CULTURA
FOTO/ Opera Română din Cluj-Napoca a anunțat programul următoarelor evenimente din Microstagiunea estivală „Opera Summer Hub”
Opera Română din Cluj-Napoca a anunțat programul următoarelor evenimente din Microstagiunea estivală „Opera Summer Hub”. Astfel, spectacolele „Opera à la Carte” și „Opera Picnic”, găzduite de Centrul Regional pentru Industrii Creative (CREIC), din cadrul Cluj Innovation Park, vor continua de-a lungul lunii august și a primei jumătăți a lunii septembrie. Biletele se pot achiziționa online pe platforma https://www.bilete.ro/.
„Opera à la Carte” propune seri tematice atât din punct de vedere muzical cât și culinar, desfășurate pe terasa CREIC, unde soliștii operei vor prezenta recitaluri tematice. Programul artistic va fi completat de cine à la Carte în același specific, pregătite de bucătarii Londoner. Maxim 100 de persoane pot participa la acest eveniment.
Fotografie din timpul evenimentului Opera à la Carte
„Opera Picnic” va avea loc în amfiteatrul verde al CREIC, iar pe scenă se vor regăsi soliști, balerini și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Spectatorii vor avea oportunitatea de a se bucura și de un coș de picnic special pregătit de echipa Londoner, servit pe paturile de picnic aranjate pe terasele amfiteatrului. 500 de persoane pot participa la acest proiect.

Fotografie din timpul evenimentului Opera Picnic
Calendarul evenimentelor organizate în cadrul Microstagiunii estivale Opera Summer Hub
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






