Felicia Tulai este femeie a cărei energie pozitivă o simți de la prima strângere de mână. Până să devină antreprenor, a fost economist, fiind absolventă a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca unde a studiat comerț și marketing.

Până la 30 de ani, Felicia Tulai a avut două joburi, iar când a decis să părăsească domeniul economiei i-a spus șefului ei: ,,dacă nu fac schimbarea acum, risc să mă pensionez din firmă”.

Susține că nu există muncă fără suflet și pasiune. Ea a creat Luna Solai după ce a părăsit Bucureștiul pentru casa de la țară din comun Luna, județul Cluj.

La ce să ne gândim când spunem doamna Felicia Tulai?

Felicia Tulai: ,,În momentul de față sunt antreprenor. Am luat acest rol în jurul vârstei de 30 de ani. Până la acea vârstă niciodată nu m-am gândit că asta voi deveni.

La primul meu job eram angajată încă din timpul facultății la un post de televiziune local din Cluj acolo am lucrat 5 ani și jumătate ca economist.

Eram cel mai tânăr om al redacției, copilul de suflet ar reporterilor. Iar al doilea meu loc de muncă a fost la București într-o societate de leasing, din 2004 am lucrat până în 2011, când am hotărât să fac o schimbare în viața mea.”

Cum de nu v-ați orientat în zona de media dacă ați crescut printre reporteri și jurnaliști?

F.T.: ,,Cât timp am lucrat în media, nu am ieșit niciodată în față. Eu inițial voiam să merg la finanțe și bănci. Dar viața îți îndrumă pașii în direcția misiunii tale și mai puțin în cea pe care ți-o dorești.

Am făcut comerț și marketing după care am intrat într-un sistem financiar bancar și am văzut despre ce este vorba. Ulterior am ajuns să aplic ceea ce am învățat din zona de marketing în lansarea produsului meu.”

„Drumurile nu sunt întâmplătoare”

Și cum ați făcut schimbarea? Cum ați părăsit un job stabil, bine plătit în București și să o luați de la capăt la țară?

F.T.: ,,Drumurile nu sunt întâmplătoare. Cred că în 2011, când am luat decizia de a mă întoarce și de a o lua pe drumul antreprenorialului, nici atunci nu am avut o explicație logică.

Am simțit că trebuie să fac ceva ca recompensă pentru părinții mei care începuseră să facă ulei presat la rece.

Ăla a fost momentul emoțional care m-a adus pe mine spre casă. Mă simțeam datoare față de ei pentru tot ce primisem până atunci.”

„Sunt o persoană care trebuie să fie mereu provocată”

Asta se întâmpla în 2011 din câte înțeleg, într-o perioadă când România era într-o criză economică. Cu ce argumente v-ați prezentat demisia la job?

F.T.: ,,În 2011 făceam 7 ani de când lucram în leasing. Îmi place să cred că sunt o persoană care trebuie să fie mereu provocată, să aibă tot timpul niște proiecte noi pe care să le dezvolte.

O poziție mai sus nu îmi doream, și am simțit că trebuie să fac o schimbare.

Asta i-am spus și șefului meu pentru că eram convinsă că el nu îmi va da niciodată un șut în fund, așa că trebuie să mi-l dau singură.

I-am spus că: «Eu am nevoie de schimbarea asta, nu știu încă în ce direcție vreau să o apuc, dar simt că trebuie să îți spun că eu urmează să plec.”

Ce sfat, răspuns ați primit atunci de la șeful dumneavoastră?

F.T.: ,,Motivația mea principală nu a fost una financiară. Pe mine m-ai fi putut câștiga și face să dau maximul din mine prin validări, prin recunoașteri, prin bravo.

Mă dedic maxim când am o motivație de ordin emoțional. Când i-am spus, el m-a rugat să mai stau o săptămână și să mă gândesc, dar era convins că nu are argumentul cu care să mă aducă înapoi.”

„Liniștea este în interiorul nostru și nu în exterior”

Nu v-ați gândit că v-ar putea judeca decizia? Mulți nu iau decizii de tipul ăsta pentru că se simt judecați sau le este frică.

F.T.: ,,Nu, din contră. Ceea ce i-am spus lui a fost că dacă nu fac asta acum, risc să mă pensionez din firma respectivă.

Nu sunt omul care vrea sa plece de la o companie dintr-un domeniu, în același domeniu. Nu poți cu aceleași argumente să vinzi produsele altei firme.

El știa că nu plec la concurență și că ceea ce spun este real. În email-ul pe care l-am dat echipei mele când am plecat am spus așa: «În 13 septembrie se fac 7 ani de când lucrez în acest domeniu.

La 7 ani și un copil merge la școală, mi-am propus să trec într-o altă etapă de maturizare.”

Nu a fost o trecere prea bruscă, de la agitația și ritmul Bucureștiului la liniștea de pe câmpiile de la Luna, județul Cluj?

F.T.: ,,Dacă este să răspund cu mintea de acum aș spune că liniștea este în interiorul nostru și nu în exterior. Pe mine nu m-a sufocat Bucureștiul pentru că îmi cream mediul în care să mă bucur.

Dacă nu aș fi avut experiența Bucureștiului poate n-aș fi fost ce sunt astăzi sau nu aș fi avut deschiderea în a comunica cu partenerii de afaceri; n-aș fi văzut un alt tip de client pentru produsele noastre.”

„Mi-am dat seama că este important ca noi să fim bine cu noi”

Apoi de aici ce a urmat, cum ați început să construiți Luna Solai?

F.T.: ,,Părinții mei aveau o presă de ulei acasă, aveau moară, mai lucrau și o bucățică de teren, deci era o activitate destul de intensă, dar fără să simtă motivația.

Atunci i-am lansat tatălui meu o provocare: că aș vrea să facă pentru mine 1.000 de litri de ulei, ce ar însemna asta și cât ar costa. I-am spus că este pentru colegii mei de la muncă.

Când am venit acasă cumpărase sămânță, l-am simțit bucuros că a făcut ceva pentru mine.

Am zis că, până îmi găsesc compania la care să merg, îl provoc pe tatăl meu să facem împreună ulei și într-un an de zile validăm dacă funcționează sau nu povestea aceasta.”

Deci el era obișnuit cu producerea uleiului, dumneavoastră erați cea care începea să învețe. Cum au decurs primele planuri, vânzări?

F.T.: ,,El oricum făcea acest produs, dar îl făcea pentru oamenii din zonă care veneau la moară cu sacul de sămânță și plecau acasă cu uleiul.

Lucru care se întâmplă și în momentul de față la ei acasă, spun la ei acasă, pentru că între timp tatăl meu nu mai este.

Anul trecut în ianuarie l-am pierdut la o zi după ziua mea, a avut o evoluție rapidă a bolii, un cancer pe care l-am diagnosticat doar în octombrie în 2019 și în ianuarie s-a dus.

Anul trecut a fost unul foarte greu pentru mine, a fost un an al acceptării. Fără tatăl meu nu aș fi ajuns aici și nu aș fi făcut pasul ăsta spre dezvoltarea unei prese de ulei.

Așa că nu este vorba doar despre povestea mea, este povestea noastră.”

Îmi pare nespus de rău să aud asta, dar poate lucrurile nu sunt întâmplătoare, v-ați reîntors, ați construit ceva împreună, iar el a predat ștafeta.

F.T.: ,,Nu este deloc întâmplător. Aparent nu exista niciun motiv pentru care eu să mă întorc din București. Sunt 10 ani de când eu am plecat și am intrat pe calea antreprenorialului.

Am reușit să creăm un cadru în care echipa s-a conturat foarte frumos în jur, din 2016 de când am construit făbricuța.

Mi-am dat seama că este important ca noi să fim bine cu noi și să creăm mediul pentru oamenii din jurul nostru în așa fel încât și ei să simtă că sunt parte din familie.”

Trebuie să ai curaj să o iei de la capăt

De ce credeți că mulți oameni nu fac schimbări în traseul profesional și acceptă să rămână într-un job care nu îi face fericiți?

F.T.: ,,Majoritatea dintre oamenii care lucrează preferă să facă compromisul de a rămâne într-un loc de muncă le aduce satisfacție, doar pentru că n-au curajul să facă o schimbare, le este teamă de ziua de mâine. Eu am perceput-o ca pe o eliberare.

Până să iau decizia, în general mă consult cu Dumnezeu, am momentele mele în care îmi cer validările.

Este foarte greu să o explici unui om rațional sau care are alte argumente în spate.

Dacă simți că ești pe o direcție lineară și lucrurile funcționează bine înseamnă că ăsta este drumul tău, apoi cei din jurul tău n-au decât să o accepte în conformitate cu tine pentru că este decizia în cele din urmă.”

Observ că sunteți și un om spiritual, ce le transmiteți celor cărora le este frica de ziua de mâine, iar schimbarea nu le este la îndemână?

F.T.: ,,Să aibă curajul sa spună nu și să o ia de la capăt. Când nu te mai simți confortabil în mediul respectiv, nu înseamnă ca oamenii din jurul tău s-au schimbat, ci probabil s-au schimbat așteptările tale.

Să nu dăm vina pe cei din jurul, să vedem dacă nu cumva din interiorul nostru vine dorința de a fi altfel. Majoritatea dau vina pe colectiv și pe sarcini, dar nu-și fac propria lor evaluare.”

„Aproape toate vacanțele le făceam la bunici”

Să revenim la fabricuța de la Luna Solai, loc în care ați și copilărit. Cum vă amintiți de vacanțele, de timpul petrecut la bunici?

F.T.: ,,Vai, ce întrebare frumoasă. Eu am copilărit la bunici până la vârsta de 3 ani, în sensul în care pe vremea aceea, când eu aveam 5 luni de zile, mama a plecat din nou la serviciu și m-a plasat bunicii materne.

Apoi, aproape toate vacanțele le făceam la bunici, mă urcam în autobuz și eram la ei. Bunicul meu a fost și cel care m-a învățat rugăciunea Îngerașul pe care o spuneam părinților.

Terenul pe care îl lucram este moștenit de la bunicul meu. Acum, dând timpul înapoi, mi se pare că tot se leagă de povestea bunicilor.

Bunicul meu a fost Capricorn ca și mine, a fost o persoană foarte riguroasă și făcea lucrurile ca la carte. Bunicul își întreținea livada pe cărți, știa să-ți spună cu lux de amănunte ce trebuie făcut.”

„În 2014 am primit și titlul de furnizor al Familiei Regale a României”

Oare să fi moștenit această pasiune pentru agricultură de la bunici?

F.T.: ,,Aici este deja o livadă mare pe un hectar de teren în mijlocul căruia este făbricuța. Anul trecut când tatăl meu nu mai era și am început să stau mai mult în zonă, a fost ca o terapie pentru mine povestea asta.

Mi-am dorit să am găini în curte, o zonă cu legume pentru că mi-am dorit să le lucrez. A fost și o provocare din partea maică-mii că mi zicea «ce o sa zică vecinii?» și am zis că nu este vorba despre vecini este vorba pur și simplu de a face lucrurile cu drag.”

Care sunt provocările în businessul de familie, când din poziția de fiică, devii partener de afaceri?

F.T.: ,,A fost și capricios și provocator, dar a fost modalitatea prin care noi am putut să creștem. În acest business eu am lucrat cu tata.

În 2014 când i-am spus că vreau să trimit uleiul la Bruxelles pentru evaluare, pentru care plătește o taxă de participare, era atunci 700 de euro, el a spus că «este o risipă de bani, ce-ți veni ție să faci chestia asta. La ce te ajută?».

Iar eu i-am spus că de data asta nu te întreb ci doar te informez. O fac pentru că vreau să am un element de diferențiere față de ceilalți.

S-au generat niște scântei care s-au stins în momentul în care ne-am așezat la masă și eu în calitate de om de business l-am văzut pe tatăl meu ca un partener.”

„Fără oameni nu poți evolua”

Cum v-ați creat apoi echipa de la Luna?

F.T.: ,,A fost o perioadă tensionată și când ne-am mutat în casă nouă și am angajat oameni. Pentru o persoană care o viață întreagă a făcut totul pe cont propriu îi este foarte greu să accepte niște oameni, consideră că nimeni nu face lucrurile la fel de bine ca el. Dar, în același timp, fără oameni nu poți evolua.

Pentru tatăl meu, copiii erau cei mai importanți. La orice oră din zi și din noapte dacă tu aveai o nevoie s-ar fi ridicat și s-ar fi dus în capătul celălalt de țară și te-ar fi susținut.”

Cum ați primit premiul la Bruxelles, cum a reacționat tatăl dumneavoastră?

F.T.: ,,Când ne-am dus prima dată la Bruxelles și s-a văzut într-o mare de 900 de oameni din toată lumea și a primit diploma Superior Taste Award pentru produsul lui pe care scria numele lui, atunci și-a dat seama de nivelul la care a ajuns munca sa.

Atunci a luat decizia să începem noua construcție în 2014, adică fabrica de astăzi, iar tot în 2014 am primit și titlul de furnizor al Familiei Regale a României.

După aceea a venit Prințul Charles care ne-a invitat la Viscri la un eveniment. Mă simt împăcată și liniștită că am avut ocazia să trăim astfel de experiențe împreună.”

„În primul rând, ție trebuie să îți placă un produs pe care îl pui pe masă”

Ne puteți împărtăși ce înseamnă un ulei de calitate superioară?

F.T.: ,,Eu insist foarte mult că, în primul rând, ție trebuie să îți placă un produs pe care îl pui pe masă.

În al doilea rând, dacă este să evaluez organoleptic, el trebuie să aibă gustul seminței ca și cum ai lua un pumn din sămânța respectivă și l-ai mânca.

Când vorbim în schimb de un ulei presat la rece, este asimilat precum un condiment. Este un produs care vine să dea gust mâncării tale.”

Te simți susținută ca business woman în țară?

F.T.: ,,Am spus de foarte multe ori că oamenii să mă lase în pace să îmi dezvolt creativitatea așa cum îmi doresc, doar să nu mă încurce.

De exemplu, când am început să fac demersurile pentru certificatul de urbanism în 2014 aici era neasfaltat și îmi spune proiectantul că noi, de fapt, nu avem drum de acces.

Atunci am mers pe varianta împăciuitoare și am cedat din terenul nostru câte o fâșie ca să construim un drum de acces. Există o hotărâre de consiliu local din 2015 în care preiau ei drumul și nici astăzi nu este pusă în aplicare.

Sunt lucruri care te dezamăgesc. Eu numai în sistemul privat am lucrat, habar nu aveam ce se întâmplă în spatele acestor uși.”

”Primul contract pe care l-am avut a fost în Coreea”

Date fiind premiile și distincțiile internaționale primite, furnizați ulei și peste granițe?

F.T.: ”Primul contract pe care l-am avut a fost în Coreea într-o misiune economică, fiind membri ai Clusterului Transilvania.

În ultima seară, un distribuitor care a luat cărțile de vizită ale tuturor m-a sunat că vrea să facă prima comandă.

Eu nu am o temere că cineva spune că produsul nostru nu este bun, din contră, iar asta se întâmplă pentru că folosim prese de capacitate foarte mică, cu multă manufactură în spate.

Mi-a zis cineva «mă, știi de ce este produsul tău bun?

Pentru că acolo cum îl faceți voi se pune parte din sufletul vostru». Adică când sămânța trece prin mână, amprenta emoțională se transferă.

Când totul este automatizat, robotizat, este fad. În 2016 am mai avut o primă solicitare din Japonia.

„Pentru mine, Om mare înseamnă a avea un set de valori”

În cele din urmă, mi-ați spus că nu ați vrut să faceți o schimbare de ordin financiar, ci emoțional. Vă întreb dacă după atâta timp ați îndeplinit satisfacția de ordin emoțional?

F.T.:,,Da, și pot să spun lucrul asta cu foarte mare deschidere și recunoștință. Sunt 10 ani în care am avut și provocarea renunțării.

Ultima dată când m-am gândit la lucrul ăsta a fost anul trecut. A trebuit să îmi pun multe întrebări cu Cel de sus.

Știi, cât am fost mici singura cerință a părinților a fost să învățam să ajungem oameni mari.

Om mare poate în viziunea unora e să ai o poziție importantă, dar pentru mine înseamnă a avea un set de valori, nu funcția este importantă.

Atunci când acel om mare trece în lumea celor drepți despre el se va vorbi cu o admirație și că a lăsat ceva în spatele lui.”

Luna Solai este recunoscută la nivel internațional, dar dincolo de certificări, în spatele afacerii este un om care și-a ascultat sinele și a făcut ce a simțit.

Dana Coțovanu