EVENIMENT
FOTO. Incendiu la Bonțida. Acoperișul unei case a luat foc
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină în această după-amiază pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins acoperișul unei case de locuit din localitatea Tăușeni, comuna Bonțida.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD.
Incendiu la Bonțida. Acoperișul unei case a luat foc
Potrivit ISU Cluj, focul a pornit cel mai probabil de la burlanul pentru evacuarea fumului care era izolat necorespunzător față de materiale și, până la sosirea pompierilor, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați din acoperiș.
Focarul a fost lichidat imediat de către forțele sosite la intervenție.
O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost consultată de către echipajul SMURD, fără a fi necesar transportul la spital.
Foto: ISU Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






