CULTURA
Filme de maximum 4 minute la Cluj-Napoca, la Très Court International Film Festival
Cele mai bune filme de maximum 4 minute sunt gata să ajungă la spectatorii din peste 40 de orașe din întreaga lume, în cadrul celei de-a 24 a ediții a festivalului Très Court, care are loc din 3 în 12 iunie 2022.
7 orașe din România găzduiesc festivalul anul aceasta: Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Arad, Baia Mare, Iași, Odorheiu Secuiesc și Râșnov.
Din Los Angeles la Santiago de Chile, din India în România, de la Paris și până în Noua Caledonie, publicul va vibra în ritmul scurt metrajelor care, anul acesta mai mult ca niciodată, vor revela talentul și pertinența unei noi generații de cineaști.
Doar esențialul
”Să spui o poveste în maximum patru minute – titlu și generic inclus – poate părea improbabil.
Și totuși: într-o epocă a vitezei, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice sunt în centrul reflecțiilor și discuțiilor, regizorii și regizoarele își exersează virtuozitatea prin acest format compact, care merge direct spre ceea ce e esențial.
Festivalul este o oportunitate pentru tinerii creatori de a fi difuzați pe marile ecrane în fața spectatorilor din lumea întreagă.
Este însă și ocazia pentru spectatori de a râde, de a plânge, de a se emoționa, de a-și pune întrebări sau chiar de a fi șocați de subiectele tratate cu forță, cu umor, cu curaj, sau cu poezie”, au spus organizatorii.
Acest eveniment mondial ajunge la peste 15 000 de spectatori de pe cele 5 continente.La finalul festivalului, vor fi decernate 9 premii, inclusiv un Premiul Internațional al Publicului, decis prin voturile spectatorilor.
Programul festivalului
Anul acesta, la Cluj-Napoca, veți putea descoperi:
10-12 iunie, în aer liber la Iulius Parc. Intrare liberă
Vineri, 10 iunie, 21:30 – 23:30
Competiția Internațională Partea 1 – Programul far al festivalului cu foarte scurt metraje foarte recente, venite din întreaga lume. 55 min
Selecția „Paroles de Femmes” – O selecție de perspective feminine și feminist din jurul lumii. 55 min
Sâmbătă, 11 iunie, 21:30 – 23:30
Competiția Internațională Partea a 2-a –Programul far al festivalului cu foarte scurt metraje foarte recente, venite din întreaga lume. 55 min
Selecția Să râdem (înainte de sfârșitul lumii) – Comedie, numai comedie, pentru ne face bine să râdem în timpurile pe care le trăim. 55 min
Duminică, 12 iunie, 21:30 – 23:30
Selecția documentară – Un tur al lumii fără a vă ridica de pe scaun. 55 min
Selecția Franceză care aduce în prim plan producții din Hexagon sau din țări francofone, cu referințe la actualitatea franceză. 55 min
sâmbătă 11 iunie, de la ora 11, Cinema Arta
Selecția Familială – o oră de scurt metraje pentru copii peste 6 ani și părințiilor. 55 min
Tarif întreg: 20 lei; Tarif redus: 10 lei pentru copii sub 14 ani
Eveniment organizat și coordonat la nivel național de Institutul Francez din România.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






