ECONOMIE
Euroins România, în INSOLVENȚĂ. Ce trebuie să ştie şoferii după prăbuşirea liderului de pe piaţa RCA
ASF a retras autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei, potrivit Mediafax. Poliţele RCA celor peste 2,5 milioane de şoferi la Euroins îşi vor continua valabilitatea, dar vor fi probleme în momentul apariției unui accident cu daune.
ASF a retras autorizația de funcționare a societății Euroins România și de decis promovarea unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății.
Euroins România, în insolvență. Ce trebuie să ştie şoferii după prăbuşirea liderului de pe piaţa RCA
„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.
Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului.
Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat de presă.
Este nevoie de fonduri de miliarde de lei
Conform ASF, la data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei.
„Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție. Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății.
Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor”, se mai precizează în comunicat.
Ce urmează pentru șoferi după prăbuşirea liderului pe piaţa RCA
Poliţele RCA celor peste 2,5 milioane de şoferi la Euroins îşi vor continua valabilitatea, dar problema mare va apărea în momentul în care are loc un eveniment rutier cu daune.
Având în vedere că FGA va prelua administrarea companiei, cererile de despăgubire vor trebui direcţionate către FGA, iar timpul pentru procesare a dosarelor şi plata efectivă a despăgubirilor va fi destul de mare, cel puţin până se vor analiza toate documentele din cadrul Euroins.
Pe lângă întârzierile care vor apărea pentru aceşti şoferi în cazul unui accident, FGA va trebui să găsească o soluţie pentru a putea plăti noile dosare de daună care vor fi preluate de la Euroins, având în vedere că luna trecută disponibilul din contul FGA se afla la sub 200 milioane de lei.
Acum situaţia va fi şi mai gravă pentru că, pe lângă falimentul City Insurance care încă se plăteşte din banii FGA, se va adăuga o nouă gaură neagră care va pune presiune şi mai mare. Pentru a putea ţine pasul cu falimentul City Insurance, ASF a trebuit să majoreze de două ori contribuţiile asigurătorilor la Fond, ajungând în prezent la 4,5%.
Conform estimărilor ZF de la momentul falimentului City Insurance, pagubă totală lăsată în urmă ar ajunge la aproximativ 500 mil. euro, însemnând că din 29 noiembrie 2021 până acum FGA a plătit 30% din total, respectiv 150 de milioane de euro.
În cazul Euroins, ASF susţine că societatea ar avea o lipsă de 445 de milioane de euro.
Reacția oficială acționarului Euroins. Acuză o preluare ostilă a activelor
Societatea de reasigurare a Eurohold EIG, acționarul majoritar al companiei de asigurări Euroins România, a transmis o reacție oficială la retragerea licenței de către ASF.
Comunicatul integral Euroins Eurohold:
Referitor la decizia autorităţii române de supraveghere financiară ASF de a confisca Euroins România prin revocarea licenţei de funcţionare şi deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asigurărilor (FGA) în calitate de administrator interimar al societăţii, considerăm aceasta ca fiind o preluare ostilă a activelor filialei din România, şi ca atare conducerea holdingului informează următoarele:
Potrivit comunicatului, într-o nouă dovadă de iresponsabilitate, ASF, instituţia care nu a reuşit să oprească trei falimente din industria asigurărilor, a eşuat de această dată să înţeleagă un contract de reasigurare, aruncând piaţa asigurărilor RCA într-un adevărat dezastru: românii vor plăti RCA la preţuri indecente pentru a finanţa incompetenţa autorităţilor şi tâlhăria sistematică practicată de COTAR.
Această decizie confirmă intenţia de manipulare a pieţei asigurărilor şi caracterul premeditat al acţiunilor instituţiei de supraveghere, după ce a aprobat în ultimele două luni participarea unei bănci de prestigiu precum BERD în calitate de acţionar al Euroins şi, în acelaşi timp, a aprobat subscrierea de capital care demonstrează solvabilitatea şi stabilitatea poziţiei financiare a Euroins, acţiuni neregăsite în sinteza care stă la baza deciziei ASF, care a venit înaintea Raportului solicitat de BERD şi înaintea rezultatelor analizei EIOPA, se precizează în comunicat.
Conducerea Eurohold va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment. Conducerea Eurohold si EIG Re consideră această măsură abuzivă, absolut iresponsabilă, mai ales în situaţia actuala a pieţei de asigurări din Romania, şi în contradicţie cu bunele practici europene.
Decizia consiliului de administraţie ASF ignoră contractul de reasigurare al Euroins România cu EIG Re, societatea de reasigurare a grupului, şi nu ia în considerare situaţia financiară a reasiguratorului în sine.
În plus, consiliul de administraţie al ASF a adoptat o decizie care nu ţine cont de poziţia autorităţii de reglementare financiară bulgară (FSC), care este principalul organism de supraveghere în cazul EIG Re.
Acest lucru încalcă direct legislaţia europeană şi ar putea genera consecinţe şi măsuri dure la nivel internaţional.
În plus, decizia consiliului de administraţie al ASF nu are în vedere auditul în curs de desfăşurare al EIOPA şi al BERD în Euroins România, după ce societatea din România a semnalat ambelor instituţii acţiunile abuzive ale angajaţilor departamentului de asigurări al ASF derulate anterior.
Decizia abuzivă a consiliului ASF a provocat activarea art. 26 din contractul de reasigurare semnat de Euroins România şi EIG Re, care prevede că în cazul unor acţiuni abuzive şi ameninţări împotriva companiei din partea terţilor, inclusiv suspendarea abuzivă sau revocarea licenţei sale de către autoritatea de reglementare, EIG Re are dreptul de a se retrage din contractul cu Euroins România şi de a păstra integral prima de volum subscrisă a societăţii româneşti, fără nicio obligaţie faţă de creanţele şi riscul aferent unităţii româneşti.
Astfel, ASF a provocat rezilierea contractului de reasigurare al Euroins Romania cu EIG Re.
Ca urmare a potenţialelor măsuri abuzive, consiliul ASF poartă întreaga responsabilitate pentru toate consecinţele negative, inclusiv pentru plata daunelor.
Conducerea Eurohold a avertizat deja de mai multe ori că a avut loc un atac organizat împotriva Euroins România şi încercări de preluare ostilă a activelor sale susţinute de angajaţi ai autorităţii de supraveghere a asigurărilor din cadrul autorităţii locale de reglementare financiară.
Din păcate, evenimentele derulate au dovedit acest scenariu şi au confirmat intenţiile ostile ale acestui grup organizat.
Şi mai mult din păcate, acţiunile lor au părut să fi indus în eroare consiliul ASF, indiferent de cât de negativ ar fi impactul asupra întregii pieţe de asigurări din România şi de pierderile care ar fi trecute în sarcina cetăţenilor şi consumatorilor români.
Conducerea Eurohold consideră că toţi aceşti paşi ai autorităţii de reglementare sunt total iresponsabili ţinând cont de explozia preţurilor poliţelor de asigurare RCA, declanşată de acţiunile aceloraşi oameni din departamentul de asigurări al ASF care au atacat Euroins România, având în vedere şi riscul de destabilizare a întregii pieţe de asigurări din România.
Mai mult, plafonarea valorii primelor RCA va plasa România în poziţia de fi trecută în procedura de infringement din partea Uniunii Europene şi va duce inevitabil la creşteri uriaşe ale preţurilor RCA, în detrimentul întregii populaţii.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ECONOMIE
AUR a sesizat Consiliul Concurenței cu privire la tranzacția de vânzare a E.ON Energie România către o firmă din Ungaria
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenței cu privire la tranzacția de vânzare a E.ON Energie România către compania maghiară MVM, informează Mediafax.
AUR solicită intervenția urgentă a instituției, precum și efectuarea unei investigații. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacția ridică suspiciuni privind respectarea legislației concurențiale, precum și implicații grave asupra securității economice și naționale.
E.ON, importanță strategică
„E.ON Energie România, companie de importanță strategică în sectorul energetic național, cu o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde de lei anual, urmează să fie transferată către MVM, o entitate controlată de statul maghiar. Tranzacția, evaluată la o sumă derizorie de sub 300 de milioane de euro, poate afecta grav interesele consumatorilor români, competiția pe piață și stabilitatea economică a României.
Conform art. 135 alin. (2) lit. b) și d) din Constituția României, statul are obligația de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum și exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național. Cedarea unei infrastructuri critice către o entitate străină ridică probleme majore legate de respectarea acestui principiu constituțional”, se arată în sesizarea formulată de AUR.
Totodată, preluarea E.ON de către o companie de stat străină, cum este MVM, poate reduce semnificativ competiția pe piața românească de energie și gaze naturale.
MVM, subordonantă guvernului ungar
„MVM este o companie de stat subordonată guvernului ungar, care menține legături strânse cu Federația Rusă. În contextul geopolitic actual, această tranzacție poate introduce riscuri indirecte asupra securității energetice a României”, se specifică în sesizare.
De asemenea, se mai precizează faptul că întâlnirile recente dintre premierul Marcel Ciolacu și premierul Ungariei, Viktor Orban, au fost desfășurate fără transparență publică și ridică serioase semne de întrebare. Având în vedere suspiciunile legate de negocierea tranzacției, AUR solicită Consiliului Concurenței să dispună efectuarea unei investigații conform art. 33 din Legea concurenței, care permite analiza comportamentului care ar putea afecta piața liberă.
Solicitările AUR
În sesizarea înaintată, AUR solicită Consiliului Concurenței să dispună următoarele măsuri:
„1. Blocarea imediată a tranzacției și suspendarea procesului de vânzare până la finalizarea unei analize detaliate a impactului asupra concurenței și securității economice.
2. Să dispuneți efectuarea unei investigații, respectiv lansarea unei anchete pentru a verifica legalitatea tranzacției, procesul de evaluare a activelor și eventualele înțelegeri care contravin principiilor concurenței.
3. Analiza impactului asupra consumatorilor prin realizarea unui studiu pentru a evalua modul în care tranzacția ar putea afecta prețurile și calitatea serviciilor pentru consumatorii din România.
4. Reevaluarea posibilității ca statul român să preia controlul companiei, respectiv analizarea opțiunii ca statul român să achiziționeze compania, păstrând-o sub control național, în conformitate cu art. 135 din Constituție”.
AUR consideră că această tranzacție contravine legislației naționale și interesului public: „Cedarea unei infrastructuri strategice către o entitate controlată de un stat străin ridică riscuri majore pentru piața de energie și securitatea economică”, potrivit AUR.
ECONOMIE
Grupul TeraPlast achiziționează activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale Wavin din Ungaria
Grupul TeraPlast își continuă expansiunea geografică în Europa și achiziționează activele pentru producția de țevi din PVC și PE, deținute de Wavin Ungaria (business-ul de Construcții și Infrastructură al Orbia). Achiziția va fi făcută prin subsidiara Polytech Kft.
Această tranzacție se aliniază cu decizia strategică a Orbia B&I de a-și eficientiza operațiunile pe piața maghiară, de a reduce complexitatea și de a se concentra pe valorificarea principalelor puncte forte în Europa.
Valoarea tranzacției este de 7,04 milioane de euro și cuprinde aproape 12.000 mp de clădiri și peste 40.000 mp de teren industrial, situate în Zsámbék, la 30 km vest de Budapesta. Echipamentele achiziționate ca parte a tranzacției au o capacitate anuală de producție de 12.000 de tone de țevi.
Lideri pe fiecare piață
„Strategia noastră a fost întotdeauna să fim lideri pe fiecare piață în care ne desfășurăm activitatea. Încă de la început, planul nostru a inclus dezvoltarea unei fabrici pentru țevi din PVC în Ungaria.
În timp ce abordarea noastră inițială a vizat o investiție greenfield, tranzacția cu Wavin ne permite să grăbim pornirea producției. Activele din Zsámbék ne ajută să devenim lider de piață în Ungaria și să deservim eficient piețele externe, cum ar fi Slovacia, Cehia, Austria, Polonia, Elveția, Germania și țările din Balcanii de vest.
Obiectivul nostru este să creștem vânzările în Europa de vest, iar achiziția acestei fabrici ne va permite să eliminăm dezavantajul calității proaste a infrastructurii rutiere, reducând costurile de transport și timpii de livrare. Avem calitate de vest și prețuri de est, de aceea suntem siguri că vom reuși”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.
Tranzacția se va încheia în doi pași, odată ce mai multe condiții prealabile vor fi îndeplinite. Este de așteptat ca Polytech să înceapă activitatea în această fabrică în al doilea trimestru al anului viitor.
Două fabrici în Ungaria
În Ungaria, Grupul TeraPlast are două fabrici – Polytech și Pro-Moulding. Activele achiziționate de la Wavin diversifică gama de produse fabricate în Ungaria prin producția de țevi din PVC.
Acestea vor contribui la creșterea amprentei geografice a Grupului în Europa, implicit la creșterea vânzărilor în afara României, care în prezent reprezintă 25% din cifra de afaceri consolidată.
Despre Grupul TeraPlast
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler, Optiplast și Somplast.
Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell și în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index).
Despre Orbia
Orbia Advance Corporation, S.A.B. de C.V. (BMV: ORBIA*) este o companie condusă de un scop comun: să promoveze viața în întreaga lume. Orbia operează în sectoarele Polymer Solutions (Vestolit și Alphagary), Building & Infrastructure (Wavin), Precision Agriculture (Netafim), Connectivity Solutions (Dura-Line) și Fluor & Energy Materials (Koura).
Cele cinci grupuri de afaceri Orbia se concentrează colectiv pe asigurarea securității alimentare și a apei, extinderea accesului la informații și a conectivității și promovarea decarbonizării și a tranziției energetice cu materiale de bază și avansate, produse de specialitate și soluții inovatoare.
Orbia are o echipă globală de peste 24.000 de angajați, activități comerciale în peste 100 de țări și operațiuni în peste 50, cu sedii globale în Boston, Mexico City, Amsterdam și Tel Aviv. Compania a generat venituri de 8,2 miliarde USD în 2023. Pentru a afla mai multe, vizitați: orbia.com
Despre Wavin
Business-ul de construcții și infrastructură al Orbia Wavin este un furnizor de soluții inovatoare pentru industria globală de construcții și infrastructură. Susținut de peste 60 de ani de experiență în dezvoltarea de produse,
Orbia B&I promovează viața în întreaga lume prin construirea unor medii sănătoase și durabile pentru cetățenii lumii. Fie că este vorba de optimizarea aprovizionării cu apă, îmbunătățirea igienei și igienei apei; pentru a crea orașe rezistente la schimbările climatice sau pentru a reduce consumul de energie în clădiri, Orbia B&I colaborează cu lideri municipali, ingineri, antreprenori și instalatori pentru a ajuta comunitățile, clădirile și casele rezistente pentru viitor.
Orbia B&I are peste 11.000 de angajați în aproximativ 50 de unități de producție din întreaga lume, deservind peste 90 de țări printr-o rețea globală de vânzări și distribuție. Pentru a afla mai multe, vizitați: wavin.com
EVENIMENT
UPDATE. Bărbat mort, după ce a fost lovit de o mașină în Iclod. A traversat neregulamentar drumul
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit, joi, pe DN 1 C, în apropierea localității Iclod, unde s-a produs un accident rutier, fiind vorba despre un pieton accidentat.
”Bărbatul de aproximativ 60 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar din păcate a fost declarat decesul acestuia.
La misiune au luat parte paramedicii SMURD, dar și un echipaj SAJ Cluj”, arată ISU Cluj.
Vom reveni cu detalii de la Poliție, care cercetează ce s-a întâmplat.
UPDATE. A traversat neregulamentar
”Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat, de 64 de ani, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile, moment în care ar fi fost accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Cluj-Napoca.
Din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constat decesul bărbatului de 64 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, arată IPJ Cluj.
CULTURA
FOTO. Omenie de Crăciun. Donație pentru Centrul de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” din partea medicilor clujeni
Colegiul Medicilor și Colegiul Stomatologilor Cluj au donat, de Crăciun, Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca suma de 6.000 lei provenită din vânzarea unor lucrări de artă de la Salonul de Iarnă al Medicilor, eveniment care a avut loc în perioada 2-15 decembrie la Bastionul Croitorilor în cadrul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.
”În cei aproape 11 ani de funcționare, Centrul <<Sfântul Nectarie>> a asistat gratuit un număr de peste 6500 pacienți, provenind din 37 de județe ale țării.
Anul acesta, Centrul <<Sfântul Nectarie>> a demarat procedurile pentru înființarea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice <<Sfântul Hristofor>>, în localitatea Sânnicoară.
La ora actuală, se lucrează intens la construcția spitalului, care este este o investiție majoră de interes regional și național prin care asociația dorește să răspundă cât mai bine nevoilor prezente, pentru acest tip de îngrijire al copiilor”, arată reprezentanții medicilor clujeni.
Clujenii care doresc să sprijine proiectele centrului derulate de Centrul ”Sfântul Nectarie” o pot face prin donații care pot fi trimise la Asociaţia „Sfântul Nectarie” Cluj – Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie’’ cod fiscal 29749324, cont IBAN RO08BTRL01301205C66031XX lei, deschis la Banca Transilvania.