CULTURA
FOTO Expoziție LIMES, în premieră la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei: Macheta din lemn a castrului roman de la Bologa, printre atracții
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca organizează vineri vernisajul unei expoziții în premieră în România, care valorifică și rezultatele ultimilor ani de cercetări în cadrul Programului Național LIMES, privind frontiera din Dacia a fostului Imperiu Roman.
Directorul MNIT, Felix Marcu, a explicat că expoziția ”LIMES – frontierele Imperiului Roman în România” reprezintă o colaborare cu cele mai importante 13 muzee de istorie din țară, de unde au fost aduse cele mai valoroase descoperiri arheologice din siturile romane.
”Pe lângă piese importante din aceste situri, peste 100, sunt eprezentări ale armatei romane, cu imagini și texte scurte. Va fi expusă și harta Imperiului Roman și o nouă hartă a Daciei, care a fost modificată. Limesul din Dacia este cel mai complex și mai lung din Europa”, a explicat Marcu.
În cadrul expoziției mai sunt prezentate drumuri romane, împărați romani, dintre care unii au fost în Dacia, dar și simbolurile specifice Romei, cum este acvila.
Expoziția include și reprezentarea unui dormitor al soldaților romani și o secțiune a unei barăci unde locuiau aceștia, elemente din așezările de lângă fortificații sau despre religia soldaților.
Castrul de la Bologa adăpostea 1500 de soldați romani
”Expunem, de asemenea în premieră, și o machetă din lemn a castrului roman de la Bologa, care a fost reconstituit. Castrul a fost construit imediat după războaiele dacice, după cucerirea Daciei. La început avea dimensiuni mai mici, dar ulterior se mărește, pentru a putea adăposti trupele din garnizoană, în total circa 1500 de soldați”, a precizat Felix Marcu.
În castrul de la Bologa era cantonată o cohortă din Spania și una compusă din reprezentanți ai unei populații războinice din zona sudului Franței – nordul Spaniei.
Suprafața castrului era de 230 de m pe 180 de m, incinta din piatră fiind una dintre cele mai bine păstrată din Dacia.
”Am descoperit recent, pentru prima dată, că la una dintre cele mai importante clădiri din piatră ale castrului, cea a comandantului, au existat două faze anterioare de lemn. Clădirea este una dintre cele mai bine păstrate din Dacia și am descoperit că avea încăperi încălzite pe sub podea și prin pereți. Aici locuia comandantul castrului împreună cu familia sa”, a explicat Marcu.
La deschiderea expoziției vor fi prezenți și membri Comisiei Naționale LIMES, condusă de directorul MNIT.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






