ADMINISTRAȚIE
Emil Boc: „Europa începe la Cluj-Napoca”. Conferința orașelor Eurocities, organizată prima dată în Europa de Est, în 2024
Cluj-Napoca devine Capitala Europeană a Administrației publice în 2024. Conferința anuală a orașelor Eurocities din 2024 va avea loc la Cluj-Napoca, anunță primarul Emil Boc. Este pentru prima dată când această conferință este organizată într-un oraș din Europa de Est.
Miercuri, în cadrul Brussels Urban Summit 2023, eveniment internațional care a reunit participanți din peste 120 de orașe, Cluj-Napoca a fost anunțat oficial ca oraș gazdă al Conferinței Anuale Eurocities din 2024, a transmis Emil Boc pe pagina de Facebook.
„Europa începe la Cluj-Napoca”. Boc: Conferința orașelor Eurocities, organizată prima dată în Europa de Est, în 2024
„Orașul nostru a obținut organizarea în urma unei candidaturi selectate de un juriu internațional. Cu această ocazie, am lansat invitația tuturor participanților de a ni se alătura în 2024 la Cluj-Napoca, în cadrul conferinței cu tema: Green.Innovative.Resilient.
Rolul acestor evenimente internaționale este de a conecta reprezentanții orașelor și de a-i pune la masa discuțiilor pentru a găsi împreună soluții concrete la probleme urbane precum schimbările climatice, mobilitatea, moștenirea culturală și altele.
Sub sloganul <<Europa începe la Cluj-Napoca>>, invitația noastră către orașele Eurocities este de a colabora la nivel local, regional, național și european astfel încât comunitățile noastre să prospere, nu doar să supraviețuiască”, a spus Emil Boc.
Acesta a precizat că, în cadrul conferinței, a fost semnată convenția Eurocities „Cultură incluzivă și cu emisii reduse de carbon”, prin care orașul Cluj-Napoca se angajează să aibă grijă de mediul înconjurător și în cadrul evenimentelor culturale.
„De asemenea, am prezentat modele de bune practici și politici publice din orașul nostru, care pot fi replicate și la nivel european pentru accelerarea reducerii de emisii de carbon, în cadrul panelului <<Climate Neutral Cities Workshop>>, a mai precizat primarul.
Eurocities este o rețea Europeană din care Cluj-Napoca face parte, alături de peste 200 de orașe din 38 de țări.
Scopul organizației este de a crea procese colaborative între orașele membre, oferind platforma necesară pentru ca reprezentanții locali să facă schimb de experiențe și bune practici.
Foto: Facebook/Emil Boc
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






