Connect with us

ACTUALITATE

ELECTRIC CASTLE CLUJ: 186.000 de oameni s-au bucurat de muzică live la primul festival din pandemie

Publicat


EC_Special by Electric Castle s-a încheiat după 10 zile de muzică live. „Un exercițiu de încredere colectivă, de speranță pentru artiști și bucurie pentru public”, după cum au spus organizatorii

Primul festival de după începerea pandemiei, EC_Special by Electric Castle, a adunat timp de 10 zile peste 186.000 de participanți.

Au fost 15.000 de ore de muzică susținute de 250 de trupe dintre cele mai apreciate la nivel național și internațional, în peste 20 de locuri din Cluj-Napoca și de pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida, arată organizatorii.

Oferta culturală EC_Special a inclus 10 lucrări fascinante de artă new media, instalații care au fost vizitate de peste 2.000 de persoane.

În plus, la conferințele EC_Talks, pe teme ca sănătatea mintală după pandemie, educație sexuală și sustenabilitate, au participat peste 500 de persoane.

Subcarpați, cel mai „gustat” concert

Evenimentul de anul acesta a marcat și o premieră, arată organizatorii. Astfel, pentru prima dată, o trupă din România a adunat în fața scenei mai mulți participanți decât o trupă străină prezentă la festival.

S-a întâmplat la show-ul Subcarpați, în seara de joi, 12 august, la scena din Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Mihai Păun, director Electric Castle: „A fost un exercițiu de încredere colectivă în care reînvățăm să fim noi”

Pregătirile pentru EC_Special au început în urmă cu doar două luni, atunci când măsurile anunțate de autorități au permis organizarea de evenimente mari în aer liber.

Încă de la început, organizatorii și-au asumat că ediția din acest an va avea o formă specială, sub forma unui experiment, cu mai multe evenimente în zeci de spații, pentru evitarea aglomerației.

„Cred că a fost esențial să organizăm anul acesta festivalul; a fost esențial pentru participanți, dar și pentru noi, ca echipă. Am revenit toți la viața și la lucrurile pe care iubim să le facem ca oameni și care ne fac oameni.

A fost un exercițiu de încredere colectivă în care reînvățăm să fim noi. Suntem back to life!”, a declarat directorul festivalului, Mihai Păun.

Participanții și artiștii s-au bucurat la maximum de fiecare concert și eveniment, iar mulți dintre cei care au venit ca participanți, invitați sau colaboratori au declarat că aveau nevoie de un astfel de festival acum, care vine ca o gură de aer proaspăt, după izolarea și restricțiile din ultimul an și jumătate.

Rectorul UBB, Daniel Davis se va „inspira” din festival

Prof. Dr. Daniel David a afirmat la conferințele organizate la EC_Special, că revenirea la concerte și la evenimente ajută starea psihică a oamenilor după pandemie.

„Cred că ajută atât ca efect psihologic asupra stării de bine, cât și ca model de (auto)control în pandemie, și anume că pot participa la festival doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați.

Un asemenea model vreau să implementez și la universitate, model care există deja la marile universității ale lumii, cum ar fi Universitatea Harvard. Voi, organizatorii, ați găsit spații suficiente chiar în aer liber, totuși, ați pus aceste condiții de bun simț.

Așadar, da, ajută și ca model de sănătate, și ca model de control al pandemiei”, a spus prof. univ. dr. Daniel David, psiholog și rectorul UBB Cluj.

Artista Valeria Stoica: „Oamenii erau însetați să asculte live”

Ediția specială a Electric Castle a fost gândită și ca o scenă solidară oferită artiștilor români, care s-au numărat printre categoriile profesionale cele mai afectate de pandemie. Mai mult de jumătate din line-up-ul ediției speciale a fost format din grupuri și interpreți români.

Solistul trupei Vița de Vie, Adi Despot, a împărtășit cu participanții cum a fost pentru el ultimul an și jumătate.

„Pandemia a fost îngrozitoare, depersonalizantă. Nu mai vreau să iau pauză. Trebuie să găsim soluții, nu restricții”, a spus Despot.

Artista Valeria Stoica, originară din Republica Moldova, a recunoscut că s-a gândit chiar să renunțe la muzică.

„M-am întors în pandemie acasă, în Moldova. După o săptămână petrecută în Nisporeni, simțeam că dacă mai rămân, nu mă mai întorc și mă las și de muzică. Simțeam că trebuie să mă întorc. Oamenii erau însetați să asculte live”, a afirmat ea.

Și artiștii străini au împărtășit că au ținut neapărat să vină pe scena EC după un an și jumătate de pauză. Unul dintre cei mai așteptați artiști, DJ Marky, a călătorit peste 25 de ore și a fost nevoit să petreacă 10 zile în carantină în Mexic ca să-și poată întâlni publicul la EC_Special.

Care au fost cele mai așteptate concerte

La Cluj, cele mai populare concerte, care au strâns în jur de 5.000 de participanți, au fost cele ale lui Asaf Avidan, Aurora și Irina Rimes din Piața Unirii, iar la Bonțida au făcut senzație zeci de artiști printre care HVOB, Sigma, Ben Bohmer și DJ Marky.

Pe Cetățuie, scenele de la Turnul Parașutiștilor și de pe Terasa Belvedere au fost locurile preferate de petrecere și dans, iar cel mai popular DJ act a fost al lui Acid Pauli.

În total, la ediția specială din acest an au participat 186.000 de persoane. Cel mai tânăr participant, adus de părinții lui, are 2 luni, iar cel mai vârstnic, 81 de ani.

Tacos și burger, cele mai râvnite mâncăruri la festival

La festival, 70% din materia primă folosită la prepararea mâncării a provenit din Transilvania, spun organizatorii.

Cel mai consumat fel de mâncare la Cluj a fost tacos, iar la Bonțida – burgerul. La capitolul băuturi, preferata participanților a fost, de departe, berea.

Electric Castle a creat cel mai sigur mediu pentru a te bucura de muzica live

Mai bine de jumătate dintre participanți au fost persoane vaccinate

În ceea ce privește siguranța, accesul a fost posibil doar pentru cei care puteau demonstra că au fost vaccinați anul acesta anti-Covid, că au trecut prin boală (printr-un document emis cu 15-180 de zile înainte) sau dacă puteau prezenta un test negativ antigen, nu mai vechi de 24 de ore sau PCR, nu mai vechi de 72 de ore.

Cei mai mulți participanți, peste jumătate, erau vaccinați, iar restul au prezentat dovada rezultatului negativ sau a trecerii prin boală.

În plus, peste 3.650 de persoane au fost testate gratuit, până vineri, în rețeaua Medlife, în clinicile din Cluj și în punctele mobile amplasate înainte de intrarea în spațiul de la festival.

Potrivit datelor obținute de la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, dintre cei testați în punctele mobile amplasate înaintea zonei de acces în festival, patru persoane au fost depistate pozitiv și au fost trimise în carantină, în timp ce restul au avut un test negativ și au putut participa la concerte.

Promisiunea pentru anul viitor: EC 2022 cu Twenty-One Pilots, Gorillaz și Deftones

Organizatorii Electric Castle au anunțat deja primii 3 headlineri ai ediției de anul viitor: Twenty-One Pilots, Gorillaz și Deftones.

O ediție limitată a abonamentelor pentru 2022 e deja disponibilă și acestea pot fi cumpărate până în 18 august 2021. Detalii despre festival sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




2 Comentarii

1 Comentariu

  1. doru

    august 16, 2021 la 11:58 am

    Despre oamenii care au fost torturati de basi si decibeli cine vorbeste? Despre Primaria Cluj Napoca care a aprobat cinic aceasta tortura? Despre faptul ca universitarul Cluj este plasat in lumea a treia prin acceptarea unor evenimente zgomotoase care afecteaza cetatenii sai ?! In rest, sunt vorbe goale, spuse unor analfabeti. Clujul nu mai e universitar-cultural, devine oras de lautari.

    • V.M.

      august 17, 2021 la 10:28 am

      am tot scris, daca aveti curiozitatea sa cititi pe site sunt cateva stiri despre asta. multumim

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Se întrerupe alimentarea cu apă potabilă, pe mai multe străzi din Florești

Publicat

Se întrerupe apa în Florești și Tăuiți

Miercuri, 2 aprilie, mai multe străzi din comuna Florești nu vor avea apă potabilă, din cauza unor lucrări la rețeaua de alimentare.

Datorită unor lucrări programate la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, în data de 02.04.2025, se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Florești.

Miercuri, 2 aprilie, între orele 8:00 – 16:00, vor fi afectate următoarele străzi:

  • Avram Iancu (nr. 1-423 partea dreaptă)
  • Muzeul Apei
  • Stadionului
  • Cășanilor
  • Digului
  • Someșului
  • Plopilor
  • Tineretului
  • Horea
  • Cloșca
  • Crișan
  • Morii
  • Lazu
  • Lazu Morii
  • Trandafirilor
  • Andrei Mureșanu
  • Gheorghe Doja
  • Barbu Lăutaru
  • Mihail Kogălniceanu
  • Nicolae Bălcescu
  • Tudor Vladimirescu
  • Simion Bărnuțiu
  • Sportului
  • Balastierei
  • Cardinal Iuliu Hossu
  • Colonia de Sub Deal

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Mașină în FLĂCĂRI la Vâlcele. Două echipaje de pompieri intervin pentru a stinge incendiul

Publicat

De

Mașină în flăcări la Vâlcele

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism.

Mașina cuprinsă de flăcări se află la intrarea în localitatea Vâlcele.

Mașină în FLĂCĂRI la Vâlcele

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, flăcările se manifestă generalizat. Din fericire nu există victime. La intervenție iau parte două echipaje de pompieri.

Revenim cu amănunte.

Foto: ISU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

Trei minori, luați la bătaie de suporteri „U” Cluj după derby-ul cu CFR de pe Cluj Arena. Un băiat a ajuns la spital

Publicat

meci

Trei minori au fost atacați de un grup de persoane, luni seară, după meciul dintre „U” Cluj și CFR Cluj, jucat pe stadionul Cluj Arena. Unul dintre ei a ajuns la spital.

Potrivit IPJ Cluj, luni, în jurul orei 23, trei minori cu vârste între 14 și 17 ani au fost atacați de un grup de persoane, în zona podului Elisabeta din Cluj-Napoca. Cei trei au fost luați la bătaie, una dintre victime ajungând la spital cu răni.

Minor de 14 ani, „băgat în spital” de suporterii „U” Cluj

Tinerii, suporteri ai CFR Cluj, ar fi fost atacați de un grup de suporteri ai „U” Cluj.

„La data de 31 martie, în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de o unitate medicală din municipiu cu privire la faptul că un minor de 14 ani s-a prezentat la spital, existând suspiciunea că ar fi fost victima unei agresiuni fizice.

Din primele verificări a rezultat că acesta, în timp ce se afla pe podul pietonal Elisabeta din Cluj-Napoca, ar fi fost agresat în urma unui conflict spontan izbucnit între mai multe persoane.

Foto: Facebook/ Sergiu Cacoveanu

Trei minori, atacați de un grup de persoane

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, în urma primelor cercetări, au stabilit că trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Investigațiile sunt în desfășurare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului și dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Cluj.

Fani „U” Cluj, atacați de fani CFR înainte de meci

Potrivit surselor Cluj24, anterior meciului de pe Cluj Arena, un grup de tineri suporteri ai „U” Cluj au fost urmăriți și bruscați de suporterii echipei din Gruia, care le-au furat steagurile și fularele cu însemnele echipei, după cum se poate observa în imaginile de mai jos.

Episodul întâmplat după încheierea meciului ar fi fost o retaliere a suporterilor „U” Cluj pentru cele întâmplate anterior. Potrivit surselor Cluj24, băiatul de 14 ani ar fi fost rănit cu o sticlă.

Citește mai departe

EDUCATIE

Emil Boc, profesor voluntar de istorie în cadrul programului de mentorat pentru Bacalaureat: „Acolo mă mai pricep și eu”

Publicat

Emil Boc

Primarul Emil Boc a anunțat că intenționează să se înscrie ca profesor voluntar de istorie în cadrul programului de mentorat inițiat de Primăria Cluj-Napoca pentru pregătirea elevilor pentru examenul de Bacalaureat.

Programul, desfășurat la Centrul pentru Tineret, a atras până acum 56 de tineri, care vor beneficia, începând din 7 aprilie, de meditații gratuite la română, matematică, istorie și alte discipline esențiale pentru Bac.

Edilul a felicitat echipa Centrului de Cultură Urbană, asociațiile implicate și profesorii voluntari, peste 10 până în acest moment, care au ales să contribuie la succesul elevilor.

„Ieri s-au încheiat înscrierile pentru programul de mentorat pentru pregătirea elevilor pentru Bacalaureat. Este o inițiativă a primăriei prin care, la Centrul pentru Tineret, 56 de tineri care s-au înscris până acum vor beneficia, începând din 7 aprilie, de meditații la română, matematică, istorie și celelalte discipline pentru Bacalaureat, oferite de profesori, voluntari.  Cei care nu își pot permite alte forme de pregătire, pot avea această participare într-un program de pionierat în România de pregătire pentru Bacalaureat.

Primarul Emil Boc intenționează să se înscrie ca voluntar

Îi felicit pe colegii mei de la Centrul de Cultură Urbană, pe asociațiile de profil care s-au implicat, pe profesorii voluntari, peste 10 până în momentul de față. Dacă timpul îmi permite, și eu o să mă înscriu pentru a putea să susțin unele lecții de istorie, unde acolo mă mai pricep și eu pentru a pregăti pentru Bacalaureat elevii pentru dimensiunea de istorie. Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea și pregătirea necesară să se implice, dacă pot să o facă și să ajute”, a declarat primarul Emil Boc, la Ziua Live.

„Acesta e Clujul adevărat”

Programul se dorește a fi un sprijin pentru elevii care nu își permit alte forme de pregătire, oferindu-le acces la educație de calitate, printr-un proiect de pionierat la nivel național.

„Iată o idee mai măruntă, dar care face diferența și arată forța Clujului comunitar. Când toți au lucruri bune ca idei și încearcă să le promoveze, putem reuși. (…) Să dăm mână de la mână, să ne ajutăm unii pe alții și să putem avea un oraș cu o performanță educațională cât mai mare. Acesta e Clujul adevărat, luăm inițiativa și ne ajutăm noi în primul rând înainte de a ne ajuta alții”, a mai arătat edilul.

Programul „Mentorat pentru Bacalaureat”

Programul Mentorat pentru Bacalaureat este susținut de Primăria Cluj-Napoca prin Serviciului Programe pentru Tineret și voluntarii Asociației Beard Brothers. Mentorii sunt voluntari și oferă pregătire gratuită pentru următoarele discipline: matematică (M1 și M2), limba și literatura română, istorie, geografie, fizică, logică, psihologie și sociologie.

Elevii interesați s-au putut înscrie în program până în 31 martie, printr-un formular disponibil online.

Sesiuni gratuite de pregătire pentru bacalaureat

După finalizarea înscrierilor, în perioada mai – iunie 2025 vor începe sesiunile de pregătire pentru examenul de bacalaureat, care se vor desfășura la Centrul pentru Tineret, strada Iuliu Maniu, nr. 1. Orarul va fi optimizat pentru a se potrivi atât cu disponibilitatea mentorilor, cât și cu programul școlar al elevilor.

Toate sesiunile de pregătire vor fi susținute de mentori voluntari, profesioniști și studenți cu experiență în domeniile respective, care își vor dedica timpul și cunoștințele pentru a sprijini elevii în pregătirea lor pentru examenul de bacalaureat.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate