Connect with us

ACTUALITATE

Emil Boc se raportează la specialiști după interes în războiul cu taximetriștii. Pot să circule parțial pe banda de bus

Publicat


Primăria Cluj-Napoca a făcut public, în sfârșit, studiul comandat către Universitatea Tehnică, care a analizat propunerea de circulație a taximetrelor pe banda dedicată transportului în comun. Specialiștii au arătat că taximetriștii pot circula fără probleme pe 4 artere principale, însă în proiectul de hotărâre înaintat de către Emil Boc figurează doar 2 dintre acestea, str. Nicolae Titulescu și Regele Ferdinand.

În acest sens va fi organizată și o dezbatere publică, iar cetățenii pot să trimită observații până la data de 26 octombrie 2021.

Propunerea vizează ca taxiurile să circule pe banda de bus doar dacă au client și să nu staționeze aici în afara intervalului 23:00-05:00.

Printre concluziile studiului se arăta însă că taxiurile pot circula pe 4 artere, adică și pe Calea Florești și Splaiul Independenței, însă Emil Boc a șters cele două segmente din documentul final.

Daniel Mitrea, președintele filialei clujene a Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, a declarat pentru Cluj24 că în continuare Primăria trebuie să respecte legea, mai exact Legea 38/2003, indiferent de ce dorește să facă primarul Emil Boc.

”Legea dată de statul român nu are legătură cu ce studii face Primăria Cluj-Napoca, legea trebuie să fie respectată. După cum am anunțat deja, dăm în judecată instituțiile statului, mi se pare impardonabil să comenteze o lege dată de Guvernul României. Aici este stat în stat. Facem chiar și plângeri penale”, a spus Daniel Mitrea.

Acesta a menționat că se poate evita perturbarea circulației autobuzelor și troleibuzelor fără a fi interzisă circulația taximetriștilor.

”Legea 38 este destinată transportului public, iar taximetrele sunt asimilate transportului public. Este ca și cum Universitatea Tehnică ar face un studiu pe semafor, dacă să se circule sau nu pe culoarea verde. Indiferent de ce studiu realizează ei, oamenii vor circula doar pe culoarea verde. Mai mult, a fost făcut un studiu fără să se ceară părerea taximetriștilor, ori Primăria este obligată să cheme la consultări asociațiile reprezentative atunci când afectează activitatea unui sector”, adaugă Daniel Mitrea, președintele ANPOTRT Cluj.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate