ACTUALITATE
Ep. 1: Undița perfectă
În urmă cu 35 de ani ajungeam pentru prima dată în Delta Dunării într-o expediţie de pescuit. Pe lîngă cele 5-6 undinţe de bambus „Made in China” şi celebra (la acea vreme) telescopică rusească de culoarea vişinei coapte, care avea o greutate semnificativă, am mai cumpărat din Obor vreo 10 undiţe din trestie de Bucureşti. De Deltă n-a trecut decât telescopica rusească şi aia văduvită de vârf într-o luptă acerbă cu un crap pe care nu l-am vazut, ci doar simţit în undiţa din fibră de sticlă.
Au mai trecut cam doi ani până când am primit de la tata, de ziua mea, o altă lansetă, tot din fibră de sticlă, tot pare că rusescă, mult, mult mai uşoară, de culoarea untului. În acel an, fratele meu cumpărase din Cehoslovacia o lansetă asemănătoare, însă şi mai uşoară. Ce mai…un vis!
Abia după Revoluţie am reuşit să pun mâna pe două beţe Carbolino, de la nişte prieteni din Franţa, şi să gust şi eu din plăcerea pescuitului în confort deplin. Beţe uşoare şi atât de flexibile şi suple încât păreau ireale. Mai atinsesem nişte Germina din Germania Democrată sau Shakespeare din Marea Britanie, dar nu se comparau cu noile apărute din Franţa sau Korea de Sud.
În ultimii ani însă, am trăit odată cu avântul tehnilogic deosebit ce a cuprins domeniul uneltelor şi sculelor de pescuit lucruri pe care nu le imaginam. De la undiţe care odată cumpărate aveai service inclus (n.r. care aveau vârful mai subţire ca băţul de chibrit) până la cele personalizate. În urmă cu aprope 10 ani, la Antena 1 Cluj, l-am văzut pe Benzar Zolt, Campionul Mondial la pescuit, cu o rubensiană de 12 m si de câteva sute de grame, pe care o ţineai usor cu o singură mână, personalizată. Mă mira, nu atât preţul extraordinar al undiţei (4.000-5.000 de euro), cât faptul că lângă mâner trona profesionist sigla undiţei cu numele său Benzar 1 sau 2, denotă că Zolt nu era la prima experienţă.
După alţi câţiva ani de zile, odată cu apariţia posturilor TV dedicate pescuitului, am început să mă familiarizez cu branduri personalizate fie după numele unui loc de pescuit, dar mai ales după numele unui anume pescar, campion al unui stil de pescuit, etc.
În domeniul pescuitului, pasiunea a depăşit demult starea de hobby de weekend. Ustensilele şi echipamentele se personalizează, îmbrăcămintea la fel. De la cutiile de biscuiţi (n.r.neapărat de metal!), la tuburile de PVC pentru plute, toate au ieşit din „modă”. Acum cutiile sunt profesioniste, de mic la mare, pliabile una în alta, de la cea mai mică cutie, personalizată şi ea, la geanta care are forma si dimensiunea ei, (personalizată, cum altfel ?) precum o păpusă Matrioska. Practic atât a mai rămas din asemănarea cu Rusia, ambalarea precum a papuşei a sculelor şi uneltelor …
Şi să mai spunem că , dacă înainte de ’89, singura şansă de a-ţi primeni bagajul pentru pescuit era binecunoscuta prăvălie SPORT-TURISM, astăzi acestea au explodat. De la magazine specializate la cele universale din centrele comerciale toate au cel puţin un loc, un ungher, un colţ, în care sculele de pescuit sunt oferite pescarilor amatori sau mai puţin amatori.
Şi atunci, după această lungă introducere ajungem şi la tema principală a articolului nostru: „Undiţa personalizată”
De diferite lungimi, special destinate unor tipuri de ape, de specii de peşte vizat, după ştiinţă, recomandare sau performanţă, undiţele s-au perfecţionat cel puţin pe zona de producţie la un nivel excepţional. Dacă amintita telescopică ruseasca din anii 80’, făcută dintr-o fibră de sticlă discutabilă, avea o greutate obositoare, undiţele din ziua de azi, mai ales cele din carbon, au maxim 200 – 300 de grame.
Nu mai miră pe nimeni că entuziaştii antreprenori oferă undiţe concepute special pentru prinderea peştilor, indiferent de marime sau specie. Ba mai mult, tehnologia avansată şi experinţa le permite să ofere produse personalizate, şi nu doar pentru marcarea unui logo sau nume pe undiţă, ci şi în domeniul caliţăţiilor tehnice.
Cine ştie ca lângă Cluj-Napoca, există un antreprenor care oferă doritorilor undiţe personalizate conform cerinţelor solicitate. Vă vine să credeţi? Dar despre asta săptămâna viitoare.
Va urma…
Paul P.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






