EVENIMENT
FOTO. Medicii Spitalului Judeţean Cluj au salvat 4 răniţi grav în accident
Un accident grav de circulaţie. Patru persoane între viaţă şi moarte. Şi o cursă contra cronometru a medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.
„Mobilizare extraordinară a echipelor chirurgicale și de terapie intensivă pentru salvarea de vieți.
Un grav accident de circulație cu victime multiple încarcerate, petrecut în urmă cu două zile în apropiere de Cluj-Napoca, a avut ca și consecință aducerea la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Cluj a patru persoane în stare gravă.
Odată ce medicii urgentiști au aplicat procedurile specifice, trei persoane în stare critică au fost transferate în Blocul Operator al Secției Clinice Chirurgie I. A fost momentul în care și-au intrat în rol echipele multidisciplinare chirurgicale și de terapie intensivă, care au reușit performanța să intervină concomitent la trei pacienți cu operații majore. Pentru completarea echipelor, un număr important de medici, medici rezidenți, asistenți medicali și farmaciști s-au prezentat voluntar la serviciu, în acord cu procedurile și protocoalele interne. Echipele operatorii au fost coordonate de medicii chirurgi Vlad Făgărășan (medic de gardă), Cătălin Ciuce și Ciprian Cucoreanu, împreună cu medicii anesteziști Dumitru Patraș, Crina Leahu, Marta Băncișor și Gabriela Csipak.
Pe timpul intervențiilor chirurgicale și după operații au fost utilizate cantități importante de sânge transfuzat, subliniind din nou importanța asigurării permanente a unităților de transfuzie sanguină.
Prof.Dr. George Dindelegan, șef al Secției Clinice Chirurgie I și Conf.Dr. Cristina Petrișor, șef al secției Clinice Terapie Intensiva I au asigurat managementului cazului complex care a presupus, în plus față de procedurile obișnuite, utilizarea angiografiei și radiologiei intervenționale, utilizarea trombelastografiei și administrarea de sânge prin utilizarea aparatului Cell Saver (colectarea, procesarea și reinfuzia sângelui propriu al pacientului care se pierde în timpul accidentului și a perioadei operatorii)”, se arată într-un comunicat al SCJU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






