Connect with us

ACTUALITATE

EXCLUSIV. Noi acuzații din partea unui angajat MDPI Cluj: Oricine este pus în acest tip de situație ar rămâne cu câteva sechele

Publicat


Noi acuzații cu privire la condițiile de lucru din compania MDPI ies la iveală, în urma incidentului petrecut săptămâna trecută când o angajată a multinaționalei a făcut un infarct și a decedat la birourile companiei din București.

Noi acuzații de hărțuire și comportament abuziv vin din partea angajaților MDPI, în urma incidentului petrecut săptămâna trecută, când o angajată a companiei, în vârstă de 27 de ani, a făcut infarct și a murit la birou, în București.

Noi acuzații de abuz și hărțuire

Într-un mesaj trimis, sub protecția anonimatului, de o angajată MDPI Cluj-Napoca, este reclamat comportamentul abuziv al superiorilor, mediul de lucru toxic și controlul exagerat exercitat asupra angajaților în fiecare moment al zilei.

Toate acestea creează o stare de anxietate și depresie angajaților aflați sub presiune continuă, susține angajata.

Ce probleme sunt semnalate?

Redăm în continuare conținutul scrisorii trimise Cluj24 de o angajată a MDPI în Cluj-Napoca:

„Vă scriu acest mesaj în speranța de a trage un semnal de alarmă tuturor angajaților și superiorilor din cadrul companiilor. Cred că acesta este singurul mod de a putea ajunge la urechea conducerii MDPI și de a scoate la iveală o parte din abuzurile fizice și psihologice care au loc în această companie. Din păcate sesizările la ITM și la autoritățile din domeniu ar atrage asupra mea repercursiuni din partea firmei. Și mă bazez acum pe acest instrument social de a responsabiliza angajații din corporație. E foarte greu să vorbești public despre aceste lucruri din cauza temerii de repercursiunile asupra carierei tale, motiv pentru care vă scriu din anonimat.

„Puteam fi eu în situația ei”

Îmi pare extrem de rău de situația colegei mele de la București. Îi doresc liniște sufletească, iar părinților le urez «Condoleanțe!». Deși știu că nimic nu le mai poate aduce fiica înapoi. Nu este zi în care să nu mă gândesc că puteam fi eu în situația ei. Ceea ce mă motivează și mai mult să scot la iveală abuzurile care au loc în corporații.

Lucrez la MDPI Cluj de aproximativ 4 ani. (MDPI România a început activitatea acum aproximativ 5 ani.) În primii ani de după angajare am lucrat remote, iar în urmă cu 1 an am fost obligați să mergem să lucrăm de la birou. Ori de câte ori ne plângeam de această cerere ni se spunea că «suntem singurul office care lucrează remote», deși știam și de la alte office-uri (printre care și cel de la București) că ei continuă să lucreze într-un sistem hibrid (de exemplu: o săptămână de acasă, una de la birou). Ba chiar la un moment dat am primit faimosul e-mail de la patron în care ni se spunea că «fie ne întoarcem să lucrăm de la birou, fie ne dăm demisia».

„Mi se cerea să lucrez în timpul concediilor «ca să îmi mențin performanțele»”

Din păcate, în această companie suntem tratați ca un număr și de multe ori cei de la conducerea din China nici nu se sfiesc să ne spună asta în conversațiile face-to-face. Pentru ei fie performezi și aduci profituri companiei, fie e mai convenabil să pleci. În această firmă empatia se cere doar, nu se și oferă și suntem adesea priviți de sus de group-leaderii noștri atunci când ne luăm zile de concediu sau de sick leave (pentru că ei nu primesc bonus în acea perioadă). Nu o dată a încercat group leader-a/ul meu să mă convingă să îmi amân concediul sau mi se cerea să lucrez în timpul concediilor «ca să îmi mențin performanțele». Da, avem un algoritm intern de acțiune pentru acest tip de contexte și lipsa mea nu ar trebui să afecteze compania, dar group leader-a/ul nu ar mai primi bonusul.

Zilnic merg la birou cu multă anxietate deoarece știu că o să găsesc pe Teams mesaje de la superiorii din China și nu din cauză că sunt un angajat problematic sau pentru că nu performez bine. Ci le place să facă micromanagement constant tuturor angajaților. Te întreabă de mai multe ori pe zi despre aceleași manuscrise și probleme, deși pot verifica statusul lor în sistem. Primești liste peste liste de completat, apoi ești «shout out» în grupul de Teams dacă ai făcut o greșeală. Dacă te cerți cu vreun coleg chinez, ei te iau în ochi răi și te discriminează când vine vorba de a-ți da manuscrise.”

„Cred că mulți dintre colegii mei au fost evaluați greșit din erori umane”

Datorită crizei de publicații cauzată de pandemia de COVID, în ultima perioadă a anului 2023, numărul global de articole științifice era scăzut. Compania este privită cu ochi răi în domeniul său de activitate și mulți cercetători din Europa și America de Nord (știu din surse sigure, confirmate de participanții la conferințe) refuză să publice la această casă editorială. Dacă nu se publică articole, înseamnă că profitul companiei scade. Iar în contextul în care compania a deschis un nou sediu în China, aveau nevoie să taie din costuri. Astfel, în ultimul quarter (semestru – n.red.) al anului 2023 s-a introdus sistemul de quarterly assessment în care fiecare membru al companiei urma să fie evaluat în funcție de anumiți parametrii stabiliți «convenabil» de către conducerea din China. De pe o zi pe alta s-au trimis formulare de evaluare cu formule de calcul greșite, iar colegii din conducere care trebuiau să se ocupe de managerierea acestui proces erau incapabili să țină pasul cu problemele de calcul raportate de către group leaderi. Cred că mulți dintre colegii mei au fost evaluați greșit din erori umane deoarece update-urile la formulele de calcul se făceau cu greu și anevoios, iar group leader-ii erau presați să dea rezultatele formularelor cât de repede. S-au făcut grafice și calcule ca să vadă care colegi se abat de la specificațiile «rezonabile» ale colegilor din China. Iar apoi urmau să participe la o discuție cu HR, group leaderi și superiorii din China. În cadrul acestor discuții se punea presiune pe tine să demisionezi. Atât HR-ul din România, cât și superiorii din China se aliau ca să te «convingă» că așa ar fi mai bine. Uneori doar amenințările cu implicarea avocaților reușeau să oprească o parte din presiunea psihologică care era pusă asupra ta. Adesea credeam că aveau target de câți oameni trebuiau concediați până la finalul anului.

„Mulți colegi părăseau meeting room-ul cu lacrimi în ochi”

Mulți colegi părăseau meeting room-ul cu lacrimi în ochi, un sentiment de profundă dezamăgire și o foaie pe care scria «Demisie de comun acord». Colegii mai tupeiști care voiau să continue să lucreze la MDPI și știau că au legea de partea lor erau puși într-o perioadă de observație în care primeau mai mult de lucru, dar erau presați constant de superiorii din China și HR-ul din Cluj să își dea demisia. Acela a fost momentul în care am realizat că departamentul de HR nu e angajat ca să ne ajute să gestionăm problemele angajaților, ci ca să protejeze interesele companiei – în această situație – îmbunătățirea bugetului.

Din păcate profitul companiei continua să scadă, moment în care patronul (un domn la vreo 70 de ani care face decizii radicale în companie fără să se consulte cu nimeni și fără să țină cont de sfaturile colegilor) a decis că e nevoie să avem mai mulți angajați în companie, așa că a oprit valul de concedieri în masă și a început reversul procesului – angajări în masă.

„Stresul mintal și abuzul psihologic e departe de a se termina”

Deși acum firma angajează persoane noi, conducerea locală a decis să păstreze sistemul de quarterly assessment și să continue să pună oamenii în perioade de observație. Dar stresul mintal și abuzul psihologic e departe de a se termina. Acum nu te mai presează să îți dai demisia, ci doar «te fierb la fierb la foc mic» până îți iei inima în dinți și îți găsești alt loc de muncă.

Una dintre tacticile noi de targetare a angajaților este de a întocmi rapoarte «secrete» pentru anumite persoane. Mulți colegi s-au trezit cu pdf-uri trimise din partea Chinei cu rapoarte despre cu greșelile din ultimele 3-6 luni. Aici nu ne referim la notarea greșelilor majore, ci a fiecărei probleme: ai uitat să dai reminder la timp, ai uitat să completezi un tabel din cele 3 sau 4 pe care trebuie să le completezi zilnic, ai avut probleme la manuscrise, deși acestea nu erau cauzate de către tine, ci de un cumul de factori. Iar apoi urmează să ai un meeting cu superiorii din China în care tu trebuie să le explici de ce ai făcut acele greșeli acum 6 luni la niște manuscrise despre care nici nu îți mai aduci aminte dacă au fost ale tale. China te target-ează ca fiind low performer, iar apoi te discriminează prin munca pe care ți-o oferă (îți dă manuscrise de proastă calitate care cel mai probabil vor fi respinse, deci nu vei primi puncte de performanță pentru ele, la aceste manuscrise este destul de greu să cauți revieweri, deci vei pierde mai mult timp pentru această acțiune și te scoate des din listele de a primi manuscrise care ți-ar putea îmbunătăți situația), te ia la puricat zilnic și îți critică greșelile, te pune să pregătești rapoarte zilnice sau săptămânale despre munca ta și să motivezi amănunțit de ce nu poți rezolva anumite probleme care de multe ori nu țin de tine.

„Oricine ar rămâne cu câteva sechele, dacă nu chiar trauma”

Colega mea care a decedat cred că era într-una din aceste perioade de observație. Sinceră să fiu, cred că oricine care este pus în acest tip de situație și cu o asemenea presiune asupra ta ar rămâne cu câteva sechele, dacă nu chiar traume. Și nu e de mirare de ce mulți dintre noi suferim de anxietate, depresie sau probleme de sănătate. Group leaderii continuă să ne asigure că nu vom fi presați să ne dăm demisia, dar având în vedere evenimentele anterioare, mă simt foarte pesimistă legat de aceste promisiuni.

MDPI-ul nu a fost capabil să ne asigure condiții de muncă mai puțin stresante până acum, e clar că nici angajații lor de la conducere nu gestionează prea bine problemele. Deoarece la un moment dat a venit un reprezentant al MDPI-ului să aibă o discuție cu noi. Acesta nu a apucat să expună toate punctele de vedere ale companiei și a fost bombardat cu o serie de întrebări din partea angajaților. Nu cred că era pregătit să se lovească de atât de multă frustrare, așa că reprezentantul a închis brusc laptopul și s-a refugiat într-o sală de meeting refuzând să mai răspundă oricărei alte întrebări.

Monitorizare „la sânge”

În orice zi și la orice oră te poți trezi că a venit un coleg din China de pe secțiunea ta în vizită fără ca măcar biroul sau secțiunea să te anunțe dinainte. Doar vezi cum într-o dimineață se așează lângă tine un coleg pe care îl cunoști doar după nume și pentru prima dată în câțiva ani ai ocazia să asociezi numele online cu o față. Urmând ca apoi să fii anunțat dacă acest coleg va sta 2 săptămâni (cazuri fericite) sau 6 luni. Poți avea norocul să dai și de oameni înțelegători sau de treabă, dar este destul de rar. În toată perioada petrecută la Cluj, aceștia se uită insistent la ecranele colegilor, lucrează peste 10h/zi și se ridică de pe scaun doar la prânz sau când au vreun meeting, ei nu cred în existența pauzei de mers la toaletă în afara pauzei de prânz. Adesea se ascund când stau pe social media sau vorbesc cu rudele prin mesaje. Dar nu sunt deloc reticenți să te pozeze în timpul programului de lucru când: vorbești cu colegii, stai la masa ridicată, stai pe beanbag-ul companiei (dacă cei de la companie nu voiau să stăm pe beanbag, de ce le-au mai cumpărat?!), că ai Youtube-ul pornit pe ecranul secundar (deși se vede clar că lucrezi pentru companie pe ecranul principal) sau să noteze câte pauze de țigară ai. Iar toate acestea urmează să fie comunicate colegilor și superiorilor din China în rapoarte interne care nu sunt făcute publice colegilor români. (…)

„80% din angajați sunt acum predispuși la probleme cu coloanal”

Din păcate, cele mai mari «cadouri» provin de la colegii cu roluri de conducere care vin în România să impună ideile și dorințele Chinei. (…) Pe perioada organizării noului sediu al biroului acest domn a refuzat să cumpere mese care puteau să se ridice (care ne-ar face viața la birou mai sănătoasă) din cauză că «voi nu știți ce e aia muncă în condiții neprielnice, nu ați trecut prin ce am trecut eu». Astfel, 80% din angajați sunt acum predispuși la probleme cu coloana pe toată perioada lor de muncă la MDPI din cauză că un bărbat care a stat în România mai puțin de un an nu a vrut să pună o semnătură pe câteva acte și să cumpere cu ajutorul din bugetului companiei (care slavă Domnului este unul destul de mare) niște mese ergonomice adaptate muncii de corporație a anului 2024. (…)

Dar cel mai interesant dintre toți este un membru actual conducerea MDPI Cluj care a venit la Cluj cu scopul clar de a impune noua politică de quarterly assessment. Fiecare meeting cu acest individ este un adevărat război purtat împotriva morilor de vânt. Întreaga companie știe faptul că este foarte greu de convins să asculte sau să urmeze părerea europenilor. Își obligă colegii veniți din China să participe la întâlniri de gătit împreună sau să mănânce în localul lui preferat, iar majoritatea chinezilor se plâng de aceste interacțiuni. (…)

„După un an de muncă de la birou, mulți colegi și-au dat deja demisia”

Fiecare persoană care ajunge în poziții de conducere (atât român, cât și chinez) la MDPI ține să își impună propria agendă. Din păcate, după un an de muncă de la birou, mulți colegi și-au dat deja demisia pentru că nu mai suportau frustrarea. Iar dintre cei rămași, mulți sunt extrem de obosiți și frustrați că sunt nevoiți să vină la birou pentru o muncă pe care o poți face de acasă. Din păcate cei din China ne-au doborât, mulți din cei care am rămas suntem sătui de a ne mai răci gura de pomană împotriva deciziilor care se iau în favoarea companiei. Mulți ne căutăm deja joburi și participăm la interviuri de angajare. Sper ca cei de la conducere să facă o schimbare majoră pentru generația de noi angajați care va urma, dar nu pot decât să am o viziune pesimistă asupra viitorului acestui loc de muncă.

Mulțumesc pentru atenție! Sper ca acest mesaj sa ajunga la cat mai multi oameni si sa convinga cat mai multi angajati sa raporteze abuzurile ca aceste intamplari sa nu se mai repete.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Firma turcă Gulermak caută sute de angajați români pentru metroul din Cluj. ”Salariile sunt bune”

Publicat

De

gulermak

Firma turcă Gulermak, antreprenorul general al metroului din Cluj, angajează sute de români pentru proiect în cadrul Târgului de Cariere care a început, joi, la BT Arena din Cluj-Napoca.

Alexandra Papiu, specialist Resurse Umane la Gulermak România, a declarat că au început recrutările de personal deoarece va începe faza de execuție a metroului, inclusiv cea de săpături.

”Printre posturile căutate, se numără ingineri de toate felurile, de la cei de instalații, până la ingineri civili, arhitecți, designeri, dar și muncitori, sudori, operatori utilaje.

Pentru început avem zeci de posturi disponibile, dar vom crește progresiv la sute de oameni.

Cei pe care îi recrutăm acum pot începe activitatea imediat, în funcție de nevoile fiecărei echipe, salariile oferite fiind bune, iar faptul că lucrează la metroul de Cluj dă bine în CV-ul fiecărui angajat”, a spus Papiu.

Victor, un clujean pensionar, care a lucrat 20 de ani în domeniul energetic, și-a depus CV-ul la Gulermak și crede că dacă va fi angajat, va fi un bun pas pentru el la sfârșitul carierei.

30 de firme au oferte la Târgul de Cariere

La Târgul de Cariere de la BT Arena participă 30 de companii din diverse domenii de activitate, precum inginerie, producție, IT, retail, marketing, automotive, care oferă peste 2500 de locuri de muncă pentru oameni cu experiență, dar și pentru angajați aflați la începutul carierei.

”Avem și companii din Danemarca și Germania care caută angajați pentru muncă în străinătate”, a spus Maria Petruța, PR Manager la Târgul de Cariere.

Pe lângă companii, la târg sunt prezente și instituții, cum sunt Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și USAMV care caută tineri pentru școlarizare.

Citește mai departe

EVENIMENT

Fostul șef al IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, trimis în judecată alături de alți patru polițiști. E acuzat de abuz în serviciu

Publicat

De

Mihai Rus, fost șef al IPJ Cluj

Mihai Rus, chestor de poliție și fost șef al Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, anunță DNA.

Alături de el au fost trimiși în judecată încă 4 polițiști clujeni.

Fostul șef al IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, trimis în judecată alături de alți patru polițiști. E acuzat de abuz în serviciu

Mihai Rus va fi judecat, în stare de libertate, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și fals în declarații.

Joi, 21 noiembrie, DNA l-a trims în judecată și pe Ciprian Neag, comisar șef de poliție și adjunct al șefului Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării.

În același caz, procuorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe:

  • Aurelian Mircea Rotar, comisar șef de poliție și șef al Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la fals în declarații și omisiunea sesizării.
  • Ioan Raul Pașca, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj – Serviciul Rutier, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
  • Cătălin Claudiu Mureșan, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj – Serviciul Rutier, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Au încerat să-l ”scape” pe Mihai Rus, care a fost prins de radar depășind viteza legală

Potrivit procurorilor DNA, la data de 29 aprilie 2024, Mihai Rus ar fi fost oprit în Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte și inculpații Mureşan Cătălin-Claudiu și Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins de aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 kilometri pe oră pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 de kilometri pe oră.

”În acest context, inculpatul Rus Mihai împreună cu ceilalți polițiști cercetați în prezenta cauză ar fi stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.

Concret, în urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca inculpatul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024 beneficiind și de ajutorul inculpatului Rotar Mircea Aurelian), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție”, au arătat procurorii anticorupție.

Citește și: VIDEO. CUTREMUR în Poliția Cluj. Șeful IPJ Cluj, Mihai Rus, și 3 polițiști de la Rutieră, REȚINUȚI de DNA pentru 24 de ore

Mai mult, Mihai Rus nu a dispus cercetarea disciplinară a agentului de poliție Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus.

Totodată, arată procuroeii DNA, în data de 29 aprilie 2024, inculpatul Neag Ciprian în calitate de adjunct al şefului IPJ Cluj și responsabil cu coordonarea activității Poliției Municipiului Cluj-Napoca, după ce ar fi luat la cunoștință despre faptele săvârșite de inculpații menționați anterior ar fi omis să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la faptele prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Dorel Tamaș, fostul proprietar al Hotelului Continental din Cluj-Napoca, urmărit internațional 13 ani, a SCĂPAT de închisoare

Publicat

dorel tamas

Milionarul ardelean Dorel Tamaș, în vârstă de 55 de ani, fost proprietar al Hotelului Continental din Cluj-Napoca și urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Acesta ar fi locuit în Dubai în toată această perioadă.

Tamaș a depus recent la Curtea de Apel Târgu Mureș o „contestație la executare”, prin care solicită instanței de judecată să constate ca prescrisă executarea pedepsei de 4 ani de închisoare în regim de detenție, la care a fost condamnat în 2015, scrie Libertatea.

Dorel Tamaș, fostul proprietar al Hotelului Continental din Cluj-Napoca, urmărit internațional 13 ani, a SCĂPAT de închisoare

Conform Codului Penal, termenul de prescriere a executării pedepselor este de 5 ani, plus durata condamnării, dar nu mai mult de 15 ani. Tamaș a fost condamnat definitiv în 29 octombrie 2015, iar executarea s-a prescris la sfârșitul lunii octombrie 2024, scrie Libertatea.

La începutul anilor 2000, Tamaș a intrat în topul celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la circa 10 milioane de dolari. Dorel Tamaș a fost înainte de 1989 sportiv de performanţă, obţinând titlul de campion naţional la judo. Acest lucru i-a permis să plece şi la competiţii din străinătate, reuşind să strângă încă de pe atunci bani, aducând în țară mărfuri de contrabandă.

„Dosarul a fost instrumentat de DNA”

Prima lui investiţie importantă a fost fabrica de încălţăminte Ardeleana. La vremea respectivă, la mijlocul anilor ‘90, societatea din Alba Iulia era principalul competitor al firmei Clujana pe piaţa de încălţăminte din România. Ulterior a intrat şi în afaceri cu mezeluri. Toate societăţile acestuia au ajuns, în final, în faliment cu datorii uriașe. În 2011 a fost arestat preventiv în lipsă pentru înşelăciune, mandatul nefiind pus niciodată în executare.

Dosarul a fost instrumentat de DNA şi, bănuind decizia justiţiei, a fugit din ţară. Peste 4 ani avea să fie condamnat definitiv la închisoare în regim de detenţie. Se bănuiește că s-ar fi ascuns, în toată această perioadă, în Dubai.

Prin intermediul firmei Ardeleana, Dorel Tamaș a cumpărat Hotelul Continental din Cluj-Napoca. Mandatul de arest şi condamnarea din 2015 au avut legătură cu vânzarea frauduloasă a acestui hotel. Omul de afaceri a fost acuzat de procurorii DNA că a vândut clădirea provocând un prejudiciu de două milioane de euro unei societăţi comerciale.

hotel continental

„În cursul anilor 2001 şi 2003, a fost solicitată retrocedarea imobilului”

În 14 mai 2008, între Tamaş, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA, şi o societate comercială din Cluj-Napoca a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la vânzarea clădirii. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 10 milioane de euro, din care a fost achitată suma de două milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând să fie plătită la finalizarea vânzării.

Tamaş le-a ascuns însă viitorilor proprietari faptul că, în cursul anilor 2001 şi 2003, a fost solicitată retrocedarea imobilului de către Colegiul Reformat Debrecen şi, separat, de către Eparhia Reformată din Ardeal.

Viitorii cumpărători nu știau nici că proprietarul imobilului, SC Ardeleana SA, îşi asumase obligaţia de a închiria locuri de parcare de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, obligaţie care ar fi revenit cumpărătorilor după perfectarea vânzării.

„Tamaș a refuzat să restituie avansul încasat”

După încasarea avansului de două milioane de euro, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestei sume, Tamaş şi-a însuşit suma totală de 702.750 de lei sub pretextul că plăteşte salariile a doi angajaţi şi a achitat un credit de 1.488.406 euro.

Ulterior, afacerea nu a mai putut fi perfectată, iar Tamaș a refuzat să restituie avansul încasat. Clădirea a rămas însă în proprietatea societății Ardeleana SA Alba Iulia. Hotelul avea atunci trei stele şi dispunea de 45 de camere. Fără investiții, a ajuns într-un stadiu avansat de degradare.

Clădirea a fost vândută de lichidatorul firmei din Alba Iulia, în 2013, către societatea Napocamin Cluj-Napoca, deținută de omul de afaceri clujean Ioan Bene. Lucrurile nu au mai avansat, firma acestuia fiind aproape de faliment.

Foto: Alba24.ro

 

Citește mai departe

EVENIMENT

AVERTIZARE de vreme rea la Cluj. Vânt puternic și precipitații. Ninsoare și viscol la munte

Publicat

De

Zăpadă și viscol la Cluj

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea pentru toată țara, inclusiv județul Cluj. În zona montană va ninge viscolit.

Pentru județul Cluj, ANM a emis două avertizări, între care un cod portocaliu pentru zona montană înaltă.

AVERTIZARE de vreme rea la Cluj. Zăpadă de peste 30 de centimetri în zona montană înaltă

Meteorolgii au emis o avertizare cod portocaliu pentru zona de munte a județului Cluj, valabil până vineri, 22 noiembrie, ora 20.00.

În zona înaltă vântul va sufla tare, cu rafale de 80 – 120 de kilometri pe oră. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent, local de peste 30 de centimetri, va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită.

Atenție! Depuneri de polei

Intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei se vor semnala în tot județul Cluj începând de joi, 21 noiembrie, ora 23.00 și până vineri, 22 noiembrie, la ora 20.00.

Astfel, potrivit meteorologilor, vântul va bate cu viteze de 50-70 de kilometri pe oră. În tot județul vor fi precipitații mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.

Foto: Arhivă

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax