ACTUALITATE
Expoziție cu fotografii DOCUMENT. Vizita familiei regale la Cluj în 1930
Asociația Vechiul Cluj, ziarul Făclia și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România organizează la vernisajul expoziției fotodocumentare „Casa Regală, la pas prin orașul comoară”. Acesta va avea loc vineri, 3 iunie 2022, de la ora 14:00, la Galeriile Făclia, de pe strada Clinicilor nr. 33.
”Expoziția prezintă fotografii care nu au mai fost până acum accesibile publicului, realizate în octombrie 1930, în timpul vizitei la Cluj a Regelui Carol al II-lea. Acesta a fost însoțit de fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, fratele său, Principele Nicolae și de mama lor, Regina Mamă Maria.
Vizita a fost prilejuită de aniversarea unui deceniu de la înființarea Universității Regele Ferdinand I. Clișeele au fost digitalizate cu ajutorul Școlii de Fotografie Ciorchin. Fotografiile expuse au fost realizate cu sprijinul Daisler Print House”, au spus organizatorii.
La eveniment vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Tudor Sălăgean (Muzeul Etnografic al Transilvaniei), cercetător științific Ana-Maria Stan (Muzeul de istorie al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și fotograful Petru Dimoff (procesarea imaginilor).
Curator al expoziției este Cosmin Puriș.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






