Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Floreștigate 2020. Dispozitiv Electronic Neidentificat la Primăria din Florești

Publicat


O replică mioritică a renumitului scandal Watergate a avut loc azi la sediul Primăriei din Florești. Poliția a fost sesizată de existența unui dispozitiv electronic neidentificat în incintă, fapt pentru care au urmat cercetări la fața locului.

„La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei instituţii publice, a fost identificat un dispozitiv electronic despre care funcţionarii publici nu aveau cunoştinţă.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea de verificări, context în care, într-un birou, au identificat dispozitivul electronic pe care l-au ridicat în vederea continuării investigaţiilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se arată în comunicatul Poliției.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate