Connect with us

EDUCATIE

FOTO. Geoană la UBB Cluj: Integrarea României în NATO și UE, moment la fel de important ca Marea Unire

Publicat


geoana 1

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că integrarea României în NATO și UE este un moment la fel de important ca Marea Unire.

Geoană a declarat vineri la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată la UBB, că, în prezent, asistăm la una dintre cele mai mari transformări a societății umane din istoria speciei noastre.

”Pentru România, integrarea în NATO se încheie în 2022, deși a intrat în 2004, dar din punct de vedere militar și de securitate România va avea aceeași calitate a securității naționale, așa cum are Germania sau Belgia. Nu este nicio diferență ce este pe flancul estic al NATO și ce are în Europa de Vest. (…)

geoana 2

În NATO și UE este familia naturală a României, este casa noastră, aflată în modernizare. (…)

Integrarea României în NATO și UE reprezintă, și va fi în cartea de istorie, un moment la fel de important ca Marea Unire sau Mica Unire, pentru prima dată are ca aliat și partener întreg Occidentul democratic”, a spus Geoană.

Acesta a susținut că, după integrarea în NATO și UE, proiectul național a fost mai greu de conturat.

Lipsă de încredere

Rectorul UBB, Daniel David, a declarat la rândul său că România nu are nicun dezavantaj față de țările din jur, dar a ajuns să împartă ultimele locuri cu Bulgaria, ocupă locuri nu chiar fruntașe în clasamentul PISA și în rankingurile universităților.

”Avem instituții slabe, acestea transformă un potențial într-o realizare. Este un nivel scăzut de încredere în instituții, un nivel scăzut de încredere unii în ceilați, în străini, iar oamenii nu cooperează unii dintre ei. Nu construim instituții puternice”, a spus David.

Mircea Geoană și Daniel David au participat la dezbaterea cu tema „Rolul NATO și al Uniunii Europene în modernizarea României”.

La dezbatere au asistat, printre alții, fostul negociator șef al României cu UE, Vasile Pușcaș, universitari clujeni, reprezentanți ai Institutului Aspen.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate