Connect with us

EDUCATIE

FOTO Din Indonezia, student la UBB Cluj-Napoca. Vrea să devină jurnalist de investigație

Publicat


indo 3

Mulți tineri din țări străine, unele situate la mii de kilometri distanță de România, aleg să învețe la universități din Cluj-Napoca.

 Printre ei se numără Rafly Gilang, în vârstă de 23 de ani, venit tocmai din Asia, mai precis din capitala Indoneziei, Jakarta, care a optat să studieze la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) după ce Guvernul României a decis să îi ofere gratuitate la cursurile universității.

Ulterior, acesta a ales să dea admitere la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC).

Ajuns în România, Rafly a început să studieze limba română, în prezent fiind posesorul unui certificat cu calificativul B2, după un an de învățat intensiv.

Printre cele cerute de comisia de admitere a FSPAC a fost și o scrisoare motivațională, iar indonezianul a ales să scrie una emoționantă, motiv pentru care, spune el, i-a convins pe cei din comisie să îl accepte.

indo 1

Rafly menționează că sistemul educațional din România nu e foarte diferit fața de cel din Indonezia, însă ceea ce a fost mai diferit a fost saltul de la liceu, iar la facultate trebuie să își procure singur majoritatea conspectelor.

Tânărul venit tocmai de pe alt continent are doar cuvinte de laudă pentru profesorii universitari de la FSPAC, care i-au fost de ajutor și i-au trimis inclusiv și materiale pentru cursuri în limba engleză, ca să îi fie mult mai ușor să rămână într-o continuă comunicare cu aceștia prin mail sau pe rețelele de socializare.

Clujul, oraș activ

”Îmi place mult Clujul, în special că e un oraș activ și, cel mai important, multicultural. Clujenii sunt foarte deschiși și sociabili”, a spus studentul din Indonezia pentru Cluj24.

După finalizarea studiilor, Rafly Gilang nu ar dori, totuși, să se stabilească la Cluj, deoarece ar dori să călătorească cât mai mult. Printre planurile sale se numără o calificare NCTJ, care l-ar ajuta în domeniul său de activitate, în Anglia, ca apoi să poată călători în jurul lumii și să poată profesa în domeniul său de suflet – jurnalismul de investigație.

 Natalia Dogaru

indo 2




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate