EVENIMENT
EXCLUSIV. Dansuri tradiționale românești pe muzica lui Armin van Buuren, la Untold. ”Dor Transilvan”, pe scena principală
Ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” al Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca va oferi, duminică, un nou moment artistic inedit pe scena principală a festivalului Untold.
Directorul artistic al ”Dor Transilvan”, Tiberiu Groza, a declarat pentru Cluj24 că va fi prezentat un program omagial dedicat lui Horea, de la a cărui tragere pe roată se împlinesc în acest an 240 de ani.
”Programul va conține trei momente coregrafice de dansuri, dintre care 2 tradiționale din repertoriul ansamblului, suite de jocuri din Bihor și Boju, iar unul, va fi inedit, coregrafia fiind realizată pe muzica electronică a lui Armin van Buuren.
De asemenea, alături de membrii ansamblului, pe scenă va urca și artista Paula Hriscu, care va interpreta piesa <<Românie, mândru plai>> și încă una de joc, care sunt foarte apreciate, având peste 6 milioane de vizualizări.
Imnul României pe scena Untold
Încercăm să începem programul nostru cu Imnul Național al României, un scurt colaj video de la Campionatul Mondial de Fotbal din Germania, cu zecile de mii de suporteri români din tribune, zidul galben, care cântau <<Deșteaptă-te, române!>>.
În cadrul acestui colaj vom insera și fotografii cu ansamblul nostru, pentru că și noi reprezentăm România peste hotare”, a spus Groza.
Potrivit acestuia, ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” va mai avea un moment coregrafic, un dans popular la concertul pe care îl va susține tot duminică la Untold și Irina Rimes.
Dansatorii populari pot fi urmăriți, conform programului, duminică seara, în jurul orei 18,25.
Înființat în urmă cu 31 de ani
Ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” al Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a fost înființat în urmă cu 31 de ani și a participat până acum la peste 110 festivaluri internaționale de folclor.
Anul trecut, la Untold, membrii ansamblului au oferit publicului un program cultural-artistic care a marcat 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, iar pe scenă a urcat, ca invitat special, rapsodul Nicolae Furdui Iancu.
Festivalul Untold de la Cluj-Napoca are loc în perioada 7 -10 august.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






