EVENIMENT
Folosirea hidroxiclorochinei a fost suspendată de OMS
Folosirea hidroxiclorochinei în tratarea pacienţilor COVID-19 a fost suspendată de OMS, conform The Independent. Siguranța pacienților este afectată, aceasta fiind cauza care motivează decizia Organizației Mondiale a Sănătății.
Acest medicament a fost considerat miraculos atât de președintele SUA, Donald Trump, cât și de cel al Braziliei, Jair Bolsonaro. În plus, Trump a declarat că s-a tratat cu hidroclorochină.
Totuși, opiniile celor doi lideri sunt contrazise de jurnalul medical The Lancet care arată că administrarea medicamentului crește riscul de deces cu 34% și cu 137% riscul de aritmii cardiace serioase.
„Grupul executiv a implementat o pauză temporară în folosirea hidroxiclorochinei în timp ce datele privind siguranţa sunt analizate”, a precizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„La o scară largă, internaţională, analişti sprijină ideea absenţei beneficiilor clinice ale folosirii clorochinei şi hidroxiclorochinei şi punctează potenţialul risc al pacienţilor COVID-19″, au precizat autorii studiului.
Statele Unite ale Americii și Brazilia se numără printre cele mai afectate țări de coronavirus. Administrarea unui medicament fără a-l testa în prealabil reprezintă un risc greu de asumat de către specialiști iar ingerința politică în procesul decizional medical nu face decât să creeze false speranțe.
Cristian Lungu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






