Connect with us

ACTUALITATE

Expoziția LEGO de iarnă revine la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. La fel și ATELIERUL. Prețul biletului și orarul

Publicat


lego cluj

Tradiționala Expoziție de Iarna a Asociației Brickenburg, organizată în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, revine la Cluj-Napoca.

Evenimentul se adresează celor mari și mici și aduce în atenția publicului construcții originale realizate din elemente LEGO(R) de către membri ai Asociației Brickenburg, precum și modele oficiale impresionante prin dimensiuni sau vârstă.

Expoziția LEGO de iarnă revine la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. La fel și atelierul. Prețul biletului și orarul

Chiar dacă această iarnă nu a adus până acum zăpadă în oraș, dioramele imaginate de membrii Asociației Brickenburg vin să suplinească această lipsă, propunând vizitatorilor zone și activități hibernale reprezentând bucuriile specifice acestui anotimp.

Atelierul de construcție va fi și el deschis, publicul de orice vârstă având posibilitatea ca pe parcursul evenimentului să realizeze propriile lucrări din piese LEGO(R).

De asemenea, cei care doresc se vor putea implica în activitățile Toy Photo care vor avea loc pe parcursul evenimentului. Tematica expoziției este diversă, purtând vizitatorii prin diferite lumi imaginare realizate din celebrele cărămizi.

Prețul biletului de intrare este de 5 lei, iar expoziția va putea fi vizitată la sediul muzeului, pe str. Memorandumului nr. 21, în perioada 20 – 22 ianuarie.

Orarul de vizitare este vineri, sâmbătă, între orele 10.00 și 18.00, și duminică, între orele 10.00 și 17.00.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate