ACTUALITATE
FOTO. MANICHIURA clujencelor realizată de Lena, o refugiată din Ucraina. Усі необхідні інструменти мама привезла з України
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.
Lena este o mamă din Ucraina care s-a refugiat la Cluj la doar câteva zile după izbucnirea războiului unde are șansa să lucreze ca manichiuristă.
„Când a început războiul, pe 24 februarie, am înțeles că suntem în pericol și am decis ca eu și copilul să plecăm din țară. Trei zile mai târziu, prietenii mei și cu mine am părăsit Ucraina.
Voiam să zburăm în Dubai dar cum copilul nu are pașaport, am rămas în România, la Cluj-Napoca. Inițial, am locuit cu o familie care se știa cu prietenii din Ucraina. Ne-a oferit multă iubire și toate lucrurile necesare”, a povestit Lena.
În Ucraina obișnuia să se ocupe de manichiură, iar când a ajuns în România nu a putut să stea fără să muncească.
În plus, avea nevoie să se distragă de la știrile despre război, așa că a început să facă unghiile soției și fiicelor lui Flaviu, fostul proprietar al casei în care a locuit prima oară la Cluj.
Unelte necesare din Ucraina
„Mama a adus toate uneltele necesare din Ucraina. Fetelor le-a plăcut și le-au povestit prietenelor, iar tatăl lor, Flaviu, m-a ajutat să găsesc un salon în care lucrez în prezent, datorită unor prieteni de-ai săi care sunt familiarizați cu domeniul.
Feedbackul primit pe Instagram și Facebook m-a ajutat să-mi continui activitatea. Lucrez la salon, dar și de acasă. Clienții sunt foarte drăguți, niciodată nu mă opresc din a mă minuna de bunătatea românilor”, adaugă Lena.
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
МАНІКЮР, виконаний біженкою з України Лєною у Клужі.
Лена – мати з України, яка за кілька днів після початку війни знайшла притулок у Клужі, де має можливість працювати майстром манікюру.
«Коли почалася війна, 24 лютого, я зрозуміла, що нам загрожує небезпека, і вирішила, що ми з дитиною повинні залишити країну. Через три дні ми з друзями виїхали з України.
Ми хотіли полетіти в Дубай, але так як у дитини немає паспорта, ми залишилися в Румунії, в Клуж-Напоці. Спочатку ми прожівали у родині, яку знали від друзів в Україні. Вони подарували нам багато любові і все необхідне”, – розповіла Олена.
В Україні вона працювала как мастер манікюру, а коли приїхала до Румунії, то не могла залишитися без роботи. Крім того, ій потрібно було відволіктися від новин про війну, тому вона почала робити манюкюр дружині та дочкам Флавіу, колишнього власника будинку, де вона спочатку жила у Клужі.
«Усі необхідні інструменти мама привезла з України. Дівчатам це сподобалось і вони розповіли про це своїм друзям, а їхній батько Флавіу допоміг мені знайти салон, де я зараз працюю, завдяки деяким його друзям, які знайомі з цією сферою.
Відгуки, які я отримала в Instagram та Facebook, допомогли мені продовжити роботу. Я працюю в салоні, але і вдома. Клієнти дуже приємні, я не перестаю дивуватися доброті румунів», – додає Олена.
(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM).
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în Cluj. Un bărbat a ajuns la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la accidentul rutier petrecut pe raza localității Mănăstirea, comuna Mica.
Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, sub un pod.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat de aproximativ 55 de ani a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital.
Forțele ISU Cluj au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare.
Petrecerile de karaoke au devenit o atracție pentru tot mai mulți clujeni, fie că vor să se distreze cu prietenii, fie că au un talent pe care îl pregătesc pentru scene mai mari.
În mijlocul acestei efervescențe muzicale, Spațiu Music Pub s-a transformat într-un loc unde vocile celor obișnuiți să cânte sub duș se întâlnesc cu cele care au potențial de competiții mari.
Spațiul unde clujenii se antrenează pentru Vocea României
Ce face specială experiența de la Spațiu? Contrastele. De la interpretări pline de umor și energie, până la momente care te fac să te întrebi dacă n-ai nimerit la un concert al unui superstar, nu doar la o seară de karaoke. Unii dintre clienţii Spaţiu Music Pub chiar au trecut pe la Vocea României şi alte concursuri de cântat, şi aici vin mai degrabă să se relaxeze decât să se impresioneze, dar sonorizarea de calitate din bar şi publicul fain oferă cadrul ideal pentru un antrenament bun înainte de înscrierea în competiţie.
Cauţi Karaoke în Cluj? L-ai găsit la Spaţiu Music Pub
La final, indiferent dacă aplauzi prietenul care a transformat un hit clasic într-o parodie sau pe cineva care ar putea întoarce toate scaunele, atmosfera rămâne una de conexiune. Vocile ajung să fie doar un pretext pentru povești, iar serile de karaoke devin mai mult decât un simplu eveniment – o șansă de a cunoaște oameni noi şi faini.
Cauţi Karaoke în Cluj? L-ai găsit la Spaţiu Music Pub. Dacă vrei să afli când sunt următoarele petreceri, cei din Spaţiu le anunţă de fiecare dată pe paginile de Instagram şi de Facebook.
Cinema Dacia din Cluj-Napoca găzduiește o expoziţie de trenuleţe şi miniaturi în perioada 21 noiembrie – 12 decembrie. Conform organizatorilor, această expoziție ridică standardele la „următorul nivel” în comparație cu alte expoziții organizate până acum în țară.
Noutate în cadrul expoziției
Un lucru prin care această expoziție se diferențiază de restul este faptul că aduce interactivitatea printre participanți: „În sfârșit, poți testa și conduce chiar tu un trenuleț pe dioramele expuse”. Copiii și părinții vor avea misiuni de căutare pe diorama și, bineînțeles, vor fi recompensați la final.
În cadrul grupurile organizate, aceștia vor beneficia de ghidaj și informații detaliate, atât despre peisajul dioramelor, cât și despre tehnologia digitală folosită în realizarea lor și a locomotivelor.
Ce cuprinde expoziția?
Expoziția cuprinde zeci de locomotive, sute de metri de cale ferată, mii de figurine și detalii, integrate într-o dioramă de peste 150 mp, ce ilustrează cele patru anotimpuri. Există chiar și o zonă „Academy”, unde, cu ajutorul tabletelor puse la dispoziție de organizatori, vizitatorii pot controla trenulețele și garniturile.
Prețul biletului este de 25 lei/persoană, iar pentru grupuri organizate de minimum 20 de persoane, biletul costă 20 lei. Accesul la eveniment se face fie pe bază de rezervări la 0758.365.699. În zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, locația va fi închisă, fiind zile de sărbătoare legală.
Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult. Proiectul Muzeul Trenuletelor Cluj este o inițiativă a Asociației Astronomice Pluto.
Andreea Ungur
Un accident cu un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca a avut loc vineri seară, în comuna Chinteni. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Un autobuz CTP a ajuns în afara părții carosabile, vineri seară, pe un rum din localitatea Chinteni. Pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și cu un echipaj SMURD de terapie intensivă.
Nu au fost înregistrate victime
Din fericire, nu au fost victime. Șoferul autobuzului este evaluat de medicii SMURD.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Chinteni. În accident a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public, care a ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, pasagerii nu au necesitat îngrijiri medicale. Un singur bărbat, și anume conducătorul autobuzului, este evaluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. La o primă evaluare, nici acesta nu a suferit răni. La fața locului au fost trimise și două autospeciale cu modul de descarcerare”, a transmis ISU Cluj.