Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Val de firme închise în Cluj. Peste 2.600 de afaceri au fost dizolvate în doar zece luni

Publicat


santier

Clujul se confruntă cu una dintre cele mai dure perioade economice din ultimii ani. Numărul firmelor dizolvate a explodat în 2025, iar județul a ajuns pe primul loc la nivel național, după Capitală, în ceea ce privește afacerile trase pe linie moartă.

În primele zece luni ale anului 2025, nu mai puțin de 2.641 de firme au fost dizolvate în județul Cluj, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Creșterea este una alarmantă: plus 42,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, semn că mediul de afaceri local resimte din plin presiunea economică.

Clujul, lider negativ după București

Dacă până în luna august 2025 erau înregistrate 2.017 firme închise în Cluj, doar în două luni numărul acestora a crescut accelerat, ajungând la 2.641 în octombrie. Astfel, județul se situează pe locul doi la nivel național, după București, unde au fost raportate 9.396 de dizolvări de firme.

La nivel național, fenomenul este generalizat. În perioada ianuarie–octombrie 2025, 46.917 firme au fost dizolvate, în creștere cu 32,4% față de intervalul similar din 2024, când au fost înregistrate 35.436 de cazuri, conform datelor centralizate de ONRC și citate de Agerpres.

Afacerile mici și mijlocii, cele mai vulnerabile

Alături de Cluj, județe precum Ilfov, Constanța, Timiș, Brașov și Iași se confruntă cu un număr ridicat de firme închise, însă creșterea procentuală din Cluj rămâne una dintre cele mai mari din țară. Situații și mai dramatice se regăsesc în județe precum Maramureș, Olt, Alba și Vâlcea, unde dizolvările au crescut cu peste 50%.

Specialiștii atrag atenția că presiunea fiscală ridicată, costurile tot mai mari și scăderea consumului au afectat în special întreprinderile mici și mijlocii, care nu au reușit să se adapteze noilor realități economice.

Comerțul și construcțiile, lovite cel mai dur

Cele mai afectate domenii de activitate sunt comerțul, inclusiv reparațiile auto, unde la nivel național au fost raportate peste 10.500 de dizolvări de firme. Construcțiile, activitățile profesionale, științifice și tehnice, precum și transportul și depozitarea urmează în topul sectoarelor cu pierderi masive de afaceri.

În Cluj, aceste domenii au reprezentat motoare economice importante în ultimul deceniu, ceea ce face ca impactul valului de dizolvări să fie resimțit nu doar de antreprenori, ci și de angajați.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate