Connect with us

ACTUALITATE

FOTO / Clujenii au fost în număr mare la slujba de Florii în fața Catedralei Sf. Petru și Pavel

Publicat


Clujenii au fost în număr mare, duminică, la slujba de Florii, în fața Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mănăștur.

Mulțimea s-a întins până în stradă și a acoperit și parcul din apropiere.

În cuvântul de învățătură de astăzi, credincioșilor ortodocși li s-a amintit că dacă la procesul Său, Iisus a tăcut, la Înviere a arătat o mare putere.

Aici au fost culese salcii de către credincioși, care au fost sfințite duminica, la 8 dimineața.

Seara, după slujba Deniei, va fi susținută o conferință, apoi cei prezenți se vor bucura ce un concert de pricesne.

De la ora 18:00, în biserica parohiei situată pe strada Primăverii, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca va susține o meditație cu tema „Procesul Mântuitorului”. În continuare, copiii din cadrul grupului „Muguri de folclor” din Cluj-Napoca, grup condus de prof. Alexandru Filip și coordonat de Viorel Dodea, vor interpreta mai multe pricesne.

La final, cei prezenți se vor bucura de invitatul special al serii, Paula Seling, cea care va susține un recital de pricesne și muzică religioasă.

sdr




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate