Connect with us

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Grevă japoneză în creșele din Cluj-Napoca. Salariile angajaților, reduse cu 40%. O parte, CONCEDIAȚI. Copiii, în pericol

Publicat


greva 4

Angajații din creșele din Cluj-Napoca au declanșat, marți, o grevă japoneză și poartă la serviciu banderole albe pe braț în semn de protest față de situația gravă în care au ajuns după adoptarea unei legi care prevede trecerea creșelor de la primării la inspectoratele școlare județene. Aceasta înseamnă o reducere a salariului cu 30-40% pentru angajați, dar și concedieri de personal. S-a lansat și o petiție online.

”La nivelul Creșei pentru Educație Timpurie lucrează 423 de salariați care intră sub incidența HG iar aceasta prevede trecerea creșelor de la administrațiile locale, de la primării, la inspectoratele școlare județene, ceea ce implică modificări ale statului de funcții și transformarea posturilor pe grila de la învățământ.

Personalul este nemulțumit pentru că aceste modificări duc la scăderea nivelului actual de salarizare cu 30-40% la îngrijitori, bucătari, reduceri de personal, cam 50 de persoane, dar afectează și activitatea în relațiile cu părinții”, a declarat pentru Cluj24 directorul Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, Mihaela Duma.

greva 3

Bebeluși de 3 luni la creșă

Potrivit acesteia, la nivelor creșelor din Cluj-Napoca a fost declanșată o grevă japoneză, cu banderole albe pe braț, fără întreruperea activității, cu sprijinul Sindicatului ”Civitas” iar angajații cer păstrarea locurilor de muncă și a nivelului de salarizare pentru personalul încadrat în creșele din Cluj-Napoca, ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin HG nr. 566/2022.

”Personalul din creșe lucrează 8 ore pe zi în două ture iar copiii pe care îi îngrijesc nu au independența de a se autoservi, independență în ceea ce privește igiena, somnul, deplasarea.

Vârsta copiilor este extrem de mică, avem solicitări pentru bebeluși de 3 luni care necesită o atenție specială”, a precizat Duma.

Aceasta a atras atenția că au fost achiziționate servicii și au fost încheiate contracte de furnizare pentru alimentele necesare meniului acestor copii, lucrări de reparații, obiective de investiții, toate fiind influențate deoarece se intră în procedură de reorganizare

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, în creșele de stat, sunt înscriși 1.487 de copii.

”Greva japoneză va fi urmată și de alte forme de protest, dacă nu se rezolvă situația noastră”, a menționat Mihaela Duma.

Revolta unei mămici

greva 2

O mămică revoltată de situație a declarat la rândul său că este martoră, a nu ştiu câta oară, până acum, ”la masochismul care caracterizează acest popor şi pe multi dintre cei care ne aranjează vieţile la Bucureşti”.

”Creşele din Cluj sunt în grevă. Şi asta pentru că domnul senator USR Ștefan Pălărie a stat de vorbă cu oameni din teren (în special în mediul rural), cum a declarat presei, în Ajunul Crăciunului 2021, şi s-a pus pe făcut ordine în creşe.

A gândit el o soluţie de trecere a creşelor de la administraţiile locale, la Inspectoratele Şcolare Judeţene.

Exact ce ne fierbea pe noi toţi. Să dinamităm o structură care funcţionează foarte bine în multe din comunităţile mari, să punem pe drumuri câteva zeci de angajaţi, să tăiem din salarii, cam 40% şi să reducem la 50% numărul de asistente medicale şi medici că, doar nu-i spital, nu? Şi toate astea, scăzând vârsta copiilor care pot fi integraţi în creşă, de la 11 luni la 0 luni.

Alooooo, domnul senator, cine din familia dumneavoastră are copil în cresă să ştiţi realitatea din teren?”, a spus Alina, o mămică din Cluj-Napoca.

Un copil de creșe necesită multă atenție

crese 5

Aceasta l-a întrebat pe Pălărie dacă știe de câtă atenţie are nevoie un copil care nu merge singur la baie, ca la grădiniţă, care trebuie învăţat să mânânce, să umble singur, să stea pe oliţă, să vorbească şi să se spele pe mâini?

”Dacă doar vă imaginaţi astea, staţi prost la capitolul imaginaţie. Foarte prost. Doar asta mă gândesc că poate fi explicaţia unui salariu cu valoare aproape la 50% din cel al unui casier în supermarket, stabilit pentru o doamnă îngrijitoare. Iar, conform Legii nr. 100, această doamnă pentru a putea să îşi încaseze cei 1.800 de lei, va trebui să se şi şcolarizeze pentru a corespunde noilor încadrări.

Lăsând aceste amănunte la o parte voi încerca să ridic tonul, foarte sus şi să înţelegeţi, cu toţii că în aceste zile, din cauza birocraţiei şi a procesului de predare primire între Ministerul Educaţiei şi administraţiile locale (cele care nu au predate încă) copiii, micuții din creșe sunt în pericol”, a precizat clujeanca.

Probleme cu achizițiile

Potrivit Alinei, la achiziţii sunt refuzate condicile şi referatele pentru medicamente şi sunt probleme cu furnizorii de materie primă pentru mâncarea micuţilor.

”Nu se ştie cine trebuie şi de pe ce poziţie să semneze! Sunt copii care fac febră, care fac febră cu convulsii sau cărora li se declanşează alergii alimentare.

Lor ce medicamente să li se administreze? Expirate? Iar, pentru mâncarea ce se pregăteşte zilnic, ce să pună bucătarii în oale dacă nu se mai pot face achiziţii?

Şi, dacă, până acum erau cam o asistentă la două grupe, prezentă pentru intervenţii urgente, dar şi pentru ajutor că personalul este prea puţin, din toamnă va fi, în cel mai bun caz, o asistentă la 6-8 grupe.

Înţeleg domnule Pălărie. Aţi fost într-un sătuc de munte cu 3 copii la cresă şi v-aţi gândit că nu are primăria bani să îi ţină şi pe ei săracii, că trebuie să bage apa sau să dea ajutoare sociale la nefericiţi.

Aţi fost la Cluj? Aţi vorbit cu vreun părinte de la Cluj care are sau a avut copil în cresă?

Copiii, deveniți cobai

greva 6

Nu cred că v-aţi făcut temele cum se cuvine. Aici, la Cluj, administraţia Boc vrea să susţină în continuare structura creşelor, însă, dacă ar da bani să suplimenteze ceva, ar fi ilegal.

Nu aţi putut, domnule Pălărie să lăsaţi un loc în lege pentru administraţiile locale care ar fi vrut să păstreze creşele? Măcar 3 puncte care să favorizeze şi astfel de situaţii?

Aţi gândit efortul financiar şi de personal pentru Inspectoratele Şcolare? Cine preia, din toamnă, cel puţin la Cluj, structurile creşelor? Directorii grădiniţelor? Pe ei i-a întrebat cineva dacă pot asigura hrană, diferit pentru nevoile unui sugar şi cele ale unui preşcolar?

Ce mă supără cel mai tare este că iar copiii sunt cei care trebuie să fie cobai. Ce bine că acum avem ocazia să îi călim încă din faşă, la propriu, că mai au multe de tras. Să ştie, frate, că viața e grea și oamenii răi”, a conchis Alina.

Soluția senatorului Pălărie

Senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat pentru Cluj24 că proiectul de OUG care privea trecerea creșelor de la primării la inspectoratele școlare a fost redactat ”pe repede înainte”.

”A fost nevoie să îl luăm la corectat în Parlament. Noi, fiind Cameră decizională, am avut discuții în Comisia de învățământ de la Senat, și chiar a fost una dintre puținele reușite interpartinice, cu un grup de lucru tehnic cu câte un reprezentant de la fiecare partid, pentru a propune o formă a legii, cu amendamente. Iar legea de adoptare a OUG a venit însoțită de aceste amendamente, ceea ce a fost foarte bine.

Problema diferenței de venituri vine de la politica salarială a autorităților publice locale față de grila unică de salariazre din sistemul de învățământ, la care salariile trebuiau aliniate pe salarizarea unică”, a spus Pălărie.

Potrivit acestuia, o soluție pentru a nu se pierde angajații din sistem din cauza reducerii salariilor, ar fi ca Guvernul să își asume, tot printr-o OUG, un set de norme tranzitorii care să prevadă ca, până la stabilizarea sistemului, într-o perioadă de 3 ani, salariile angajaților din creșe să fie conservate la actualul nivel.

”Apoi se va trece la salarizarea de la Ministerul Educației. Pentru că nu am prioritizat domeniul educației, avem atât de belele, încât, până nu vom spune că trebuie să plătim mai mult pentru educație și să creștem procentul din PIB, vom rămâne în beznă”, a explicat senatorul USR

Puericultor, o meserie fără căutare

O altă problemă care a rezultat în adoptarea noii legi este obligativitatea existenței unor puericultori în creșe, meserie pentru care nu sunt suficienți specialiști, în condițiile în care, la nivel național, sunt înregistrați circa 500.

”Absolvenții de liceu pedagogic, când aveau opțiunea să aleagă între specializări, majoritatea optau pentru învățători, pentru că aveau o mai mare șansă de angajare.

Pentru puericultor erau și mai puține locuri disponibile, astfel că am ajuns în situația de a nu avea puericultori. Noi am solicitat ca cei care lucrează în acest domeniu și nu au calificare de puericultor să poată să o obțină în termen de 5 ani”, a explicat Ștefan Pălărie.

Petiție online, copiii sunt în pericol

În sprijinul angajaților din sistemul de creșe a fost lansată și o petiție online în care se cere lăsarea în pace a creșelor:

”Copiii din creșele clujene sunt in pericol. După ce guvernanții au decis trecerea acestora din administrarea primăriilor în cea a Ministerului Educației.

Ce înseamnă acest lucru: reducerea numărului de personal în creșe și doar o asistentă medicală pe toată unitatea. Atenție, vorbim de unități unde merg copii de la 0 la 3 ani.

Cu alte cuvinte, mai puțină grijă pentru copiii noștri. Reducerea programului de lucru la 10 ore.

Practic daca trebuie sa ajungi la serviciu la 7 dimineața nu o sa mai ai unde sa lași copilul.

Scăderea salariului pentru personalul din creșă cu 40 la sută, practic riscam sa plece de bunăvoie oamenii care îngrijesc copii cu nevoi specifice vârstei mici: învață să meargă, sa mănânce, să facă la olita, să vorbească etc”, se arată în petiție.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate