ACTUALITATE
FOTO/ 120 de cadre medicale se vaccinează luni la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca. Sfatul medicului șef UPU-SMURD
Un număr de 120 de cadre medicale se vor vaccina luni împotriva COVID la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca.
Conducerea spitalului transmite că prioritizarea persoanelor vaccinate s-a făcut în funcție de nivelul de expunere, conform reglementărilor legislative în vigoare.

”Primii care au primit vaccinul au fost colegii noștri din UPU și ATI I – două echipe formate din câte un medic, o asistentă medicală și o infirmieră/ un brancardier. Centrul de vaccinare are două puncte de lucru, iar pentru astăzi sunt programate aproximativ 120 de cadre medicale pentru vaccinare.
Noi ne vaccinăm. Ajută-ne să oprim lanțul de transmitere a virusului. Împreună vom învinge!”, au spus reprezentanții SCJU.
Medic șef UPU-SMURD Cluj: Sfatul meu este să ne vaccinăm
Printre primii vaccinați s-a numărat și medicul șef al UPU-SMURD Cluj, Raluca Tat, care a declarat pentru Cluj24.ro că vaccinarea este foarte importantă, în condițiile în care lupta cu noul coronavirus nu poate fi dusă doar de cadrele medicale singure.
”Odată ce se lucrează timp de 15 ani la un vaccin, de tip ARN Mesager, înseamnă că studiile au fost făcute, nu sunt la început sau făcute peste noapte. Acest lucru ar trebui să dea încredere atât omului de rând cât și cadrului medical că acest vaccin a fost făcut având în spate 15 ani de cercetare medicală”, a spus Tat.
Potrivit acesteia, scopul vaccinului este de a reduce rata de infectare și a formelor severe de boală.
”Aceste vaccinuri sunt menite să lupte la nivelul porții de intrare în organism. Cochetez cu ideea că trebuie să fie un succes al lumii moderne medicale. Nu putem compara ce a fost în anii 1960, cu anul 2020 ca tehnologie. Sfatul meu este să ne vaccinăm”, a mai spus Raluca Tat.
Medicul șef al UPU-SMURD Cluj a cerut oamenilor să se informeze doar din surse oficiale privind vaccinul anti-COVID.
În total, la nivelul județului Cluj s-au deschis luni 20 de centre de vaccinare, fiind pregătite 3565 de doze de vaccin care vor fi administrate în 3 zile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






