Connect with us

EDUCATIE

EXCLUSIV Fata de 10 a Clujului. A avut media 10 pe linie în clasele I-XII, șefă de promoție la liceu. Acum dă examen la Medicină

Publicat


liceu

Florina Arieșan este absolventă a Liceului Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca,  promoția 2025, specializarea Mate-Info, fiind una dintre șefele de promoție. Ce o face, însă, o elevă eminentă și de excepție? Faptul că, de când a început să meargă la școală, din clasa a I-a și până într-a XII-a, tânăra, care locuiește în Gilău, a terminat tot cu media 10. Asta înseamnă 12 ani de școală terminați cu media 10.

Recent a susținut și examenul de Bacalaureat unde a obținut media 9,81 și a făcut contestație, sperând să obțină 10 la materia sa preferată – biologia, la care a excelat, și unde a fost notată cu 9,95.

Florina poate fi considerată un model de către tânăra generație pentru că a demonstrat că, prin perseverență, seriozitate și dragoste de carte, oricine își poate îndeplini visurile.

Învățare naturală

Fata a fost prima generație de elevi care a urmat clasa zero, clasa pregătitoare, la Colegiul Național Pedagogic ”Gheorghe Lazăr”, iar cei patru ani de școală primară, dintr-a-ntâia până într-a patra a terminat cu FB, echivalentul mediei 10.

”Din clasa V-a până în VII-a am fost o elevă de 10, dar nu a fost ceva natural. Făceam naveta din Gilău, mă trezeam la ora 6 să ajung pe 8 la școală în Cluj-Napoca, pe strada Alexandu Vaida-Voevod, în capătul celălalt al orașului. Plecam de la școală, ajungeam acasă după 17, mă apucam de teme, nu era tocmai activitatea mea preferată, dar trebuia să învăț.

În clasele a VII-a și a VIII-a, însă, a început să fie, totul natural, știam cum să învăț, eram mai încrezătoare și am obținut tot media 10. La Evaluarea Națională, la fel, am luat tot 10, și la Română și la Matematică, iar în clasa a IX-a am intrat la Liceul Teoretic <<Avram Iancu>>”, a povestit tânăra pentru Cluj24.

Profesorul potrivit și materia potrivită

În clasa a VIII-a nu avea o opțiunea clară ce carieră să urmeze. Voia să devină învățătoare, pentru că învăța la Liceul Pedagogic, apoi și-a dorit să urmeze Liceul Militar la Alba Iulia.

Dar, până la urmă, a ales Mate Info la Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, pentru că îi plăcea și matematica. În clasa a IX-a a dat de o profesoară de biologie care i-a schimbat destinul și a determinat-o să se concentreze pe această materie pe care a ajuns să o îndrăgească.

”Când găsești profesorul potrivit și materia potrivită e bine să te ții de ea.  Când aveam o pauză de o săptămână, sau când am plecat 10 zile în vacanță, abia așteptam să nă întorc acasă să învăț biologie, să recapitulez ceva”, a mai spus Florina.

Olimpică la biologie

Fiind o elevă oarecare, nu prea a fost remarcată de profesori în primul semestru din clasa a IX-a decât după ce a participat la Olimpiada Județeană de Biologie, unde a primit premiul I și dreptul de a participa la Olimpiada Națională de Biologie, unde a obținut mențiune. De asemenea, a fost cooptată în lotul național de biologie.

”Cum a venit media 10 la absolvirea liceului și obținerea titlului de șefă de promoție, alături de alte două colege? Pur și simplu am muncit, am fost susținute și de profesori, pentru că nu e așa de ușor tot timpul să iei 10. Dar, cumva, vine și natural, nu ne este dificil, știm să învățăm, știm cum să învățăm, ne place să învățăm, e ceea ce vrem noi să facem până la urmă.

Cu unii profesori am fost în liceu ca într-o relație aproape de părinte- copil.

Chiar sunt foarte apropiată de anumiți profesori și știu că pot să contez oricând pe dumnealor și ei pe mine, mă sună să mă întrebe dacă am nevoie de ceva”, a subliniat tânăra.

Secretul performanței

Dar care este secretul acestei performanțe de a avea media 10 pe linie în cei 12 ani de școală?

”Trebuie să-ți placă să înveți, acesta este adevărul. Pentru că să stai la birou și să înveți, poate fi un chin. Dar pentru mine, nu știu, uneori, era o evadare din probleme. Știu că, uneori, eram supărată și am zis, <<hai să fac ceva la mate, că sigur îmi trece>>.

Și pentru mine chiar a fost o plăcere și a fost natural, nu a fost chinuitor, nu m-a împis nimeni de la spate să învăț bine, a fost doar alegerea mea. Normal că se poate învăța și din clasă foarte ușor, de la profesori, dar dacă nu-ți place, nu ai cum să obții rezultatele care ți le dorești.

O altă variantă este să te împingă cineva de la spate, părinții să fie tot timpul cu gura pe tine, dar nici așa nu cred că poți să obții rezultatele acelea”, crede Florina.

Relaxare, duminică seara

Programul său de învățare nu a fost unul deloc ușor, dar i-a adus și satisfacții, astfel că a reușit, la fiecare sfârșit de an școlar să își facă mândră familia – mama, tatăl și fratele mai mic, cu premiul 1 obținut și media 10.

”Ajungeam în jur de 15-16 acasă de la școală. În clasele a IX –a și a X-a învățam undeva până ora 20, iar la 21 eram în pat, să mă odihnesc.

Erau momente și momente, în perioada olimpiadei de biologie, de exemplu, nu făceam cursuri la școală, mă pregăteam de dimineață ca să învăț.

Perioada de relaxare, timp pentru mine, se întâmpla,. în principal, duminica seara. Câteodată, vinerea, după școală, mai ieșeam și cu colegii, dar nu în perioada oplimpiadei, când cred că mi-am pierdut mulți prieteni, pentru că eram fixată doar pe asta și n-aveam timp să ies. Olimpiada a fost un sacrificiu din punct de vedere social…”, a mai arătat tânăra.

Se pregătește de examen la Medicină

După ce a scăpat de perioada de liceu și de Bacalaureat, Florina se pregătește acum intens la biologie și chimie să dea examen la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, la Medicină Generală, dorind să devină doctoriță.

”De ce medicină? Pentru că știu că medicina înseamnă a învăța. Și eu ce știu cel mai bine este să învăț. Este și un mod de a ajuta oamenii, iar medicina îmi permite acest lucru. În plus, sunt pasionată de biologie, pun suflet în ceea ce fac. Să învăț e singurul lucru pe care știu că pot să îl fac bine, simt că e drumul meu și ăsta vreau să fie.

Mi-au spus mai mulți că dacă optez pentru Medicină toată viața va trebui să învăț. Și care e problema, care e partea rea? Pentru că asta vreau să fac. Pentru unii nu e ușor, dar pentru mine e”, a mai spus Florina Arieșan.

După ce va absolvi UMFIH, aceasta își dorește să urmeze Rezidențiatul în Franța.

”Descoperi ce-ți dorești în viitor, drumul de urmat și pasiunile”

Tânăra are și un sfat pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care vor intra în liceu, pentru a avea rezultate cât mai bune și a-și urma visele: ”Să nu neglijeze școala, chiar dacă, în liceu îi așteaptă distracția, noi prieteni. Pentru că atâtea lucruri se modifică în învățământ, încât nu știi niciodată când ai nevoie de media celor patru ani. Dacă vrei să dai admitere undeva unde contează media celor patru ani de liceu te trage în jos, dacă n-ai fost prezent la ore sau nu ai prea învățat.

Totuși, dacă pentru unii învățatul e o corvoadă, să nu exagereze.

Totodată, cel mai important lucru în liceu e să descoperi ceea ce îți place. Și cred că, indiferent câtă muncă depui, cel mai important este colectivul, colegii de clasă.

Dacă e un colectiv bun, indiferent că ai fost de media 7 în clasa IX-a sau a X-a, la Bacalaureat vei fi de 9 pentru că vei fi stimulat, ajutat, fiind important să fii de la început într-un colectiv bun. Sfatul meu este să aibă în vedere școala, viața socială și viitorul, care sunt cheia, care, cumva, marchează perioada de liceu.

Pentru că în liceu se mai pun niște baze legate de cum înveți, cum te autodisciplinezi și e momentul în care, cu adevărat, te descoperi, descoperi ce-ți dorești în viitor, descoperi drumul de urmat și pasiunile”.

Discurs ca șefă de promoție

Florina a ținut un discurs ca șefă de promoție în care a spus că liceul nu a fost doar 4 ani, ci a fost o oportunitate de a începe o viață.

”Știu sigur că între acești pereți am lăsat biologia să îmi cuprindă sufletul și mintea. Nu am putut să fac un discurs cu cuvinte poetice sau neutre, dar am reușit să concretizez ceva din suflet pentru voi, iar sufletul meu are 2 atrii si 2 ventricule.

Azi biologia va fi o metaforă pentru liceu.

În biologie, există trei mari funcții: nutriție, relație și reproducere.

Prin nutriție, vreau să vă gândiți la toată informația pe care ați reușit să o digerați sau nu în liceu. Multitudinea de formule matematice, de algoritmi sau eseuri care v-au lăsat de multe ori un gust amar, dar care v-au  satisfăcut și foamea de cunoaștere.

Prin relație, gândiți-vă la oamenii cu care v ați înconjurat și la amintirile pe care le-ați stocat peste tot în creierașul vostru. Așa ați resimțit și emoțiile care v-au împovărat adolescența, dar care v-au ajutat să simțiți că trăiți.

Prin reproducere, vreau să vă gândiți la voi, la elevii de 14-15 ani care au intrat în clasa a 9a și la tinerii adulți care părăsesc acum liceul, ca niște noi indivizi. Suntem tot noi, dar suntem mai buni, mai inteligenți și mai pregătiți de viață ca până acum”, a spus absolventa de 10, care a mulțumit profesorilor și familiei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate