Connect with us

CULTURA

EXCLUSIV. Mamă și fetiță în culori și magie la Cluj. Cum dragostea dă viață celor mai spectaculoase costume handmade la Untold

Publicat


untold

La Untold, festivalul unde muzica și culorile se împletesc în cele mai spectaculoase povești, clujeanca Dana Monica Irini aduce un plus de magie cu costumele sale handmade.

Inspirația vine din dragoste: povestea unei mame și a fiicei sale

Inspirată de fetița ei de 7 ani, Dana transformă fiecare ținută într-un manifest al creativității, curajului și dragostei care îi leagă.

Povestea lor este despre legătura magică dintre mamă și fiică, despre pasiune, originalitate și curajul de a ieși din tipare.

„Pasiunea mea de a crea costume a venit de la fetița mea”m mărturisește Dana pentru Cluj24.

„Ea are 7 ani și, încă de la 4 ani, vine cu mine la Untold și tot timpul îmi spune: ‘Mami, pot să-mi pun rochița aceasta?’ La început mergeam împreună în același stil și ne îmbrăcam la fel pe stradă. Dacă ea își ia roz, eu îmi iau roz, încercăm să fim pe aceleași culori, doar de dragul ei.”

Anul trecut, dragostea pentru roz a fost atât de mare încât Dana a cumpărat o rochiță pentru copii de 12 ani pe care a modificat-o special ca să fie asortată cu fetița sa.

„Eram amândouă în roz, iar ea era înnebunită după gașca Zurli. Le-am făcut costume la fel, iar eu am ales să port costumul specific, doar de dragul ei”, adaugă tânăra.

Costume inspirate din povești și proiecte școlare

Creativitatea Danei nu se oprește aici. Când fiica ei a avut un proiect școlar despre zâne și spiriduși, mama a transformat tema într-un costum de poveste.

„Ținuta de spiriduș are ceva caricaturesc. Ca să găsesc urechile, am mers într-o zonă specială pentru costume de Halloween, dar le-am ridicat la nivel de artă, cu machiajul. Urechile le-am dat cu fond de ten și fixativ — un sacrificiu, dar merită”, precizează creatoarea.

O mireasă inedită la festival

Pentru ziua dedicată costumului de mireasă la festival, Dana și-a dorit să iasă în evidență cu o alegere inedită: „Poate au mai fost mirese la Untold, dar una să se îmbrace în mireasă la festival cred că nu. Am vrut ceva unic, ceva ce să nu aibă alții.”

Pregătirea ținutelor este un proces intens, în care nopțile pierdute nu o opresc: „Cu o săptămână sau două înainte mă gândesc ce aș putea să port. Le cumpăr, dar outfit-ul îl organizez în dimineața evenimentului. Chiar dacă mă culc la 3 sau 4 dimineața, mă trezesc la 8 ca până la 16 să termin costumul și să o pregătesc pe fetiță”.

Deși nu știe să coasă profesionist, Dana încearcă mereu: „Ieri, când m-am coborât din taxi în spiriduș, mama a început să râdă — acel râs a compensat tot efortul”.

Povestea ei este și despre improvizație și sprijin.

„Locuiesc în cartierul Dâmbul Rotund, iar magazine cu ață și ace nu sunt pe aproape. Prima dată când am făcut coronița de flori, am vrut să pun un voal, dar acul s-a rupt. Am sunat-o pe mama și a venit cu taxi-ul să-mi aducă tot ce aveam nevoie”, a adăugat Dana.

În privința culorilor și ținutelor, clujeanca nu le planifică rigid: „Pentru 4 zile de festival am 4 ținute, plus două de rezervă. Nu le organizez pe zile, mă îmbrac în funcție de starea pe care o am. Ieri am vrut să port ținuta de mireasă, dar nu am avut acea stare.”

Brățara Untold, cel mai important accesoriu

Un detaliu care îi dă încredere și o face să se simtă mândră este brățara Untold, simbolul festivalului. „Brățara de la Untold este emblema. Eu aș vrea să mă îmbrac colorat și nebunesc în fiecare zi, dar nu am încrederea necesară. Dar când am brățara pe mână, pot să mă îmbrac cum vreau”, a explicat Dana.

Momentul cel mai memorabil din festival rămâne cel în care a fost văzută cu o cioară pe umăr: „De la intrare mi-a luat o oră să ajung pe Cluj Arena pentru că lumea oprea să-și facă poze cu mine”.

Pentru Dana, hainele handmade sunt o formă autentică de exprimare.

„Sfatul meu pentru cei care vor să poarte haine făcute de mână este să pună pe ei ceea ce simt și vor să transmită. Nu merge să cumperi haine pe care le poate lua oricine. Fii original, fii tu însuți”, a conchis tânăra.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cosmina

    august 9, 2025 la 2:28 pm

    Cea mai tare ! Bravooo ! 🤗❤️❤️❤️

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate