EVENIMENT
FOTO/ Întâlnire CEREASCĂ. Imagini spectaculoase cu ECLIPSA parțială de SOARE văzută de la Cluj
Observatorul Astronomic din Cluj a primit astăzi vizitatori, curioși să vadă cu instrumente speciale eclipsa parțială de Soare. Următoarea eclipsă este „așteptată” anul viitor.
Cercetătorul Liviu Mircea, de la Observatorul Astronimic, a descris pentru cititorii Cluj24.ro acest fenomen, care aprinde imaginația oamenilor de secole.
Eclipsa parțială de Soare de astăzi a fost una cu un grad de acoperire mic la Cluj-Napoca, de maximum 4%, spune cercetătorul, dar tot procesul a putut fi observat cu precizie.
„Fenomenul a început la 13,27. A fost primul contact al discului Selenar cu cel al Soarelui. Acoperirea maximă din discul Solar, respectiv distanța minimă între centrele discului Lunii și al Soarelui a fost la 13,57.
La 14,27, după aproape o oră, fenomenul a luat sfârșit. Luna a ieșit de pe discul Soarelui și întâlnirea aceasta cerească a luat sfârșit pentru zona noastră”, a spus Liviu Mircea.
Fenomenul a fost mult mai amplu în nordul Americii de Nord, deasupra Polului Nord eclipsa a fost totală, inelară, și fenomenul s-a terminat în zona de nord a Asiei Răsăritene, mai precis în Rusia de Nord, a mai spus cercetătorul.
Mai „rare” decât eclipsele de Lună
„Eclipsele de Soare sunt apartent mult mai rare decât cele de Lună, deoarece cele de Lună se văd de pe o suprafață mult mai mare terestră, în momentul producerii lor. Eclipsa de Lună e vizibilă ori de câte ori aceasta este deasupra orizontului”, a mai spus Liviu Mircea.
Când va fi următoarea eclipsă de Soare vizibilă la Cluj
În 25 octombrie 2022, la Cluj-Napoca va fi următoarea eclipsă de soare.
Precedenta, care a avut oc în 21 iunie 2020, nu a fost, din păcate, vizibilă, din cauza stratului de nori.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






