FOTO. Cel mai citit scriitor român: Un om inteligent n-are cum să nu fie ateu. N-a înviat nimeni, niciodată

Foarte sigur pe sine, citit, cultivat, un spirit enciclopedic, Igor Bergler este cel mai citit scriitor român. Cel mai citit din ultimii 30 de ani, arătau unele surse. „Cel mai citit din istorie”, a corectat Igor Bergler, râzând. Cărţile sale au fost vândute până acum în 38 de ţări, în peste 2.000.000 de exemplare.

Igor Bergler s-a născut în 21 septembrie 1970, la Reşiţa, şi şi-a petrecut prima parte a vieţii la Timișoara. Este regizor, critic de film și specialist în marketing. Este doctor în Naratologie şi în Științe Economice și a fost de-a lungul timpului visiting professor la diverse universități. A studiat şi regie de film, scenaristică și filmologie la ATF (în prezent UNATC), după care a fost admis în urma unui examen la DFFB (Academia de Film și Televiziune din Berlin). A realizat 12 filme (scurt și mediu metraje) și două lungmetraje.
Cărţile sale – „Biblia pierdută”, „Testamentul lui Abraham”, „Minciuna lui Michelangelo”- au atins vânzări record, atât în ţară, cât şi în străinătate. Până acum, au fost vândute în 38 de ţări, în peste două milioane de exemplare.

Scriitorii români nu ştiu să vândă

Reporter: Cum aţi reuşit să vindeţi atâtea cărţi? Se spune că sunteţi cel mai bine vândut scriitor român din ultimii zeci de ani.

Igor Bergler: Din ”istorie”…

Rep: Chiar aşa, cel mai vine vândut scriitor român? Dar câte aţi vândut?

IB: Sunt bun. Am trecut de un milion de exemplare numai în România. Mi-au fost publicate în 38 de ţări; am trecut de două milioane de cărţi, în total.

Rep: Cum aţi ajuns, totuşi, la asemenea performanţă? În afară de faptul că, aşa cum spuneţi, sunteţi bun, v-aţi ales anumite teme cu trecere mai mare la public?
IB: Am căutat nişte teme care să meargă universal, l-am ales pe Dracula, pe care îl ştie toată lumea, cu el am început. Şi am pariat pe talentul meu de marketing. Că dacă e cineva pe care nu-l ştie nimeni, degeaba e bun, că nu-l vezi.

Rep: Asta să fie şi o problemă a literaţilor, scriitorilor români, faptul că nu-şi fac marketing?
IB: Absolut! Că nu ştiu să vândă. Şi, mai mult, că dispreţuiesc gestul acesta de a încerca să vândă, dar vor bani. Atunci, e un cerc vicios, în loc să se preocupe cum să se vândă, îi urăsc pe ăia care vând.

Rep: Consideră că scriu atât de bine încât li se pare că e suficient ca să-şi vândă cărţile…

IB: Da. Publicul să leşine la picioarele lor… Până şi Stephen King, e poza aceea cu el cu cărţi din librărie în librărie. Iar lor le pute chestia asta. Ei sunt talentele lui Dumnezeu… Asta e singura chestie. Acum au mai învăţat unii, mai fac câte un efort, dar tot slab.

Rep: Dar scriitorii români credeţi că sunt valoroşi?

IB. Nu ştiu. Eu nu citesc literatură română, tocmai ca să nu înjur pe nimeni. În general, nu comentez nici dacă-s buni, nici dacă nu-s. Nimeni nu-i profet în ţara lui. Nu vorbesc despre alţii, nu vreau să se zică nici că favorizez pe cineva, nici că înjur pe cineva aiurea şi să n-am dreptate.

Amantul lor etern era Iisus

Rep: Ziceaţi că aţi început de la Dracula. Constat că aveţi nişte teme predilecte în cărţile dumneavoastră – credinţa, religia.

IB: E întâmplător, pur şi simplu. M-am lovit de ele şi am zis hai să dau în gură. Dar, gata, s-a terminat, trecem la altceva.

Rep: Apropo de, cum aţi formulat, „dau în gură”, am constatat şi la lansările de carte ale dumneavoastră că „daţi în gură” consistent creştinismului, religiei…

IB: Nu creştinismului. Creştinismului organizat, instituţiilor. N-am nimic cu creştinul obişnuit.

Rep: Aveţi nişte afirmaţii şocante, vorbeaţi de Hristos, de amantele Lui.

IB: Ce e şocant?! E istorie.

Rep: Aţi discutat cu vreun bun cunoscător al religiilor pe această temă?

IB: Eu sunt cunoscător. Un mare specialist american în istoria religiilor mi-a zis că pot să merg să predau în America, că ai fi mai bun ca profesorii de aici.

Rep: Vorbeaţi de toate măicuţele şi sfintele acelea că erau….

IB: Dar aste e clar, se ştie. La catolici, măicuţele alea care stăteau în mănăstiri aveau nevoie să facă sex. Tot omul are nevoie de sex, că aşa suntem făcuţi. Instinctul sexual e foarte puternic. Şi astea se sublimează dacă nu faci asta sau se varsă pe altă părţi. Atunci, amantul lor etern era Iisus, numai la el aveau să se gândească şi se masturbau, se gândeau la el, aveau orgasme, povestesc extaze etc.

Rep: Nu v-aţi pus biserica în cap cu asemenea lucruri?

IB: Dar asta se ştie. Scriu marii scriitori ai evului mediu despre asta, Francois Rabelais, Decameronul etc. Numai despre asta e vorba, despre maici care şi-o trag. Cu Iisus, cu alţii. N-am inventat eu. E o maică care a scris o istorie despre cum îi mesteca prepuţul şi i-a venit în gură, Sfânta Ecaterina de Siena. Deci, nu oricine. Celebre… Nu-i ceva necunoscut, n-am inventat eu. S-au scris mii de pagini pe tema asta.

Rep: Bun, hai să zicem de măicuţe, care aveau o mai pronunţată natură umană, dar Iisus…

IB: Nu el şi-o trăgea cu ele, ele visau la el.

Rep: Deci, el a fost ok?

IB: Nu ştiu dacă a fost ok. Că murise demult şi n-a înviat. N-a înviat nimeni, niciodată.

Rep: Deci acestea credeţi că sunt poveşti?

IB: Absolut! Până nu se demonstrează altfel. Deocamdată, nu s-a demonstrat.

Nevoia omului de a-şi explica ce nu poate explica

Rep: De ce au apărut, atunci, toate aceste lucruri? Nevoia omului de spiritualitate?

IB: Nu spiritualitate, asta e o prostie. E nevoia omului de a-şi explica lucruri pe care nu şi le poate explica. Asta, primul. Şi al doilea lucru – lipsa de maturitate a oamenilor care vor să rămână copii toată viaţa. Şi asta înseamnă lipsă de responsabilitate. Ei vor ca un tată să decidă totul pentru ei şi să meargă la el şi să le dea.

Rep: Dar sunt oameni în istorie, deştepţi, cultivaţi, genii, care au ajuns să creadă, să devină credincioşi, unii s-au călugărit…

IB: S-au cultivat între timp, dar erau în alte culturi. Acum 500 de ani, nimeni nu-şi punea problema dacă a existat sau nu Iisus. Asta a început cu Iluminismul şi cu Revoluţia franceză, când au început oamenii să raţioneze, să-şi pună întrebări -„de unde ştim ce ştim?”.

Au zis: să vedem documente, să vedem dovezi şi n-au găsit nimic. Singurele dovezi despre existenţa lui Iisus sunt evangheliile, pe care le-au scris creştinii. Adică, e ca şi când aş zice că singura dovadă a existenţei lui Bilbo Baggings este „Stăpânul inelelor”.

Adică, tu scrii o carte, inventezi un personaj şi zici că e real că ai scris tu că e real. Cam asta e. Nu există nicio mărturie independentă despre existenţa lui Iisus, niciuna, zero.

Rep: Altă formă de cunoaştere a omului în afara de gândire, de raţiune, nu poate exista?

IB: O fi existând, eu nu mă pricep la aşa ceva. Probabil că nu, pentru mine, nu. Dar nu pot să neg că n-ar exista. Dar nu basm şi nu mitologie. Mitologia poate umple golul acesta al nostru de cunoaştere de alt tip.

Rep: De unde nevoia aceasta a omului de a fi într-o poveste, de a asculta poveşti, a le inventa?

IB: Acesta este datul nostru. De la copilul mic, care învaţă din poveşti. El nu poate învăţa altfel, nu poate înţelege natura fără să i se povestească. De aceea, copiii care n-au fost în preajma poveştilor sunt sălbatici.

Rep: Asta e o chestiune specifică omului?

IB: Nu ştim dacă e şi la animale, nu s-a demonstrat că ar fi. Noi suntem singurii cu limbaj articulat, acuma ce cântă acolo păsărelele şi ce-şi spun n-avem cum să ştim. Deocamdată, aşa pare, că e specific doar omului.

Rep: S-ar putea să aibă şi celelalte vieţuitoare.

IB: S-ar putea, dar noi nu înţelegem.

Rep: Poate că nu avem instrumentele necesare să le înţelegem, receptorii necesari.

IB: E adevărat, e posibil.

Românii sunt primitivi, neevoluaţi

Rep: De ce credeţi că românii sunt atât de credincioşi în comparaţie cu alte neamuri?

IB: Că sunt primitivi, de aia. Suntem neevoluaţi, suntem în Evul Mediu. Sunt needucaţi, necultivaţi. Este o vorbă celebră: un copil care merge la şcoală face ca un popă să moară de foame.

Despre asta e vorba. Du-i pe toţi la şcoală, fă şcoli bune şi ai să vezi că toţi popii mor de foame. Uită-te la Suedia, unde şcolarizarea e 100%, iar credinţa e cea mai mică de pe planetă.

În Finlanda, la fel, în Norvegia, la fel. Şi nu mi se pare că-s nefericiţi ăia sau că o duc rău. Din contră. Au nişte relaţii foarte civilizate, sunt conştiincioşi, îşi fac curăţenie, nu stau în rahat. La noi, lasă că mă rog şi nu fac nimic. Când un popă zice lasă că mă rog pentru tine, e clar că tu nu trebuie să faci nimic.

Rep: Legat de mentalitatea nostră, alunecăm un pic şi spre politică, din cauza faptului că nu suntem cultivaţi îl preferăm pe Georgescu sau Simon?

IB: Uite şi la Trump. Pe Trump l-au votat cretinii, pe de o parte, dar l-au votat şi ăia cu excese de stânga, despre care nu se poate spune că nu-s cultivaţi. La politică e mai complicat. Dar, sigur, Simion şi Georgescu şi Şoşoacă nu prind decât la oameni cu educaţie precară sau deloc.

Rep: Spuneţi că suntem în Evul Mediu… Când ajungem în modernitate?

IB: Suntem! Modernitatea se schimbă, asta e problema. Ce e azi modern, mâine nu mai e. Nu ajungem, n-avem nicio şansă. Cu felul ăsta de a face educaţie, n-ai nicio şansă. Din contră, ne prostim.

Educaţia e incompatibilă cu credinţa

Rep: Ce ne lipseşte din punct de vedere educaţional? Şcoala, în general?

IB: Da, şcoala, în general. Şi conştiinţa că trebuie să înveţi. Este o mare firmă de audit, cea mai mare din lume, şi a făcut o măsurătoare -care este investiţia care se întoarce de cele mai multe ori.

La bancă, pe bursă etc. Şi au ajuns la concluzia că, în afară de unele excepţii, investiţia care ţi se întoarce de cele mai multe ori este investiţia în educaţie. E simplu.

Ai investit să faci o facultate, poţi să ai salariul mult mai mare ca ăla care n-a făcut. Îţi aduce mai mulţi bani educaţia decât bursa. Investiţia cea mai importantă este în educaţie. Fără ea, diferenţa între tine şi maimuţă nu e niciuna. Maimuţa e fericită, are banane, gata!

Rep: Educaţia e incompatibilă cu credinţa?

IB: Da! Total. Astăzi. Acum 300 de ani, nu era. Asta e problema… Că Newton era credincios… Dar nu ştii în ce formă era credincios, nu credea într-un moş cu barbă albă care te-a făcut după chipul şi asemănarea lui şi care se uită la tine în baie, când te masturbezi şi te condamnă la iad. Trebuie să înţelegem ce înţelegeau ei prin credinţă.

Rep: Deduc că sunteţi ateu…

IB: Da! Un om inteligent n-are cum să nu fie ateu.

Rep: Dar cu ideea morţii cum vă împăcaţi?

IB: Prost. Mi-e frică. Dar ştiu că nu mai e nimic după aia.

Rep: Oarecum ca înainte de naştere, de când nu ştim nimic?

IB: Da, ca înainte de naştere. Nimic ai fost, nimic devii. Aici au dreptate cu zicerea că din ţărână vii, în ţărână te întorci. Dar nu în sensul în care zic ei.

Rep: O mulţime de oameni cultivaţi, genii au ajuns la credinţă…

IB: Nu e adevărat! Dă-mi un exemplu.

Rep: Albert Einstein…

IB: Asta au luat-o dintr-o frază în care el spunea că nu se poate să fie Universul gol. Dar el înţelegea absolut altceva, nu moşul ăsta la care îţi faci o cruce şi îţi rezolvă loc la parcare sau te iartă că ai furat sau să nu-l părăsească Timi pe Vasile. Adică, face Universul, face materie, antimaterie şi apoi rezolvă să rămână Vasile cu ea… Nu e ridicol?

El se referea la o forţă motrice, infinitdimensională, n-are nicio treabă cu Dumnezeul cu barbă care l-a făcut pe om din lut.

Rep: Nu neapărat aşa, asta poate fi o energie…

IB: Păi, lumea asta crede. Dacă crezi într-o forţă abstractă, aia e ok. Şi eu cred că există. Dar cu asta nu poţi să mergi la biserică şi să-i zici lui popa că e o energie, că eşti eretic din capul locului. Energia nu te trimite în rai sau iad ca premiu.

Rep: Dar tot universul ăsta nu mi se pare a fi aşa, singur, ieşit din nimic…

IB: Dar asta e altceva. Vorbim despre personalizare şi despre religie, despre morala creştină… Du-te la biserică şi zi-i că Dumnezeu este o forţă, energie şi o să-ţi zică „du-te de aici, ereticule, ieşi de aici, că eşti posedat de diavol”.

Marius Avram