Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Fostul manager al Teatrului de Păpuși ”Puck” Cluj-Napoca intră în GREVA FOAMEI. Care sunt motivele

Publicat


ema

Fostul manager al Teatrului de Păpuși ”Puck”, actorul și regizorul Emanuel Petran, va intra miercuri, 4 mai, la ora 8, în greva foamei în Piața Unirii din Cluj-Napoca.  

”De mai bine de doi ani de zile, prin niște decizii contrare legislației, dosare făcute la comandă și hotărâri judiciare partinice, fără voia mea, am fost târât într-un univers kafkian, de care doar auzisem că ar fi posibil, dar nu credeam că ar putea să mi se întâmple mie.

Gestul pe care îl voi face nu se datorează faptului că nu mai sunt managerul Teatrului de Păpuși Puck. Nu m-am născut și nu voi muri manager. El se datorează turnurii aberante pe care „întâmplările” pomenite mai sus au luat-o și problemelor grave care au derivat din acestea”, a spus Petran.

Potrivit acestuia, prima problemă gravă este modalitatea conducătorilor Consiliului Județean Cluj, vicepreședintele Vakar Istvan și președintele Alin Tișe, ”de a conduce și gestiona scandaluri și plângeri, provocate în fapt de către apropiați ai lor, abuzuri și campanii denigratoare pe Facebook, cu implicații extrem de grave asupra imaginii și persoanei mele, atât ca persoană publică, cât și în justiție, asupra angajaților Teatrului de Păpuși Puck și asupra instituțiilor județene pe care le conduc, în general”.

”Este de la sine înțeles, dacă la Teatrul de Păpuși fac asemenea lucruri, este clar că aceasta este modalitatea de a conduce în toate instituțiile. De altfel, s-au făcut schimbări forțate a majorității managerilor din departamentul Cultură, din subordinea Consiliului Județean Cluj, departament aflat sub conducerea vicepreședintelui Vakar Istvan, cel care este și vicepreședinte UDMR Cluj. Manageri care își făceau foarte bine treaba, după cum arată notele date tot de către comisii conduse, culmea, tot de către Vakar Istvan, au fost schimbați, deși notele nu indicau deloc acest lucru.

Toate acestea arată că este o politică a UDMR, având acceptul președintelui Tișe, de a înlocui persoanele care, deși își fac foarte bine treaba, nu pot fi „convinse” de a face mult mai mult decât permite legea pentru minoritatea maghiară. Și nu pot fi convinse să spele bani din acele instituții. Întrebarea este de ce președintele Tișe sprijină acest demers?”, a precizat Emanuel Petran.

Acesta a arătat că o altă problemă este impactul existențial, social și emoțional pe care atacurile, dosarele la comandă, hotărârile și tratamentele abuzive, le-au avut asupra sa și a familiei sale și care continuă și astăzi, cu toate că a atras de nenumărate ori atenția că înțeleg ce se întâmplă și nu poate să fie de acord cu asta.

”O altă problemă extrem de gravă este implicarea unor judecători de la Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj în influențarea proceselor în folosul conducătorilor politici și a celor care au inițiat aceste procese, scopul final fiind înlăturarea mea, obținerea prin hotărâri trucate a unor sume de bani publici din bugetul statului și obținerea de control politic necondiționat asupra instituțiilor subordonate Consiliului Județean și asupra oamenilor din județ.

Ca urmare a evenimentelor care mi s-au întâmplat, datorită faptului că aceste evenimente au avut un impact existențial și emoțional fantastic asupra mea și a familiei mele, datorită faptului că acum un an, când am înțeles amploarea atacurilor concertate asupra mea și rețeaua ocultă prin care acestea se vor desfășura, pentru faptul că am prezis cu martori ce se va întâmpla, nu pentru că aș avea calități de medium, ci pentru că am descoperit, fără să vreau, doar din dorința de a mă apăra, o rețea care slujește interese financiare, politice și administrative  de grup, interese care nu au   de-a face cu legalitatea, cu bugetul public și cu nevoile cetățenilor, datorită faptului că aceste evenimente oculte se întâmplă în continuare implacabil fără să se țină cont de avertismentele mele și neavând nicio legătură cu adevărul sau dreptatea, voi declara greva foamei”, a mai precizat fostul manager al Teatrului de Păpuși ”Puck”.

Petran susține că a decis să recurgă la acest gest după întâmplări generate de monitorizarea vieții sale particulare ”prin mijloace specifice serviciilor de informații și după o îndelungă chibzuință”.

”Întâmplările luate disparat, la prima vedere,para nu avea legătură între ele, dar, așa cum voi demonstra, ele sunt dictate de  interese politice, de finanțări externe, de interese financiare oculte și în primul rând de dorința de putere și control”, a conchis Emanuel Petran.

Foto: Facebook/ Teatrul Național Cluj-Napoca

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate