Connect with us

EVENIMENT

Fostul Beatles, Sir Paul McCartney, lansează un nou album

Publicat


Fostul component al trupei „The Beatles”, Sir Paul McCartney, va lansa în luna decembrie un nou album, intitulat ”McCartney III”. Este vorba de o culegere de piese compuse de-a lungul timpului, interpretate şi produse de acesta la 50 de ani de la apariţia primului său album solo.

Acest albul vine după precedentele două albume solo, ”McCartney” şi ”McCartney II”, create de artist în perioade critice ale vieţii sale, în 1970 şi 1980, în momentele în care căuta o renaştere creativă.

”Îmi trăiam viaţa în izolare, la fermă, alături de familie şi mergeam zilnic la mine în studio. A trebuit să lucrez puţin la muzică de film şi acest lucru a dus la piesa de deschidere, iar când am terminat m-am întrebat ce voi face în continuare”, a dezvăluit McCartney.

”În fiecare zi începeam să înregistrez cu instrumentul la care compusesem cântecul şi adăugam apoi, treptat, un nou strat; a fost foarte distractiv. A fost mai degrabă vorba despre crearea muzicii pentru propria persoană decât un anumit scop. Aşa că am făcut lucruri care îmi fac plăcere. Habar n-aveam că se va ajunge la un album”, a adăugat artistul britanic în vârstă de 78 de ani.

Cel mai recent album al lui Paul McCartney este ”Egypt Station”, lansat în 2018, cu care muzicianul a fost anul trecut în turneu.

Sursa: G4Media

Foto: BBC




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate