Connect with us

EVENIMENT

FOTO Poliţişti clujeni au confiscat MACETE, săbii şi bani de la un grup specializat în ȘANTAJ şi camătă

Publicat


macete

Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au venit în ajutorul procurorilor din Mureș și au efectuat un număr de 25 de percheziţii domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi camătă.

În cauză, s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2016, un număr de 12 persoane au constituit două grupuri infracţionale organizate distincte, specializate în comiterea infracţiunilor de şantaj şi camătă, care au acţionat în mod coordonat, în realizarea activităţilor infracţionale, pe raza municipiilor Târgu Mureş şi Reghin.

6

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2016 şi până în prezent, membrii celor două grupări au acordat împrumuturi băneşti către sute de persoane, cuantumul acestor împrumuturi ajungând uneori la câteva sute de mii de euro.

Ulterior acordării împrumutului, persoanele împrumutate erau determinate să restituie sume de bani mult mai mari decât cele pentru care s-au înţeles iniţial.

5

Astfel, dobânda percepută, în unele cazuri de peste 100%, era recalculată de către împrumutători după propria voinţă, iar eventualele obiecţii ale debitorilor erau urmate de ameninţări sau violenţe fizice, victimele fiind astfel obligate, în final, la plata sumelor pretinse.

Din cercetările efectuate în cauză s-a constatat faptul că, de cele mai multe ori, sumele de bani pretinse de către suspecţi erau duble sau chiar triple faţă de cele împrumutate anterior, potrivit DIICOT.

7

Acuzați de amenințări cu violența

Totodată, membrii grupării, în mod constant, au încercat să îşi consolideze notorietatea în domeniul cămătăriei şi capacităţii acestora de a recurge la cele mai violente măsuri în vederea recuperării sumelor de bani pretinse, postând diferite videoclipuri pe reţelele de socializare în care îşi arătau fizicul impunător, dispreţul total faţă de prevederile legale şi de normele de convieţuire socială, proliferând în mod constant, uneori în mod direct pentru o anumită persoană iar alteori, în general, ameninţări cu fapte de violenţă.

4

„De asemenea, în aceste videoclipuri, membrii grupării apăreau alături de alţi membrii cunoscuţi ai lumii interlope din România, pentru a denota astfel notorietatea de care se bucură şi sprijinul de care ar beneficia, la nevoie.

În urma acestor acţiuni, uneori era suficientă doar prezenţa unuia dintre membrii acestor grupări în faţa unei persoane datoare, pentru ca acesteia din urmă să-i fie insuflată o stare puternică de temere şi neputinţă, fiind astfel nevoită a restitui sumele de bani abuziv calculate şi solicitate”, au mai arătat cei de la DIICOT.

2

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate sume de bani în lei şi valută, arme albe, cum ar fi macete, săbii, cuţite și topoare, înscrisuri privind împrumuturile acordate precum şi sisteme informatice.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate