EDUCATIE
FOTO. Distincție de prestigiu pentru prof. dr. Cosmin Puia, președintele Colegiului Medicilor Cluj
Prof. dr. Cosmin Puia, reputat chirurg și președinte al Colegiului Medicilor Cluj, a fost distins cu Emblema de Onoare a Medicinei Militare.
Distincția i-a fost acordatămedicului clujean, care este și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” ca recunoaștere a aportului său la dezvoltarea Chirurgiei de Război prin cursuri universitare, postuniversitare și printr-o carte de specialitate.
Prof. dr. Cosmin Puia a primit Emblema de Onoare a Medicinei Militare
„Doresc să mulțumesc întregului colectiv care a contribuit la aceste cursuri și publicații. Mulțumesc doamnei rector, prof. dr. Anca Buzoianu, și doamnei comandant colonel dr. Doina Baltaru pentru susținerea în aceste proiecte. Îi sunt recunoscător şefului Direcției Medicale a Armatei, domnul general-locotenent medic conf. dr. Dragoş-Marian Popescu, pentru distincția conferită”, a transmis prof. dr. Cosmin Puia.
Distincția subliniază importanța colaborării dintre mediul academic și medicina militară, dar și contribuția specialiștilor clujeni la pregătirea profesională în domenii cu impact strategic pentru sistemul medical național.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






