ADMINISTRAȚIE
EXCLUSIV VIDEO FOTO. Emil Boc, blocat pe Aeroportul Munchen din cauza zăpezii. Ratează ceremoniile de Ziua Națională de la Cluj
Zeci de clujeni sunt blocați, de joi seara, pe Aeroportul Munchen din Germania, care a fost închis din cauza unei ninsori abundente, printre pasageri numărându-se și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Acesta a ajuns joi seara pe aeroportul german venind de la Bruxelles, unde a participat la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, și urma să plece spre Cluj-Napoca la ora 22,10 cu o cursă Air Dolomiti, dar zborul a fost anulat.
Primarul Clujului a dormit, alături de mai mulți clujeni care urmau să ia aceeași cursă pe banchetele din aeroport, dar și de alte sute pasageri cărora le-au fost anulate zborurile.
Din această cauză, Emil Boc nu va participa la ceremoniile programate, vineri, la Cluj-Napoca de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Manifestări de 1 Decembrie
Primarul Clujului trebuia să participe la depunerea de coroane de flori în Piața Mihai Viteazul și la defilarea militară din Piața Avram, înaintea căreia trebuia să treacă în revistă garda de onoare și să țină un discurs.
De povestit nepoților
De asemenea, trebuia să țină un discurs și să participe la manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la inagurarea statuii lui Avram Iancu.
”E Ziua Națională a României, cele rele să se spele, cele bune să se adune. La mulți ani dragi români, la mulți ani dragi clujeni, oriunde vă aflați, să vă bucurați de această zi minunată.
Am petrecut o noapte în aeroport, e o experiență inedită, avem ce povesti la nepoți. Îmi pare rău că nu pot fi alături de clujeni, sper ca măcar în a doua parte a zilei să ajung”, a spus Boc.
Boc speră să plece cu o cursă Lufthansa la ora 11 și să ajungă la Cluj-Napoca pentru a participa măcar la aprinderea luminițelor de sărbători în tot orașul, ceremonia programată la ora 19 în Piața Unirii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Oltean Ciprian
decembrie 1, 2023 la 3:07 pm
Sa ramina acolo pe veci
BILL
decembrie 2, 2023 la 9:55 am
ASA PRIMAR………..NU SE CAZEAZA PENTRU 50 EURO LA HOTEL???? ACUM INTELEG CUM FACE ECONOMII……………