul nu este doar despre locul de muncă, este și despre incluziune.
”Sunt copii care nu au șansa să își atingă visul, din lipsă de resurse financiare, iar noi vrem să îi susținem și să le arătăm că totul este posibil”, mărturisește aceasta.
Situația tinerilor în România
În România, rata de șomaj în rândul tinerilor este de 23%. 20% dintre tinerii de 20 și 24 de ani nu au un job, nu urmează o facultate, iar un sfert din copiii din mediul rural abandonează școala din considerente financiare.
Potrivit Organizației Internaționale a Aviației Civile, industria aeronautică va înregistra o creștere de 4,3% până în 2036, creând, astfel, peste 15 milioane de locuri de muncă la nivel internațional.
Cum poți dona?
Persoanele fizice pot dona recurent folosind cardul bancar direct pe site-ul asociației, www.asociațiazbor.com, la secțiunea Donează, iar pentru persoanele juridice legea fiscală oferă posibilitatea de a redirecționa impozitul pe profit fie trimestrial, fie la final de an.
Începând de anul viitor, pe perioada ianuarie-mai 2025 vor putea redirecționa și persoanele fizice 3,5% din salariu.
Andreea Paparuș
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






