EDUCATIE
FOTO. Impactul prin VOLUNTARIAT: Experiența Magdei în Izmir cu AIESEC Cluj
Magda a fost într-un voluntariat cu AIESEC din august până în octombrie, în Izmir. Aici, ea a predat timp de 6 săptămâni copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 ani.
De ce a vrut să meargă într-o astfel de oportunitate? Pentru că acasă făcea parte dintr-o echipă de organizare a unor tabere pentru copii și voia să afle cum poate aduce mai mult impact și ce activități inovative poate aduce în interacțiunea cu copiii din aceste tabere.
Cum au primit-o copiii?
Ea a fost pe proiectul de voluntariat Fingerprint, care se ocupă de educație non-formală cu copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 ani, majoritatea având probleme. Ea a avut libertatea să își desfășoare activitățile într-un birou de terapie privat pentru copii, unde a putut să desfășoare activități gândite de ea, având alături persoane care au ajutat-o.
FOTO. Impactul prin VOLUNTARIAT: Experiența Magdei în Izmir cu AIESEC Cluj
Primele 3 săptămâni ea a predat și engleză, iar în celelalte 3 săptămâni a asistat la sesiuni de terapie.
Magda ține minte că la un moment dat aveau foarte multe cărți de colorat, dar colorau în așa fel încât desenul se insera pe o altă foaie, puneau toate foile colorate într-o mapă. Astfel cărțile fiind refolosibile și desenele copiilor rămânând intacte.
„Eu nu am știut limba turcă absolut deloc, și mă gândeam cum mă duc eu acolo să fac activități cu copiii, și mi-a explicat terapeutul că nu e vorba să te înțelegi cu ei, e vorba de jocuri și de energia pe care o ai”.
S-au obișnuit cu ea pe parcurs și la final îi strigau numele și o luau de mână să meargă cu ei peste tot, pentru că ea putea să meargă și să asiste sau să facă activități când voia într-o zi, fără un program prestabilit.
Fiind niște copii mai agitați, punându-le muzică și făcându-i să danseze, se calmau și deveneau mai liniștiți.
„Copiii au nevoie de dragoste și de compasiune, indiferent de vârstă. E vorba de interacțiune și de cum vorbești cu ei”.
Ce a vizitat în Izmir sau împrejurimi?
Ieșea în fiecare seară cu colegii și cu familiile lor, pentru că aceștia își făceau liste unde să meargă împreună, astfel ea a putut să viziteze în fiecare seară. Magda mergea și vizita cu ei sau mânca un anumit fel de mâncare specific local. În astfel de plimbări, a putut să guste și celebrul mic dejun turcesc.
Deoarece biroul era foarte aproape de faleză, într-o seară au ieșit cu toții acolo, au vorbit și și-au creat amintiri.
În anumite zile libere, a mai ieșit și în afara Izmirului. A fost într-un orășel mic, cunoscut pentru producția de vin, unde a putut să deguste vinuri locale.
Cu un alt grup de prieteni s-a dus cu rulota pe coastă, s-au plimbat și apoi au și dormit în rulotă, având un peisaj minunat în jurul lor.
A cunoscut elemente de cultură și din Pakistan, pentru că ea a stat în aceeași cameră cu două fete din această țară, cu care ieșea, mergea la mall și cunoștea mai bine zona.
Cu ce preconcepții a plecat de acasă?
Când a plecat s-a gândit că în Turcia sunt foarte stricți cu religia și a plecat pregătită cu haine specifice religiei, dar când a ajuns acolo, totul s-a schimbat, „fiind foarte mulți turiști, nu mai sunt așa de rigizi și stricți cu partea asta”.
Legat de proiect, ea a plecat de acasă cu dorința de a vedea cum fac oamenii voluntariat în Turcia diferit de România și ce concepții există acolo.
„Am plecat cu gândul că e mai bine acolo, dar ajungând în Turcia și interacționând cu copiii, am putut observa că peste tot sunt probleme, nu doar în România. În fiecare colț al lumii trebuie să ajuți copiii cu probleme să se integreze și trebuie să fii lângă ei să-i ajuți”.
A avut încredere în AIESEC, știind că noi suntem siguri și „m-am dus puțin fără așteptări în acest proiect, dar nu regret”.
Bariera de limbă a fost o problemă până la un moment dat, dar pe parcurs asta s-a schimbat. Au început să vorbească deschis engleză și vorbeau și între ei doar de dragul Magdei.
Cultura turcească
Turcii sunt foarte ospitalieri și deschiși să îți ofere orice.
Mâncărurile lor sunt mai condimentate decât la noi, dar foarte bune. Un desert anume i-a plăcut cel mai mult, Helva.
Magdei îi plac foarte mult smochinele, și mergând și cumpărând din același loc, domnul de acolo deja o cunoștea și când o vedea o striga să-i dea smochinele, deja erau pregătite pentru ea. Așa de ospitalieri sunt turcii. Îi dădeau mereu ce e cel mai bun, o puneau să și deguste înainte să cumpere.
Cum a dezvoltat-o această oportunitate?
„Există foarte multe experiențe și foarte multe oportunități în care noi putem intra, doar că trebuie să ai curaj, și merită să faci anumite lucruri din impuls, și să nu te gândești negativ înainte să pleci într-o oportunitate”
A ajutat-o foarte mult pe partea de comunicare, mai ales pe limba engleză, și a ajutat-o să aibă mai multă încredere în sine. Pe partea profesională, a învățat de la oameni specializați în domeniu și a văzut diferite abordări și a aplicat și ea tot ce a învățat, prin foarte multe jocuri cu copii.
„Dacă e să descriu într-un singur cuvânt, e superb”.
De ce ar trebui să meargă tinerii în astfel de oportunități?
„Ceea ce am vrut eu să fac, a fost să nu mă duc neapărat pe ceva legat de facultate și de domeniul pe care îl studiez, ca să văd dacă sunt lucruri pe care le pot face cu mai mult drag, care să îmi placă mai mult”.
”Când mergi în oportunitate, ai o altă viață decât cea de acasă, ai un alt rol în societate în care tu ca om, contezi foarte mult ca valoare și ca implicare. Dacă vrei să simți că te implici în ceva și ești un element al schimbării, mergi în oportunitate și ajuți.
Și acasă poți să aduci o schimbare sau poți să faci un bine în orice moment al vieții tale, dar când mergi într-o oportunitate AIESEC, ai un motiv clar. Iar pe lângă faptul că te distrezi foarte mult, aduci și un impact. În orice loc e nevoie de oameni care să aducă un impact, să fie parte dintr-o schimbare”.
„Sunt sigură că eu, ca voluntar în AIESEC, ca voluntar în oportunitate, am fost o schimbare pentru mulți oameni”.
Ca să descoperi asta și să te aflii în diferite situații care să-ți schimbe viața, te poți înscrie aici.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în Cluj. Un bărbat a ajuns la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la accidentul rutier petrecut pe raza localității Mănăstirea, comuna Mica.
Accident la Mănăstirea, în Cluj. Un șofer a zburat cu mașina de pe drum și a ajuns sub un pod
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, sub un pod.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat de aproximativ 55 de ani a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital.
Forțele ISU Cluj au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare.
Petrecerile de karaoke au devenit o atracție pentru tot mai mulți clujeni, fie că vor să se distreze cu prietenii, fie că au un talent pe care îl pregătesc pentru scene mai mari.
În mijlocul acestei efervescențe muzicale, Spațiu Music Pub s-a transformat într-un loc unde vocile celor obișnuiți să cânte sub duș se întâlnesc cu cele care au potențial de competiții mari.
Spațiul unde clujenii se antrenează pentru Vocea României
Ce face specială experiența de la Spațiu? Contrastele. De la interpretări pline de umor și energie, până la momente care te fac să te întrebi dacă n-ai nimerit la un concert al unui superstar, nu doar la o seară de karaoke. Unii dintre clienţii Spaţiu Music Pub chiar au trecut pe la Vocea României şi alte concursuri de cântat, şi aici vin mai degrabă să se relaxeze decât să se impresioneze, dar sonorizarea de calitate din bar şi publicul fain oferă cadrul ideal pentru un antrenament bun înainte de înscrierea în competiţie.
Cauţi Karaoke în Cluj? L-ai găsit la Spaţiu Music Pub
La final, indiferent dacă aplauzi prietenul care a transformat un hit clasic într-o parodie sau pe cineva care ar putea întoarce toate scaunele, atmosfera rămâne una de conexiune. Vocile ajung să fie doar un pretext pentru povești, iar serile de karaoke devin mai mult decât un simplu eveniment – o șansă de a cunoaște oameni noi şi faini.
Cauţi Karaoke în Cluj? L-ai găsit la Spaţiu Music Pub. Dacă vrei să afli când sunt următoarele petreceri, cei din Spaţiu le anunţă de fiecare dată pe paginile de Instagram şi de Facebook.
Cinema Dacia din Cluj-Napoca găzduiește o expoziţie de trenuleţe şi miniaturi în perioada 21 noiembrie – 12 decembrie. Conform organizatorilor, această expoziție ridică standardele la „următorul nivel” în comparație cu alte expoziții organizate până acum în țară.
Noutate în cadrul expoziției
Un lucru prin care această expoziție se diferențiază de restul este faptul că aduce interactivitatea printre participanți: „În sfârșit, poți testa și conduce chiar tu un trenuleț pe dioramele expuse”. Copiii și părinții vor avea misiuni de căutare pe diorama și, bineînțeles, vor fi recompensați la final.
În cadrul grupurile organizate, aceștia vor beneficia de ghidaj și informații detaliate, atât despre peisajul dioramelor, cât și despre tehnologia digitală folosită în realizarea lor și a locomotivelor.
Ce cuprinde expoziția?
Expoziția cuprinde zeci de locomotive, sute de metri de cale ferată, mii de figurine și detalii, integrate într-o dioramă de peste 150 mp, ce ilustrează cele patru anotimpuri. Există chiar și o zonă „Academy”, unde, cu ajutorul tabletelor puse la dispoziție de organizatori, vizitatorii pot controla trenulețele și garniturile.
Prețul biletului este de 25 lei/persoană, iar pentru grupuri organizate de minimum 20 de persoane, biletul costă 20 lei. Accesul la eveniment se face fie pe bază de rezervări la 0758.365.699. În zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, locația va fi închisă, fiind zile de sărbătoare legală.
Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult. Proiectul Muzeul Trenuletelor Cluj este o inițiativă a Asociației Astronomice Pluto.
Andreea Ungur
Un accident cu un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca a avut loc vineri seară, în comuna Chinteni. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Un autobuz CTP a ajuns în afara părții carosabile, vineri seară, pe un rum din localitatea Chinteni. Pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și cu un echipaj SMURD de terapie intensivă.
Nu au fost înregistrate victime
Din fericire, nu au fost victime. Șoferul autobuzului este evaluat de medicii SMURD.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Chinteni. În accident a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public, care a ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, pasagerii nu au necesitat îngrijiri medicale. Un singur bărbat, și anume conducătorul autobuzului, este evaluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. La o primă evaluare, nici acesta nu a suferit răni. La fața locului au fost trimise și două autospeciale cu modul de descarcerare”, a transmis ISU Cluj.