Connect with us

ACTUALITATE

FOTO Revista ”Agricultura” a USAMV Cluj-Napoca a împlinit 30 de ani

Publicat


carte

”AGRICULTURA” – Revistă de Știință și Practică (“AGRICULTURE – Science and Practice Journal”) – și-a început drumul într-un moment extrem de complicat și dificil pentru agricultura României, pentru cercetarea științifică și pentru învățământul superior agricol, la începutul ultimului deceniu al secolului XX.

Reunind cadre didactice de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca și cercetători din institutele și stațiunile de cercetare agricolă din Transilvania, revista își propunea să promoveze cele mai valoroase rezultate ale cercetării din țară și de peste hotare, continuând astfel tradiția revistelor ”Agricultura Nouă” (1934 – 1929) și ”Agricultura” (1946-1949), editate tot la Cluj de către mari dascăli ai Agronomiei Clujene, între care Nicolae Săulescu, Gheorghe Bungescu, Gheorghe Miron, Alois Mudra, Titus Popovici Lupa, Eugen Rădulescu, Ioan Safta, Vasile Velican și alții.

luca 1

”La sărbătorirea celor 30 de ani de activitate, un gând bun, de recunoștință, tuturor celor cu care am pornit la drum, în martie 1992, profesori, cercetători, specialiști, jurnaliști, artiști plastici: Leon Sorin Muntean, Marin Ardelean, Ioan Boitor, Ioan Bud, Iustin Ghizdavu, Vasile Goia, Gheorghe Marca, Liviu Mărghitaş, Emilian Merce, Roman Morar, Zoltan Nagy, Adrian Petre, Gheorghe Răpuntean, Alexandru Salontai, Virgil Salanţiu, Mircea Savatti, Gheorghe Sălăjan, Dumitru Zaharia, Marcel Roman, Iancu Căbulea, Constantin Grecu, Vasile Ghidra, Mihai Bilegan, Simion Babeş, Mircea Roman, Constantin Statov, Ioan Samoilă, Corina Cătană, Marin Oprea, Emil Creţu şi Virgil Tomuleţ”, a declarat actualul redactor-șef Emil Luca.

Aceeși recunoștință instituțiilor care au sprijinit proiectul ”Agricultura”: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, Stațiunea de Cercetări Agricole Turda, Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă  Cluj-Napoca, Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Bistriţa, Stațiunea de Cercetări Viticole Blaj, Stațiunea de Cercetării Zootehnice Târgu Mureş, Stațiunea de Cercetări Zootehnice Jucu, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Pajiştilor Braşov, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Sfecla de Zahăr Braşov, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Cartofului Braşov, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Livada, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Oradea, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Oradea şi Institutul de Cercetare pentru Instrumentaţie Analitică Cluj-Napoca.

În prezent, comitetul științific al revistei cuprinde profesori și cercetători de prestigiu din țară și de peste hotare iar în paginile revistei, bine apreciată în mai multe baze de date internaționale, publică autori din întreaga lume.

Revista apare în limba engleză.

Revista „Agricultura” şi realizatorii ei îşi doresc şi pe mai departe să fie utili agriculturii româneşti dar, în aceeaşi măsură, să promoveze şi noutăţile din cercetarea ştiinţifică europeană şi mondială, menţinând o strânsă legătură cu oameni de ştiinţă de pretutindeni.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate