EVENIMENT
EXCLUSIV Cel mai mic pacient infectat cu Coronavirus! Medicii clujeni au intrat în alertă maximă

Un copil de nouă luni a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului de Pediatrie din Cluj Napoca, cu simptome de coronavirus.
După ce a fost testat, la scurt timp după ce a fost prezentat la cortul de triaj, rezultatul a confirmat faptul că micuțul este infectat cu noul noronavirus. Surse din cadrul Direcției de Sănătate Publică Cluj au declarat pentru Cluj24.ro, că a fost demarată o anchetă epidemiologică, primii care care vor fi testați fiind părinții copilului. ”Copilul are o stare relativ bună și este monitorizat. Tușeșete și are un început de afectare a funcției respiratorii. Primește tratamentul de specialitate. Părinții vor fi testați iar mai apoi bunicii și toate rudele apropiate”, a precizat oficialul DSP Cluj.
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a confirmat cazul. ”Copilul a fost adus de o ambulanță la Pediatrie ieri, cu simptome (tuse, febră), confirmat Covid19 azi. Se face anchetă, s-au recoltat probe de la mamă”, a spus prefectul.
Mihai ȘOICA
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Elevii și studenții clujeni din familii cu venituri reduse primesc ”ajutor pentru calculator”. Care sunt condițiile

Programul Euro200, care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru achiziția de calculatoare, se derulează și în 2025, anunță reprezentanții Ministerului Educației.
Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro.
Elevii și studenții clujeni beneficiază și în acest an de ajutor pentru achiziția de calculatoare
Beneficiari ai acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. Ca noutate, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei anul trecut, la 500 de lei.
Potrivit unui calendar anunțat de Ministerul Educației, depunerea cererilor și documentelor necesare se poate face până în 16 mai. De asemenea, anchetele sociale și evaluarea cererilor se va face pînă în data de 6 iunie, iar lista beneficiarilor va fi publicată în data de 20 iunie. Vor putea fi depuse și contestații între 1 și 4 iulie, iar lista finală se va afișa în data de 25 iulie.
Foto: pixabay.com
ADMINISTRAȚIE
LOCUINȚE sociale pentru vârstnicii din Pata Rât, printr-un program al Primăriei Cluj, finanțat EXCLUSIV de la bugetul local

Primăria Cluj oferă locuințe sociale pentru vârstnicii din Pata Rât prin programul INFIELD, finanțat exclusiv de la bugetul local.
„În ședința Consiliului Local din 7 aprilie a fost supusă votului și aprobată ultima etapă din proiectul INFIELD prin care Primăria municipiului oferă locuințe pentru vârstnicii din Pata Rât.
Acest program, finanțat integral de la bugetul local, este o premieră la nivel național prin faptul că este dedicat vârstnicilor de etnie romă.
LOCUINȚE sociale pentru vârstnicii din Pata Rât, printr-un program al Primăriei Cluj, finanțat EXCLUSIV de la bugetul local
Astfel, Primăria a achiziționat de pe piața liberă 5 locuințe pentru a reloca 2 cupluri de seniori și 3 persoane vârstnice singure care la acest moment locuiesc în condiții de segregare. Alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj a fost inițiată o selecție prin care să fie alocate aceste locuințe pe criterii precum: vârstă, vechimea în muncă, starea de sănătate, situația familială, gradul de dizabilitate și alte criterii conform practicilor europene în acest sector.
„Până în prezent, în total, au fost achiziționate 110 locuințe”
După relocarea cetățenilor, aceste persoane vor primi în continuare suport administrativ, psiho-social, vor avea acces la întâlniri de grup și alte resurse necesare pentru integrarea lor în comunitate – prin proiectul PASSUS cu finanțare de la Primăria Cluj-Napoca.
Mai multe informații pot fi consultate în proiectul de HCL de pe site-ul Primăriei sau pe canalele de comunicare ale ADI ZMC.
Până în prezent, în total, au fost achiziționate 110 locuințe în scopul desegregării, prin proiecte cu fonduri norvegiene: 2 locuințe de necesitate – în caz de incendiu, violență domestică ș.a., iar 108 pentru familiile din Pata Rât. Actualmente, 502 persoane beneficiază de aceste locuințe”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj.
Foto: arhivă proiecte norvegiene desfășurate de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu ADI-ZMC
EVENIMENT
Doi candidați pentru funcția de primar în Valea Ierii. Alegeri locale parțiale, odată cu primul tur de prezidențiale

Biroul Electoral de Circumscripție al comunei Valea Ierii din județul Cluj a validat miercuri, 9 aprilie, cele două candidaturi pentru alegerile locale parțiale.
Doi candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de primar al comunei Valea Ierii. Este vorba despre Ioan Maioș (PNL), fost consilier local și inspector de muncă în cadrul ITM Cluj și Bogdan Balea (PSD), fost consilier local, care asigură interimatul la primărie.
Alegerile locale parțiale la Valea Ierii pentru funcția de primar vor avea loc pe 4 mai, odată cu turul 1 al alegerile prezidențiale.
Ales în iunie 2024, dar și-a pierdut mandatul
Dorin Nap (PSD), ales în funcția de primar al comunei la alegerile din 9 iunie 2024, a fost condamnat definitiv anul trceut de către Curtea de Apel Cluj la doi ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru furt de arbori și fals intelectual.
Primarul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de arbori din fondul forestier şi fals intelectual.
Mai mult, Curtea de Apel Cluji i-a interzis acestuia să ocupe funcții publice, pe o perioadă de trei ani.
Astfel, în urma ordinul fostului prefect Irina Munteanu, primarul Nap și-a pierdut mandatul, astfel că în 4 mai vor fi organizate alegeri locale parțiale pentru funcția de primar.

Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a anunțat miercuri că se desparte de partid. „Inevitabilul s-a produs, mă despart definitiv de AUR”, a fost mesajul transmis de Târziu. Claudiu Târziu și președintele AUR, George Simion, au de mult timp o relație tensionată.
Mesajul a fost transmis în mediul online.
„Inevitabilul s-a produs. Mă despart definitiv de AUR. Pentru că săptămâna trecută AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion. A fost alegerea participanților la ședința Consiliului Național de Conducere. Peste câteva săptămâni, unii vor spune că nu au fost de acord, dar n-au avut ce face…”, a transmis Claudiu Târziu, prin intermediul rostonline.ro.
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR a PĂRĂSIT partidul
El a anunțat că va înființa o altă formațiune politică.
„Am sentimentul că sunt alungat din propria casă de către copiii mei, pentru că am încercat să-i opresc să-i dea foc. Dar măcar salvez moștenirea pe care mi-am propus dintru început să o pun în lucrare. Cu zestrea aceasta moral-spirituală și cultural-politică am putut construi vehiculul politic numit AUR și nu le-o las, mai ales că nici nu își dau seama că au nevoie de ea. Cu acest capital simbolic de luptă și de jertfă, voi putea clădi o altă formațiune politică, mai performantă și mai trainică”, a precizat Claudiu Târziu.