Connect with us

ACTUALITATE

Emil Boc: Nu-mi doresc nicio funcție în PNL/ Congresul – momentul să discutăm ce e de făcut cu partidul

Publicat


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu îşi doreşte o funcţie în PNL, iar un Congres statutar reprezintă momentul pentru a se discuta „instituţional” ce trebuie făcut cu partidul, până atunci liberalii având nevoie „stringent” de performanţă în actul de guvernare.

„Nu am nicio funcţie în PNL şi nici nu-mi doresc o funcţie în PNL, ca să fie lucrurile acestea foarte clare şi ferme. În privinţa dezbaterilor, bun, PNL este un partid viu, dinamic, până la un punct acest lucru este firesc.

Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior exprimate în exterior şi eu consider că, până la un punct, precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească.

Cred că dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid, vom avea un Congres când el va fi organizat, potrivit statutului.

La acel Congres sper să fie o competiţie între programe politice şi mai puţin între persoane, pentru că PNL de programe politice are nevoie, care, evident, să fie susţinute de persoane credibile”, a afirmat Boc.

El a susţinut că PNL are nevoie şi de Rareş Bogdan şi de Ludovic Orban şi de Robert Sighiartău şi de alţi colegi

„De toţi avem nevoie în PNL, pentru că toţi formăm o echipă, iar cei care vor merge la Congres vor stabili locul fiecăruia, după programul şi proiectul politic pe care îl susţine.

În concluzie, consider că acum avem o nevoie de o performanţă în actul de guvernare, acest lucru este stringent, fundamental pentru PNL – performanţă în actul de guvernare.

Problemele noastre interne, ok, au fost punctate, lucrurile acestea şi în interior s-au dezbătut, dar, acum, continuând aceste lucruri în fiecare zi, acest lucru mi se pare ineficient şi neproductiv pentru PNL şi cred că vom găsi şi vom avea înţelepciunea necesară să ne concentrăm pe actul de guvernare. (…) Să trecem bugetul cât mai repede prin Parlament, să continuăm parteneriatul cu preşedintele României în interes public şi să avem un succes în actul de guvernare.

Aceasta este părerea mea, a unui om care nu are nicio funcţie şi nu doreşte nicio funcţie în PNL”, a explicat fostul premier.

Întrebat dacă preşedintele PNL, Ludovic Orban, ar trebui schimbat, el a răspuns: „Repet, aceste lucruri nu se discută decât la Congres”

„Acolo este momentul în care discutăm instituţional ce trebuie făcut cu partidul pe baza platformelor oferite. Repet, partidul are nevoie de experienţa fiecăruia, că nu suntem foarte mulţi.

De aceea, cred că fiecare pe componenta lui are loc în acest partid democrat, mare, deschis, vibrant. Vedeţi, este viu”, a afirmat Boc.

AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. generalu

    ianuarie 19, 2021 la 4:07 pm

    Am mai zis Boc cind era Primar ca nu il intereaza Bucurestiul, da s-a dus Vicepresedintele Tarii.Un mimcinos. Locul lui e linga Basescu, in puscarie, ca si-au batut joc de tara asa, pt. care au murit oameni la Imbulzeala din 89. Rusine!!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. FOTO. Activitatea la Casa de Pensii, AJOFM și AJPIS Cluj, paralizată de GREVĂ

Publicat

De

Angajații Casei de Pensii, ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecţie Socială și Agenției Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj sunt în grevă generală și spun că nu vor relua activitatea dacă revendicările lor nu vor fi soluționate.

Greva generală a fost declanșată luni, 27 noiembrie, după o serie de proteste spontane. Angajații celor trei instituții cer salarii decente și digitalizarea instituției.

Activitatea la Casa de Pensii, AJOFM și AJPIS Cluj, paralizată de GREVĂ

Mai mulți salariați au protestat marți și în curtea instituției.

Aceștia au purtat pancarte pe care scria „Aceeași lege, aceeași funcție, același salariu”, sau „Fără discriminare în salarizare”.

Oamenii sunt nemulțumiți în primul rând de faptul că munca loc nu este evaluată corect, potrivit liderului de sindicat, Elena Popescu.

Astfel, angajații cer eliminarea inechităților salariale, dar și deblocarea posturilor și digitalizarea adevărată a instituției”.

Oamenii care au ieșit la protest marți dimineață au strigat „Nu cedăm!”.

Greva va continua și în zilele următoare, astfel că ghișeele sunt închise.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum va fi vremea la Cluj în 1 Decembrie. Meteorologii anunță ploi, dar și ninsori în prima lună de iarnă

Publicat

De

parada 1 decembrie (12)

În această săptămână vor fi alternanțe importante de temperatură la Cluj, de la o zi la alta, potrivit estimării făcute de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 27 noiembrie – 10 decembrie.

De asemenea, până în 10 decembrie se vor semnala ploi, dar și ninsori.

Cum va fi vremea la Cluj în 1 Decembrie. Meteorologii anunță ploi, dar și ninsori în prima lună de iarnă

Potrivit meteorologilor, în prima săptămână din acest interval vor fi valori apropiate și sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 0 – 6 grade și minime de -4 până la 0 grade, mediat regional. Acestea vor fi mai scăzute în special în jurul datei de 29 noiembrie, când se vor înregistra maxime de 0 – 2 grade și minime de -9 și -5 grade.

Dar vor fi și perioade cu vreme mai caldă decât în mod obșnuit. Astfel, arată meteorologii, cel mai probabil în 1 și 2 decembrie, ziua se vor atinge 8 pînă la 12 grade și noaptea temperaturile nu vor coborî sub 1- 4 grade.

Temperaturile vor continua să scadă

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluție mai constantă a temperaturilor care se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, respectiv maxime ușor pozitive și minime nocturne negative, în medie între -5 și -3 grade.

În prima săptămână a intervalului vor fi perioade în care precipitațiile vor fi frecvente și local moderate cantitativ, cu probabilitate mare în 28 noiembrie și 1-2 decembrie când se vor semnala și ploi.

În restul zilelor din interval, vor fi mai ales ninsori și lapoviță cu caracter local și temporar.

Foto: Arhivă – 1 Decembrie

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Tinerii din Cluj-Napoca și-au făcut vocea auzită la Youth Speak Forum, organizat de AIESEC

Publicat

Tinerii din Cluj-Napoca și-au făcut vocea auzită la Youth Speak Forum, duminică 12 noiembrie, alături de cele 6 companii și ONG-uri prezente. Youth Speak Forum, evenimentul organizat de AIESEC în Cluj-Napoca, la a 3-a sa ediție, a adus împreună tinerele voci care și-au dorit să învețe și să-și spună opiniile despre domeniul sustenabilității din orașul lor.

În cadrul evenimentului au participat trei companii și trei ONG-uri din Cluj-Napoca, care ne-au povestit atât despre acțiunile pe care le iau ei în organizația lor pentru a aduce un aport pozitiv în comunitate, cât și despre proiectele externe în care se implică și pe care le promovează.

”Duminică am început cu o introducere despre ce este sustenabilitatea și câteva discuții în echipe despre noi și viitorul nostru, după care, am continuat cu o scurtă prezentare din partea partenerilor de la UN Youth Cluj, despre cum se implică universitățile în acțiunile climatice și reducerea risipei”, au spus reprezentanții AIESEC.

Reciclare activă

Cei de la asociația Capace cu Suflet au continuat apoi cu un workshop despre ”puterea lui împreună” și despre cum tinerii pot pune la un loc eforturile zilnice să aducem o schimbare prin reciclarea activă.

”Clujul Sustenabil ne-a ținut, după, un keynote despre comunicarea climatică și despre volumul de informații existent și cum ne filtrăm informația astfel încât să ne alegem sursele cele mai bune și să comunicăm mai departe numai informația corectă.

Spre final ne-am îndreptat atenția spre un Panel Discussion împreună cu Goodwill Consulting, RebelDot, Clujul Sustenabil și AIESEC. Discuția și curiozitățile s-au conturat în jurul valorilor pe care le avem și promovăm ca și organizații, a ideii de leadership în rândul companiilor, dar și al tinerilor, și despre care sunt provocările cu care ne confruntăm când vine vorba de conștientizarea și abordarea subiectelor acțiunii climatice, dar și a consumului responsabil.

(O idee despre future of work ca referire la cum ne conturăm un job în zona asta sau cum să asigurăm ca suntem cei care aduc schimbarea în orice mediu din care facem parte)”, au precizat tinerii clujeni.

Consum responsabil

La sfârșit participanții și partenerii s-au adunat la o sesiune de networking în care fiecare partener a răspuns curiozităților despre activitatea și oportunitățile de dezvoltare din cadrul propriei organizații.

Youth Speak Forum s-a terminat cu un rezumat al întregii zile, povestea unui membru AIESEC despre experiența lui de voluntar global în Turcia, dar și cu un call to action pentru ”Cea mai mare lecție”, inițiativa ce s-a desfășurat luni, 13 noiembrie, în liceele din Cluj-Napoca, prin care au fost educați împreună tinerii elevi despre consumul responsabil și cei 6R ai sustenabilității.

Youth Speak Forum și World’s Largest Lesson, în cele două zile dedicate sustenabilității și viitorului comunității clujene, au adus împreună generații preocupate de problemele globale, de un Cluj mai verde, pregătite să ia acțiuni mai responsabile.

Despre AIESEC

Organizaţia AIESEC România a fost înfiinţată în 1990, dar la nivel global AIESEC există din 1948, până în prezent extinzându-se în peste 100 țări. În România AIESEC este prezentă în 11 oraşe şi este una din cele mai mari organizaţii conduse de tineri. AIESEC urmărește dezvoltarea leadership-ului în tineri și crearea unui impact pozitiv în comunitate, prin oportunități locale sau programe de schimb internaționale.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Raed Arafat laudă Clujul: Aici există modele de bună practică în ceea ce privește medicina de urgență pediatrică

Publicat

De

România a făcut progrese majore atât în domenul medicinii de urgență, cât și în cel al terapiei intensive pediatrice, dar încă mai este mult de făcut, Clujul fiind un model de bună practică în acest domeniu, a declarat, luni, la Cluj-Napoca, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Raed Arafat laudă Clujul: Aici există modele de bună practică în ceea ce privește medicina de urgență pediatrică

Arafat a declarat la deschiderea Simpozionului de medicină de urgență și terapie intensivă pediatrică că, pe partea de formare în ceea ce privește medicina de urgență pediatrică trebuie să fie intensificate cursurile de pregătire continuă pentru medicii care se întâlnesc cu copii la unitățile de primiri urgențe.

”Sunt orașe, cum este Clujul, care au unități de primiri urgențe dedicate copiilor, dar există și multe orașe care nu au această facilitate și în aceeași unitate de primiri urgențe sunt aduși inclusiv copiii. Pregătirea trebuie să fie foarte intensă pe această direcție.

Apoi, trebuie să vorbim despre pregătirea noastră în ceea ce privește capacitatea din spitale, capacitatea de absorbție a numărului de pacienți în cazul în care se întâmplă ceva grav și avem parte de mulți pacienți.

Alo Pedi ajută populația

La Cluj s-au făcut câțiva pași foarte buni, există anumite modele de bună practică, precum Alo Pedi, care este telefonul de sprijin dedicat populației.

S-a sperat, în momentul în care a pornit acest proiect, că va reduce numărul cazurilor care vin la UPU, dar nu s-a întâmplat acest lucru, însă telefonul a rămas și ajută în continuare cu sfaturi foarte multe persoane, nu doar din județul Cluj, ci și din alte județe.

Iar partea de cercetare, pe care se axează această conferință devine importantă pentru noi, pentru că dezvoltarea unui sistem trebuie să se bazeze și pe studii, analize, cercetări și schimburi de experiență între mai multe țări”, a spus Raed Arafat.

Ediția a 4-a a simpozionului are loc in perioada 27 – 29 noiembrie 2023 la Cluj-Napoca.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax